Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a suferit modificări la Comisia de Muncă din Camera Deputaților. Pe ultima sută de metri, noi beneficiari au fost adăugați la lista excepțiilor pe această prevedere.
Angajații Băncii Naționale, ANRE și ANCOM se alătură categoriilor existente de pensionari, cum ar fi membrii Academiei Române sau profesorii pensionați, în ceea ce privește cumulul pensiei cu salariul. În ciuda prevederilor anterioare care impuneau acești angajați să opteze, acum li se permite să beneficieze de ambele în același timp.
Comisia de Muncă adaugă noi categorii de salariați la excepțiile privind cumulul pensiei cu salariul
Proiectul de lege are scopul de a reglementa posibilitatea ca persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare și sunt angajate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau prin numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale și societăților comerciale în care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține integral sau în majoritate capitalul social, să poată opta între continuarea activității până la vârsta de 70 de ani cu acordul angajatorului sau încetarea raportului de muncă sau de serviciu.
„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care a fost numit în baza unui act administrativ de numire, după caz.
Continuarea activităţii se realizează pe baza cererii aprobate de către unitatea angajatoare. Menţinerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, arată un amendament admis la raportul favorabil al Comisiei pentru muncă a Camerei.
În cazul în care persoanele prevăzute în alineatul (1) aleg să continue activitatea și angajatorul lor este de acord, plata pensiei poate fi suspendată la cerere începând cu prima zi a lunii următoare depunerii cererii împreună cu acordul angajatorului.
Persoanele care sunt pensionate pentru limită de vârstă și își continuă activitatea au dreptul să opteze oricând, la cerere, pentru a relua primirea pensiei și a încheia raporturile de muncă sau serviciu, după caz. Cererea de încetare a activității trebuie depusă la angajator cu cel puțin 30 de zile înainte de data dorită pentru relansarea plății pensiei.
Reluarea plății pensiei va fi efectuată la cerere, în conformitate cu legea, conform unui amendament acceptat în raportul favorabil al Comisiei parlamentare specializate.
Ce angajați își pot cumula pensia cu salariul
- persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică, precum şi celor pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie;
- personalului didactic de predare din învăţământ pensionat, reîncadrat în condiţiile Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare
- personalului de îngrijire angajat prin plata cu ora de către autorităţile locale pentru asigurarea serviciilor comunitare la domiciliul persoanelor vârstnice, potrivit art. 8 din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- persoanelor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurari sociale care beneficiază de pensie de urmaş şi de pensie de invaliditate gradul III cu drept de muncă;
- personalului de specialitate medico-sanitar din unităţile sanitare, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din instituţiile/autorităţile publice
- asistenţilor personali şi asistenţii personali profesionişti prevăzuţi de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- asistenţilor maternali prevăzuţi de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
- persoanelor care ocupă funcţii clericale sau funcţii de specialitate artistică;
- persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- membrilor Academiei Române;
- personalul Băncii Naționale a României, ANCOM sau ANRE.