Sunt foarte fericit că am obţinut cea mai categorică victorie din istorie împotriva Rusiei. Şi asta tocmai pe terenul ei! Îi felicit pe băieţi pentru victorie şi pentru jocul prestat.
Au avut o foarte mare presiune înaintea meciului, deoarece ruşii îşi jucau ultima şansă de a mai merge direct la Cupa Mondială. În plus, a mai fost şi acel război psihologic, cu modificarea locului de disputare a partidei. Au schimbat oraşul de vreo cinci ori! Ba au zis că meciul se joacă la Krasnodar, ba la Soci, ba nu mai ştiu unde, ba iar la Krasnodar, ne-au dus în final la Nebug... Ruşii doreau, de fapt, să amâne meciul, voiau să joace cu noi prin aprilie, ca să vadă concret ce şanse mai au la Cupa Mondială. Dar puteau să ne ducă şi în Siberia, că tot jucam! Putem spune că, în urma acestui succes, suntem cu un picior şi jumătate la Cupa Mondială. Dar n-am desfăcut încă şampania! O vom face dacă batem Spania, în meciul următor. După jocul din Rusia, ne-am mulţumit să ciocnim o bere. Eu, unul îmi doresc să câştigăm toate partidele pe care le mai avem de jucat, pentru a termina Cupa Europeană a Naţiunilor pe primul loc şi a ajunge, astfel, la Mondial în grupă cu Noua Zeelandă, Argentina, Tonga şi Namibia. Ce poate fi mai frumos decât să joci împotriva unei forţe a rugbyului mondial precum Noua Zeelandă! N-am ratat ocazia de a mă uita şi la meciurile din Turneul Celor 6 Naţiuni. Am rămas surprins de înfrângerea suferită de Ţara Galilor în meciul de la Dublin cu Irlanda! Ştiu însă că federaţia galeză se confruntă cu probleme financiare şi probabil că asta îi afectează şi pe jucători. Cred că favorite la câştigarea trofeului sunt Franţa şi Anglia, dar nu exclud posibilitatea ca Irlanda să fie surpriza acestei ediţii!