Occidentul a transformat acordul de la Minsk 2, o formulă de acord de încetare a focului în Estul Ucrainei, într-un adevărat panaceu pentru soluţionarea agresiunii militare ruse în Donbas, considerată un război hibrid prin intermediari ai Rusiei în Ucraina.
Acest pas a permis „uitarea strategică” a Crimeii, despre care singura formulă a Occidentului notează nerecunoaşterea anexării sale de către Rusia, în schimb niciun document nu vorbeşte despre revenirea la situaţia anterioară, deci de retrocedarea teritoriului obţinut prin rapt de la Ucraina de către Rusia lui Putin.
Iată, însă, că săptămâna trecută a adus noi elemente şi condiţionalităţi, care nu apar în acordul de la Minsk, dar pe care Rusia vrea să le impună Ucrainei şi lumii întregi. O pace a la russe sau nimic. Nimic, adică nu numai că nu va fi pace, nu numai impunerea unei ambiguităţi fără acord internaţional, fără statut, ci va fi chiar război! Ameninţarea şi şantajul Rusiei lui Putin asupra Ucrainei şi lumii întregi e expusă direct, prin vocea celui mai autorizat personaj pentru diplomaţia rusă, deci nu de către un analist mai înfierbântat, un general excesiv de voluntar sau un politician în goană după voturi pentru viitoarea campanie pentru Duma de Stat la alegerile din septembrie.
Într-adevăr, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse în funcţie, a declarat presei ruse că Donbasul nu va vedea niciodată o încetare a focului – reţineţi, încetare a focului, nu pace, încetare a focului - convenită de vreo 5 ori deja şi nerespectată nici astăzi, când mor zilnic oameni - dacă nu se va ajunge la soluţionarea politică în varianta rusă. Lavrov bate din picior şi doreşte să impună formula prin care varianta de forţe de menţinere a păcii poliţieneşti, înarmate, sub egida OSCE, propunere a Ucrainei, sunt respinse, pentru că nu sunt stipulate în acordul de la Minsk, în schimb trebuie organizate alegeri locale, de validare a actualei conduceri din Donetsk şi Lugansk, impusă de Rusia lui Putin, prin forţa armelor, trebuie amnistia tuturor luptătorilor, descentralizarea şi federalizarea Ucrainei şi abia ulterior s-ar pune problema retragerii trupelor ruse şi armamentului din Donbas, precum şi predarea controlului frontierei către autorităţile legitime de la Kiev.
Lavrov doreşte să impună, aşadar, o lege a „statutului special” al Donbasului, care să fie stipulată ca atare în interiorul Constituţiei Ucrainei, în care Rusia să domine, să determine politicile şi să blocheze orice acţiune în domeniul politicii externe, de securitate şi apărare a Ucrainei însăşi. Adică un veto rus, printr-o bucată de ţară, asupra ţării întregi! O federalizare a la russe. Ucraina să plătească, să întreţină, dar Rusia să decidă, şi nu numai asupra zonei pe care a ocupato şi a distrus-o în Estul Ucrainei, ci asupra întregii ţări!
Ambiţiile Rusiei lui Putin sunt şi mai importante. Practic, acesta va fi un model pentru orice acţiune viitoare de intervenţie a trupelor ruse în vecinătatea sa. Aviz Republicii Moldova, confruntată brusc cu o voinţă greu explicabilă de soluţionare rapidă a conflictului nistrean a la russe, cu larga contribuţie şi sub presiunea Germaniei, preşedinte în exerciţiu al OSCE.
Cât despre Crimeea, atât Lavrov cât şi Putin au afirmat foarte clar că nu este un subiect de discuţie cu nimeni revenirea peninsulei anexate la Ucraina. Pentru Rusia, a fost un referendum, ce dacă s-a desfăşurat fără niciun control extern, după invazie, după ocuparea regiunii şi în bătaia puştii omuleţilor verzi. Rusia a acceptat cererea de a transforma Crimeea şi Savastopolul în componente ale Federaţiei, deci subiectul este închis, spune Moscova. Este un precedent care trebuie înregistrat, pentru că vom mai reveni asupra lui în istoria apropiată, eventual până la prăbuşirea economică a Rusiei. Este vorba despre ameninţarea cu acţiuni militare pe scară largă asupra unui stat, dacă nu acceptă formula politică impusă de un alt stat, pentru organizarea internă şi condiţionarea evoluţiei şi orientării sale strategice în viitor. Şantaj calificat la adresa Ucrainei pentru a accepta suveranitatea limitată, şantaj calificat asupra lumii pentru a accepta soluţia Rusiei lui Putin. În caz contrar se confruntă cu război în Donbas. Iar termenii şantajului au fost pronunţaţi public de ministrul de Externe al Rusiei lui Putin.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.