RUDELE se adună la căpătâiul Regelui Mihai de 1 Decembrie: „ Cu părere de rău...”. MESAJUL ÎNGRIJORĂTOR al principesei Margareta

Principesa Margareta a mai anulat un eveniment la care Regele Mihai din cauza stării de sănătate a acestuia. Ea a decis anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie.

Ea mai precizează că joi seară principesa Maria a ajuns la reşedinţa din Elveţia a regelui. „Principesa Maria a ajuns joi seară la reşedinţa privată din Elveţia a Majestăţii Sale Regelui Mihai.

„Îmi pare rău, Majestatea Sa Regele...” ANUNŢ ALARMANT al Casei Regale

Principesa va sta alături de tatăl său până la mijlocul săptămânii viitoare. Datorită stării de sănătate a Majestăţii Sale, Custodele Coroanei a decis, cu părere de rău, anularea călătoriei cu Trenul Regal de 1 Decembrie, din acest an. Călătoria simbolică a Trenului Regal pe traseul prevăzut pentru ziua de astăzi va fi reprogramată la o dată în cursul anului 2018”, a anunţat, vineri dimineaţă, Casa Regală.

Alteța Sa, Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei române a trecut prin momente emoționante, în timpul unui eveniment public la care participa.
În timpul discursului pe care îi susținea, Margareta a vorbit voalat despre starea de sănătate a tatălui său, în contextul Serii Regale a Corpului Diplomatic de miercuri, eveniment la care de obicei Regele Mihai participa.
„Tatăl meu, Regele Mihai, obișnuia să prezideze astfel de recepții chiar în această încăpere, dar în circumstanțe foarte diferite. Pentru România acelor vremi,  condițiile erau sumbre; ne confruntam fie cu dominația nazistă și fascistă, fie cu dominația Uniunii Sovietice a lui Stalin. Îmi pare rău că Majestatea Sa Regele nu poate fi în această seară cu noi, dar știu că ar fi primul care ar evidenția faptul că România este astăzi într-o poziție incomparabil mai bună. Țara noastră este membru al Uniunii Europene și al Alianței Nord-Atlantice, o rețea de organizații care face absolut imposibilă o nouă împărțire a sferelor de influență în Europa și, prin urmare, nu numai că ne sprijină stabilitatea astăzi, dar și asigură securitatea și prosperitatea noastră în viitor”, a spus principesa Margareta luni.