Ultimul cuvînt pe care magnatul Charles Foster Kane l-a rostit înainte să-şi dea sufletul a fost „rosebud”. A spus „rosebud” şi a murit. Nimeni nu a înţeles de ce. Nu avea nici un sens. Şi dacă nu avea nici un sens comprehensibil, atunci înseamnă că exprimă ceva profund şi determinant ca un mit enigmatic. Dacă nu înţelegea nimeni de ce, murind, Charles Foster Kane a rostit „rosebud”, înseamnă că era ceva foarte important.
Poate că acest cuvînt frumos, dar cu totul misterios avînd în vedere contextul, era cheia unui mare secret. Cineva trebuia să găsească ușa potrivită cheii, să o învărtă și să o deschidă. Să vedem ce-o fi acolo. Reporterul Jerry Thompson începe investigaţia pentru a afla sensul misteriosului cuvînt, secretul pe care îl ascunde. Intervievează pe toţi oamenii importanţi din viaţa lui Kane, pune cap la cap toate piesele unui puzzle mai mare decît viaţa însăşi, dar nu află de ce mogulul a rostit „rosebud” cu ultima suflare. Află, în schimb, biografia uriaşă a unui om. A unui cetăţean. Căutînd după ”rosebud”, află ceea ce contează, de fapt. Iar ceea ce contează nu are mare legătură cu ”rosebud”. Află detaliile luptei supreme pe care cineva o poate da într-o viaţă: între el însuşi şi propriul destin. Că destinul e mai puternic, ştim deja de la vechii greci. Că omul e suficient de puternic să-şi domine destinul, am aflat de la iluminişti şi de la umaniştii de toate orientările. Dar că lupta se poate încheia nedecis, într-un fel de remiză tensionată, că mare viață poate fi, de fapt, rezultatul neutru al unei mari confruntări între un destin măreț și un om puternic, aflăm abia acum, revizitînd, alături de Jerry Thompson, viaţa lui Charles Foster Kane. Căutînd fără mare succes sensul lui ”rosebud”, aflăm tot ceea ce contează. Aflăm cum e cu puterea, politica, banii, iubirea şi sexul, familia şi singurătatea, orgoliul și viziunea. Aflăm cum urcă și cum cade un om. După ce aflăm toate acestea, ce mai contează „rosebud„? Spre sfîrşitul investigaţiei sale, Thompson va concluziona: „Charles Foster Kane a fost un om care a avut tot ce a vrut şi apoi a pierdut tot ce a avut. Poate că «rosebud» însemna ceva ce nu a avut sau ceva ce a pierdut, dar asta, oricum, nu explică nimic.” Thompson are dreptate. Rosebud nu explică nimic. E ceva (un mic desen de pe o sanie din copilăria lui Kane), dar nu e o explicaţie. Și tot ceea ce e suficient de mic cît să nu suprote o minimă explicație, poate fi un prilej pentru ceva important.
Nu vă impacientaţi, nu scriu acum un eseu despre capodopera lui Orson Wells din 1940. Iau, doar, cîte ceva din sensurile naraţiunii filmului pentru a susţine o idee. De multe ori, ne luăm după o vorbă rostită într-un context cu puternică încărcătură emoţională de cineva important ca şi cum ar fi o formulă sibilinică, un îndemn misterios, o direcţie stabilită „de sus” care se cere a fi descifrată de către cei meniţi să o urmeze, „de jos”. Cînd, de fapt, aceea nu e de cît o vorbă. Dar chiar și așa, luîndu-ne după ceva ce supra-apreciem, putem găsi pe drum altceva ce n-am fi putu găsi altfel. Rătăcirea nu e întotdeauna stearpă și drumul nu e niciodată degeaba.
În absolut toate clasamentele cu cele mai bune filme din istorie întocmite de breasla filmului (includ aici și pe criticii de film căci, după opiniea mea, nici o artă nu e deplină dacă e doar făcută și nu e vorbită) ”Cetățeanul Kane” este pe locul 1 sau 2. Dacă nu l-ați văzut, faceți-o fie și măcar pentru a vedea ce consideră cineaștii și toate generațiile și din toate colțurile lumii a fi capodopera artei lor. Dacă l-ați văzut, revedeți-l în această vacanță! Nu doar pentru că ne explică multe despre fenomenul mogulilor, ci pentru că explică ce ni se întîmplă dacă aspirația de a fi în suspendă aspirația de a înțelege. Și, dacă vreo cărțulie de istorie a filmului vă cade în mînă, pierdeți-vă cîteva ore citind povestea producției acestui film, care este cel puțin la fel de interesantă și de plină de sensuri ca filmul însuși.