Tineri, vâstnici, femei sau bărbaţi, milioane de admiratori se regăseau uşor în acest bărbat de talie medie, modest, îmbrăcat sobru şi carismatic în acelaşi timp.
Românii se regăseau în cântecele sale, uşor de fredonat: „Ţărăncuţa, ţărăncuţă”, "Drumurile noastre poate se vor întâlni vreodată", "Trecea fanfara militară în frunte c-un tambur major"...
Şi se regăsesc şi acum. Nici un solist de muzică uşoară din România nu a avut parte de gloria lui Dan Spătaru. Vocea şi-a făcut remarcată prezenţa din plin în perioada „Epocii de Aur” şi nu numai, Dan Spătaru fiind de neuitat. Iar mulţi îi ascultă şi în prezent melodiile.
La modă
A fost o vreme când stadioanele erau pline, iar miliţia călare şi îl înconjura ca să îl apere de fani. Se spune că, odată, a fost de-ajuns să îi fie numele scris cu cretă pe caldarâm pentru ca la spectacol să vină o mulţime de oameni. A terminat ICEF- ul, deoarece îi plăcea sportul. Dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie, era student când a început să cânte la Casa Studenţilor, prin anii 60 - a început cu muzica italiană, care era la modă. La începuturile carierei, Dan Spătaru a fost angajat al Teatrului Fantasio din Constanţa. Potrivit mărturiilor vremii, Camelia Dăscălescu a fost cea care l-a descoperit şi i-a spus că „o să ajungă cineva”.
Odată, la o terasă, l-a întâlnit pe Temistocle Popa, care i-a făcut aproape toate şlagărele. A ajuns un cântăreţ foarte iubit nu numai în România, ci şi în Rusia. În Rusia, din perioada filmului "Cântecele mării", o coproducţie româno-sovietică. S-a dovedit a fi şi un foarte bun actor, iar acea perioadă nu este lipsită de picanterii: la un moment dat ar fi existat o poveste de iubire între el şi Natalia Fateeva, actriţa care o interpreta pe eroina principală.
Apropiaţii spun despre Dan Spătaru că era o persoană punctuală, că era gospodar, cu o fire blândă, o persoană deosebită. După cum spunea cineva, indiferent de vremuri, timpul a dovedit că marile voci nu mor niciodată.