Austriecii taie beneficiile sociale ale românilor care muncesc și plătesc taxe în țara lor.
Nemții și danezii vor să facă la fel, adică să urmeze modelul austriac. Uniunea Europeană tace! Aceasta pentru că românii sunt considerați cetățeni de mâna a doua. În schimb, băncile austriece și nemțești sunt ocrotite de BNR și politicieni liberali (!) ca nu cumva să facă profituri mai mici. La fel și în cazul și Petromului austriac, Carrefourului francez sau Mega Image-ul belgian, sau mai știu eu care multinațională numai bună de fraierit românii care muncesc în România.
Dacă asta este Uniunea Europeană a solidarității sociale, hai sictir! Știu, am citit în toată presa europeană că România e coruptă. Uitând să spună că cei care au dat șpagă, giganții europeni, au scăpat datorită bunăvoinței DNA. Mită fără mituitori nu prea se există, dragilor! Așa cum nu există escrocherie fără proști. În cazul de față, noi...
Ipocrizia Europei de Vest
Ceea ce am vrut să spun a fost faptul că România este văzută în cadrul Uniunii Europene ca un copil sărac venit într-o clasă de familii de oameni bogați, care se cunosc între ei. Mulți dintre voi nu știu, dar pe vremea lui Ceaușescu exista obiceiul ca începând cu clasa întâi, prima clasă - A - să fie una privilegiată. Acolo nimereau 2-3 copii mai amărâți, pentru diversitate. Pe vremea aia se numea egalitate de clasă. De fapt, era ipocrizie!
Așa și acum.
Franța poate să-și dubleze deficitul fără să pățească nimic, Austria poate tăia alocațiile cui vrea ea, Germania poate hotărî să primească imigranți și în numele nostru, norvegienii ne pot lua copiii, iar la noi statul nu reacționează.
De fapt, despre asta este vorba.
Am construit un stat care este mult mai dispus să-și pedepsească cetățenii, decât să-i apere!
Vox populi
Aceste două texte au fost publicate de jurnalistul Dan Andronic, miercuri și joi, pe contul său de Facebook. Reacțiile cititorilor săi, unele pro, alte contra, sunt relevante. Le redăm mai jos pe cele mai interesante dintre ele.
Florin Roștariu: „Gunoaie am fost considerați de când ne știm... chiar și când Regina Maria ne ridicase un pic din mocirlă, tot ca pe niște gunoaie am fost văzuți. Nu o zic euro spun faptele istorice...”
Ion Emil: „Dle Andronic eu am o vorbă care s-a adeverit în multe cazuri și anume «de proști să nu-ți fie milă, că nu merită». Oare de ce numai noi suntem aia «mici și cu guma-n cap»? Oare politicienii noștri nu se pot bate cu cei care ne fac cum vor ei? Oare chiar suntem ultimele găini din coteț? S-ar parea că ăsta este adevărul. Trist dar adevărat”.
Loredana Bregi-Hotnog: „Eu am avut în mână o circulară emisă de Villepin in 2007, în care scria negru pe alb să nu se dea permis de reședință pentru români și bulgari.
Valentin Suvalcu: „Parcă mi-ai luat vorbele din gură. Mai ales concluzia. Haideți să nu tăiem firul în patru pe tema alocațiilor. Expunerea are un subiect mult mai larg, se referă la tratamentul discreționar pe care ni-l aplică Europa occidentală, după ce au jupuit vreo trei rânduri de piei de pe noi. Sigur, sunt multe de reparat în țară, dar avariile nu se puteau produce fără cârdașia lor. Zic și eu, nu dau cu paru”.
Daniel P. Funeriu: „Observație corectă a fenomenului. Întrebarea este ce facem, odată ce am constatat asta? Răspunsul corect, în avantajul românilor, este că, conștienți de atuurile pe care le avem, să ne ambiționăm să devenim primii din clasă, nu să ne plângem. De ce? Pentru că putem. PSD și guvernul ăsta de imbecili în loc să facă asta, se rățoiește la cei buni, acuzându-i că s-au născut bogați...”.
Szigeti Eva: „Eu zic să fim mai obiectivi... Austria taie alocația pt. copiii care nu traiesc în Au, ci în țara lor, indiferent că e român, ungur, polonez etc... Dar să ne uitam în grădina noastră un pic... Ro nu plătește nici un leu!!!! pt. copiii străinilor (filipinez, chinez etc.), daca nu trăiesc in Ro....”
Sârbu Eugenia Alma: „Românii care nu-și cresc copiii acolo, nu prea sunt îndreptățiti să ia alocația din Austria, dar nici băncile, multinaționalele lor n-au dreptul să facă prețuri și dobânzi în România de două, trei ori mai mari!”.
Gabriela Ghilban: „Delhaize Group (Mega) - Belgia, Lidl - Germania... le-o fi tare rău, de aia s-au dezvoltat precum o pânză de păianjen...”.