Bătrânul care a uimit o ţară întreagă la "Românii au talent" trăieşte din mila vecinilor.
"Nu am din ce să trăiesc eu, de unul singur. Pensia mea e de 200 şi trei lei. E pensie de nevăzător. Pensie normală nu am pentru că n-am putut să muncesc ca toţi oamenii", îşi începe povestea bătrânul, în timp ce se aşează cu greu pe banca de la intrarea în blocul său.
Locuieşte singur, într-o garsonieră de la parter. Se scuză că nu ne invită în casă, dar spune că e mai frumos afară. "Îmi mai aduc vecinii de mâncare. Este o doamnă de-aici din cartier, nici nu ştiu cum o cheamă, care-mi aduce de mâncare tot la două zile. Când nu vine ea, vine o altă vecină. Şi tot aşa... Mai este Titi, vecinul, vaaaiii. Tare mult îl iubesc pe omul ăsta. El mă ajută cel mai mult cu toate. A fost cu mine şi la preselecţie, la Timişoara, şi la Bucureşti. Şi lui şi vecinilor le mulţumesc din suflet". Aproape că-i dau lacrimile când vine vorba de vecinul Titi. La fel se întâmplă şi când este întrebat dacă e adevărat sau nu că cerşeşte: "Vai, doamne fereşte. Eu nici nu cer şi nici nu întind mâna. Dar e drept că, atunci când chiar nu mai am niciun bănuţ, mă mai duc la supermarket (un "Profi" situat lângă giratoriul de la intersecţia străzilor Bălcescu şi Mihai Eminescu din Deva). Stau acolo pur şi simplu. Dacă-mi dă cineva ceva, e bun primit, dacă nu, la fel. Şi o vorbă bună-mi prinde bine".
Iar de vorbe bune şi felicitări, nea Ică, aşa cum îl strigă vecinii, are parte din plin după ce-a apărut la televizor, în cel mai vizionat show de divertisment din ultimii ani.
Florian Cârpaci spune că nici să vrea n-ar putea să meargă-n fiecare zi la uşa supermarketului. Nu vede aproape deloc şi nici nu aude. Trebuie să-i rosteşti cuvintele tare, aproape de ureche. Altfel nu te poţi înţelege cu el.
Nenorocirile i s-au tras de când avea 13 ani. "Am mers pe Dealul Cetăţii, de-aici, de la Deva. Am găsit o grenadă. Copil prost, nu ştiam ce e aia, şi-am tras de inel. Mi-a explodat în faţă. Am fost tot ciuruit. Numai Dumnezeu m-a scăpat atunci cu viaţă. Am stat un an prin spitale, pe la Timişoara şi pe la Deva. Am rămas fără un ochi, am şi-acuma o gaură în piept, eram plin de schije şi tot de-atunci n-am mai putut să respir pe nas. Mai târziu m-am angajat măturător. După doi ani, doctorii nu mi-au mai dat voie să muncesc, pentru că aveam încă de-atunci probleme grave cu plămânii. De-aia n-am eu pensie normală acuma", povesteşte bătrânul.
După momentul interdicţiei medicilor, nu s-a lăsat. Văzuse un număr de contorsionism la un circ venit prin Deva. Şi-a pus în cap să-l facă şi el. Elementele sunt cam aceleaşi cu cele prezentate şi-n acest an, la "Românii au talent". Nu a durat mult şi a reuşit. L-a remarcat marele comediant Liviu Oros şi l-a luat cu el în spectacole. Apoi, ani la rând, a mers cu numărul său pe la tot felul de bâlciuri, ca angajat al unei "companii de divertisment" din Bucureşti.
Mai târziu a devenit "omul-afiş" pentru Teatrul de Estradă din Deva. A îmbătrânit şi el însă şi n-a mai putut să facă nici munca simplă presupusă de lipitul afişelor. De mai bine de 20 de ani, trăieşte din mila vecinilor din cartier.
O reuşită plecată din generozitate
Traseul lui Nea Ică spre semifinala de la "Românii au talent" a pornit anul trecut, pe 13 aprilie. "Era ziua mea şi-am zis, ca de ziua mea, să le ofer copiilor din cartier un moment special. Aşa că am făcut o reprezentaţie cu focuri şi cu cercuri chiar aici, în zona verde a blocului. Atunci, Titi, vecinul meu mi-a zis să mă şi îmbrac frumos că poate ajungem la "Românii au talent". Dup-aia au venit de pe la o televiziune locală să mă filmeze. Le-am arătat şi lor ce ştiu să fac şi... uite-aşa, am mers la preselecţie, la Timişoara, unde am luat trei de «Da ». Atunci m-am simţit de parcă m-am născut din nou ".
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/CCHE9dfrFbY?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Când vine vorba despre semifinala de la Bucureşti, pe chipul lui Nea Ică se citesc simultan două stări: bucurie şi tristeţe. "Sunt bucuros pentru că pe o scenă cum e cea de la «Românii au talent» nu am mai fost în viaţa mea. A fost nemaipomenit. Nu ştiu dacă era multă lume în sală, pentru că eu, şi de-aproape, văd doar umbre mai mult. Dar am auzit că aplauzele alea multe şi mi s-a spus că m-au văzut milioane de români. Nu ştiu însă ce s-a întâmplat de nu am reuşit să trec în finală, că doar avusesem acei trei de «Da». Oricum, a fost bine. Am repetat pe scena aia mare, am avut cazare, masă...".
După ce îşi termină povestea, Florian Cârpaci se ridică greu de pe bancă. O cheamă repede pe Tuţa, pisica lui, singura care-i mai ţine de urât, şi roagă o vecină de bloc, care tocmai apare, să-l ajute să urce cele două scări de la intrare. După cele câteva minute în care, sub lumina reflectoarelor, s-a simţit ca un prinţ, se duce în casă unde se pregăteşte să încheie o altă zi, dintr-o viaţă chinuită.