Premierul Marcel Ciolacu anunță că sobele pe lemne vor dispărea din România, iar folosirea combustibililor fosili va fi redusă, urmând tranziția către surse de energie alternative. România va implementa în curând un program de investiții pentru tranziția energetică, cu o sumă de trei miliarde de euro provenită din fonduri europene.
Într-o mișcare semnificativă pentru eforturile sale de combatere a sărăciei energetice, România se pregătește să primească o alocare substanțială de șase miliarde de euro din Fondul Social Climatic (SCF) al Uniunii Europene.
România trebuie să elimine sobele pe lemne
Această sumă importantă reprezintă 9,25% din totalul de 65 de miliarde de euro alocate pentru perioada 2026-2032. Acest demers face parte din cadrul programului UE „Fit-for-55”, care vizează reducerea utilizării combustibililor fosili și adoptarea energiei electrice.
Unul dintre obiectivele principale impuse României este să elimine sobele pe lemne sau cărbune.
„Operaționalizăm azi și cea mai mare investiție pentru tranziția energetică. Vorbim despre trei miliarde de euro, sumă finanțată din fonduri europene. Este o schemă de ajutor de stat pentru creșterea producției de energie din surse regenerabile: eolian, solar fotovoltaic, resurse hidro și nucleare, hidrogen. Foarte important este că finanțăm și tehnologia pentru stocarea energiei.
Finalizarea acestor investiții va conduce la un preț mai mic pe termen mediu și lung și o producție mai mare de energie verde.”, a anunțat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.
Măsurile, menite să limiteze utilizarea combustiilor fosili
Scopul principal al acestei infuzii financiare este de a proteja gospodăriile împotriva impactului negativ al viitorului Sistem de Comercializare a Certificatelor de Emisii 2 (ETS 2) al Uniunii Europene, un mecanism de taxare pe carbon programat pentru implementare în 2027.
Această inițiativă, destinată să reglementeze utilizarea combustibililor fosili în încălzire și transport, constituie o parte esențială a pachetului UE privind schimbările climatice „Fit-for-55”.
Statele din Europa Centrală și de Est (ECE), printre care se numără România, Bulgaria, Polonia, Ungaria și Republica Cehă, care încă se folosesc de sobele pe lemne, se confruntă cu o problemă comună legată de rata ridicată a sărăciei energetice.
Modelele ineficiente de consum energetic, împreună cu echipamentele învechite, accentuează și mai mult această situație dificilă.
Țările din Europa de Est, încă dependente de sobele pe lemne
În special, țări precum Polonia și Republica Cehă se bazează în mare măsură pe cărbune și gaz pentru încălzire, în timp ce Ungaria se bazează predominant pe gaz și peleți de lemn.
România și Bulgaria folosesc încă sobele pe lemne, dar și gazul și cărbunele, cu diferențe semnificative între zonele urbane și cele rurale.