Unica vocație a clasei noastre politice e trădarea. Ocupați exclusiv cu umplerea buzunarele, atingerea propriei limite de incompetență și propășirea amantelor și a rudelor, politicienii români întorc spatele atât electoratului, cât și intereselor pe termen lung ale țării. Patriotismul e un lux pe care nu și-l pot permite în lupta sfântă pentru căpătuială.
De fapt, în România, cu greu se poate vorbi de partide politice, noi avem niște grupuri de interese care se străduiesc să ne prostească în față că ar fi altceva, imitând curentele politice clasice și aliindu-se cu „famigliile” europene din care, chipurile, fac parte. Această miopie politică o vom plăti amarnic în anii care vor veni, după cum plătim de vreo 30 de ani și celelalte năravuri ale marilor noștri oameni de stat, precum corupția, clientelismul și lipsa oricărei viziuni despre viitorul României.
Prea ocupați de lupta cine bagă pe cine la pușcărie, politicienii noștri n-au observat că Europa trece printr-o revoluție, că lumea se schimbă sub ochii noștri. Drept urmare, conform tuturor sondajelor de opinie credibile, România nu va trimite în Parlamentul European niciun politician care să se alăture taberei populiștilor, naționaliștilor, suveraniștilor și euroscepticilor. Oare asta înseamnă că românii sunt cei mai pro-europeni din Uniune? Nici vorbă! E numai aceeași lipsă totală de bărbăție, viziune politică și coloană vertebrală. Să nu vă supărați pe mine, dar cum aș putea cataloga altfel fidelitatea de câine bătut pe care PSD o arată Socialiștilor Europeni, după toate șuturile pe care le-a primit (multe din ele pe deplin meritate, de altfel)? Dar oare alde Tăriceanu chiar are motive să fie recunoscător așa-zișilor democrați și liberali europeni al căror nume l-a preluat? Cum se vor simți oare marii luptători anticorupție din USR- PLUS și PNL când se vor trezi, după alegerile europene, în alianță cu PSD și ALDE în Parlamentul European, așa după cum cer interesele birocraților de la Bruxelles? N-are rost să ne mai întrebăm, ciocoii noștri politici n-au nici țară, cum să aibă onoare! Pe unii îi bântuie dosarele hoțiilor, altora Dumnezeu le-a luat mințile cu opiul noii religii marxist-culturale.
Dincolo de revoluția populistă la care suntem martori, în Europa se petrece însă o reașezare de proporții a politicii. Cu excepția României, în aproape toate celelalte țări marile partide ale trecutului traversează cea mai neagră perioadă de după război. Exemplul francez e edificator. Partidele de centru-dreapta și centru-stânga care au condus Franța vreme de 70 de ani sunt în pragul dispariției. La doi ani după umilințele îndurate în alegerile prezidențiale, Partidul Socialist, care i-a propulsat pe vremuri la conducerea Franței pe François Mitterrand, Jacques Delors, Lionel Jospin și François Hollande, a ajuns la 5-6 la sută din intenția de vot. De cealaltă parte, Les Républicains - partid fondat de Jacques Chirac și rebotezat de Nicolas Sarkozy, abia strânge 13 la sută din simpatiile francezilor. Electoratul s-a reorientat spre partide noi.
Macron (23 la sută din intenția de vot) își vinde încă gogoșile despre schimbare unui număr important de francezi, în ciuda protestelor vestelor galbene. N-a scăpat însă de Marine Le Pen, care îi suflă în ceafă cu 21,5 la sută. Iar viitorul se anuță trist pentru centriștii lui Macron. Până și groparul Partidului Socialist, fostul președinte François Hollande, recunoaște că Le Pen va ajunge mai devreme sau mai târziu la putere. Ceea ce în Franța este încă numai un coșmar pentru elitele progresisto-globaliste, a devenit însă realitate în alte țări ale Uniunii. Italia, Austria, Polonia și Ungaria au în fruntea lor guverne naționaliste. Nici guvernarea din Danemarca nu e mai corectă din punct de vedere politic. Alte țări vor trece și ele la proximele alegeri în aceeași barcă. În Olanda, Forumul pentru democrație e pe cai mari, în Marea Britanie (după toată comedia cu Brexitul), tare mi-e teamă că Nigel Farage va avea un cuvânt greu de spus. Nici în Spania guvernul socialist (singurul din Europa, cu excepția României) nu mai are zile multe după avalanșa de imigranți. Doar Germania rămâne încă fidelă partidelor tradiționale, deși și acolo AfD face progrese uriașe, Dar, până la urmă, e și normal, economia germană a avut cel mai mult de profitat de pe urma modului în care se fac locurile în Uniunea Europeană. Că vrem, că nu vrem, aceste schimbări vor ajunge și în România. Nu neapărat că va veni cineva din afară să ne dea ordin să ne iubim țara (deși n-ar fi exclus). Probabil vreun oportunist politic, lipsit de scrupule, va apuca șansa cu amândouă mâinile, când va fi sigur de succes. Până atunci, însă, neam putea trezi ultimele fosile ale corectitudinii politice într-o Europă care devine din ce în ce mai populist-suveranistă. Cu riscurile de rigoare... Pentru că lumea care se naște are nevoie și de victime. Iar așa-zisele alianțe cu socialiștii, popularii și liberalii europeni s-ar putea să nu mai facă nici cât o ceapă degerată.