Joi, seara, așteptînd în hol să intru în partea a doua a emisiunii Sinteza zilei, în pauza dinaintea ultimei bucăți a interviului pe care i l-a luat Mihai Gâdea, a apărut Liviu Dragnea.
Ieșise și el în pauză, la fumat. Deși relația noastră e de răceală reciprocă - eu îl înjur în scris, el nu m-a înjurat (încă!), totuși, oameni civilizați, dînd nas în nas, nu ne-am scuipat, nu ne-am înjurat.
Ne-am strîns mîinile și ne-am surîs unul altuia în chip electoral american.
Am schimbat și cîteva vorbe.
Printre ele s-au numărat și cele despre anunțul privind mutarea ambasadei noastre din Israel la Ierusalim. Așa cum s-a văzut dintr-un text publicat de mine anterior, am salutat anunțul în perspectiva transformării sale într-o decizie răsunătoare, una prin care România să abandoneze, după ani întregi de fată cuminte a Europei, de țară care a făcut în politica externă tot ce i-au spus alții să facă, atît de nenorocita prestație de Babuinia a continentului.
O prestație care s-a accentuat de la o zi la alta după venirea la Externe a lui Teodor Meleșcanu. Teodor Meleșcanu a cerut funcția asta ca una de trecere către funcția la care visează să se pensioneze politic: Cea de judecător la CCR.
Sub acest semn, de doi ani, de cînd e ministru Teodor Meleșcanu, Ministerul de Externe n-a existat, politica externă a României fiind predată la cheie cu ambasadori cu tot, lui Klaus Iohannis. Care Klaus Iohannis n-a făcut altceva decît s-o închirieze, pe post de fată de pe Șoseaua de centură, cu ora, Marilor Puteri Europene, în funcție de interesul de moment al acestora.
Decizia privind mutarea ambasadei se constituie într-o ieșire, chiar dacă surprinzătoare, șocantă, din blestemata politică externă sub semnul „Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem”.
În fine, România, prezentă în presa lumii doar prin brandul de țară coruptă, de țară cu cele mai mari hoții din lume, de țară în care nu poți nici să tragi aer în piept fără a da un ciubuc, devenea subiect de senzație printr-o decizie îndrăzneață, menită a determina și alte state din Est să mute ambasadele lor la Ierusalim.
Știind asta, i-am spus lui Liviu Dragnea, la întîlnirea din hol, de impactul uriaș pe care-l va avea în plan mediatic planetar decizia de a urma America în mutarea ambasadei de la Tel-Aviv la Ierusalim.
Spre surprinderea mea, anunțul nu a spart bolta mediatică mondială. Nici măcar cea Internă. După trecerea surprinderii, m-am întrebat de ce am fost contrazis de realități în cazul acestui anunț pe care l-am considerat creator de eveniment de excepție. Răspunsul mi l-a dat, oricît ar părea de bizar, intervenția publică a ambasadoarei Franței la București. Urmînd pe ambasadorul SUA la București, și umăr la umăr cu ambasadoarea Finlandei, distinsa a priceput repede că în Babuinia orice ambasador al unei țări occidentale își poate permite să încalce toate regulile diplomatice.
Respectul minim al unui străin într-o țară se vede din strădania de a nu încălca normele de conduită ale acelei țări. Dacă în țara respectivă, femeilor nu li se ridică fusta de bărbați grohăitori la întîlnirea întîmplătoare pe stradă, atunci nici străinul nu va încerca să facă asta. Disprețul ambasadorilor străini cu tupeu în România e mărturisit de sfidarea ostentativă a minimelor norme diplomatice. Își permit să se poarte astfel, ca niște ciocoi aroganți ajunși în satul Bordeienilor, pentru că Ministerul de Externe e al Babuiniei și nu al României, iar Președintele nu-și poate permite să zică nimic cîtă vreme e pus la Cotroceni de Marile Puteri. Conștientă că babuinii mor de fericire cînd intră îngrijitorul în cușca lor zoologică, ambasadoarea Franței a găsit de cuviință să ne anunțe, ca și cum ne-ar fi făcut un cadou, că șeful Ei, Președintele Franței, s-ar putea să vină în România anul acesta, sau la anul. Sau la mulți ani, am adăuga noi. Potrivit năravului de tupeistă, ambasadoarea Franței s-a referit și la anunțul făcut de Liviu Dragnea în privința ambasadei noastre în Israel. După ce ne-a tras puțin de urechi, gata să ne dea și cu poșeta în cap, Ambasadoarea Franței și-a exprimat convingerea că decizia finală de mutare nu va fi luată niciodată, deoarece președintele Klaus Iohannis, cel blagoslovit de Emmanuel Macron cu o laudă într-o paranteză, fără a-și aminti precis despre ce nume e vorba, se pronunță împotrivă. Într-adevăr, vineri dimineața, neobișnuit pentru Klaus Iohannis, deoarece era dimineață și, pe deasupra, și în buza weekendului, redacțiile s-au pomenit cu un comunicat de la Administrația Prezidențială prin care gestul Guvernului era pus pe coji de nucă. Au urmat bîlbîielile Guvernului, din care am înțeles că nu e nimic decis, că e vorba doar de inițierea unor discuții pe plan intern, că pînă la decizia propriu-zisă mai e, că între acest moment și momentul deciziei e cale lungă, ceva în genul distanței dintre prima strîngere de mînă și nașterea celui de-al doilea copil.
Toate aceste întîmplări m-au lămurit de ce anunțul lui Liviu Dragnea n-a făcut gaură în cerul mediatic al planetei. A fost vorba doar de un anunț, de un fel de știre în exclusivitate dată Sintezei zilei și nu de o decizie. Decizia depinde de Klaus Iohannis. Și cîtă vreme Klaus Iohannis se opune, la ordinele marilor puteri europene, care nu vor accepta în veci ca Babuinia să aibă și ea în plan extern o inițiativă cît de mică, mutarea ambasadei noastre la Ierusalim e doar un gînd lansat de Liviu Dragnea, o părere, un punct de vedere, în niciun caz o decizie finală, singura care ar stîrni curiozitatea opiniei publice interne și internaționale. Decizia lui Liviu Dragnea de a face anunțul joi seara rămîne pentru mine cel puțin enigmatică. Nu știm dacă anunțul e urmarea unui semnal primit de la Casa Albă sau dimpotrivă un semnal trimis către Casa Albă. Indiferent de răspuns, știm acum că Donald Trump n-a reacționat. Fie că n-a ajuns semnalul pînă la el, fie că l-a luat drept ceea ce e – un simplu dat cu părerea. Nu știm dacă Liviu Dragnea a negociat ceva cu Israelul pentru a obține la schimb un avantaj față de riscurile pe care ni le asumăm prin decizie.
Știm însă sigur că Liviu Dragnea a fost conștient de refuzul lui Klaus Iohannis. În aceste condiții, e mult mai interesant de aflat ce a urmărit Liviu Dragnea prin anunț decît dacă decizia va fi sau nu luată. Sînt toate condițiile să credem că Liviu Dragnea a făcut următorul calcul. Ca și în cazul revocării Codruței Kovesi, a fost sigur că președintele se va opune. Și dacă se opune președintele, decizia de mutare a Ambasadei la Ierusalim nu va fi luată niciodată. Și dacă nu va fi luată, el, Liviu Dragnea nu-și asumă nici un risc.
De ce a anunțat Liviu Dragnea știind – repet – că decizia nu va fi luată, deoarece Klaus Iohannis se opune? Răspunsul ne este dat de întregul interviu acordat lui Mihai Gâdea joi seara. Pentru prima după decembrie 2016, Liviu Dragnea l-a atacat spectaculos pe Klaus Iohannis pentru criticile aduse de el politicilor economice ale Guvernului. Klaus Iohannis nu se prea omorîse pînă acum cu atacarea Guvernului pentru politicile sociale economice. În acest context putem judeca anunțul lui Liviu Dragnea ca un cot dat lui Klaus Iohannis pentru intervențiile sale împotriva PSD în planul politicii interne. Anunțul făcut de Liviu Dragnea, care știa că președintele se pretinde proprietar al politicii externe, ipostază pentru care beneficiază de bătăi pe umăr din partea stăpînilor lumii de azi, poate fi considerat ca ținînd strict de consumul intern. Liviu Dragnea – repet – știa că doar decizia i-ar putea aduce bătăi de cap. Ca și în cazul Șefei DNA, el a pariat pe refuzul președintelui. Poate spune astfel c-a vrut ca România să facă și ea ceva în planul politicii externe, c-a vrut să ieșim din postura de oaie în turmă de pînă acum, dar, iată, n-a putut, deoarece președintele s-a opus.
Prin urmare și-a putut permite să se joace nițel de - a anunțul, sigur fiind că din el se va pricopsi cu ceva capital, fără a risca nimic. În fața evreilor, va trece drept cel care a încercat să mute ambasada, dar n-a putut, deoarece Klaus Iohannis s-a opus. În fața electoratului PSD, a dovedit că poate să-i dea un ghiont lui Klaus Iohannis. Lui Klaus Iohannis i-a arătat că, la o adică, PSD, deținător al majorității absolute, îi poate reduce terenul uriaș pe care zburdă fără probleme, la o amărîtă de postață.
În concluzie, avem de-a face cu un act de politică internă, și nu de politică externă, de o hîrjoană electorală și nu de o decizie serioasă.
N-am nicio îndoială că România nu își va muta ambasada la Ierusalim pînă cînd Marile puteri nu vor decide asta în locul ei. Prin urmare, e inutil să discutăm acum despre consecințele mutării, cîtă vreme am avut de-a face și avem de-a face cu un simplu joc politic electoral. Putem discuta despre consecințele anunțului pentru ciorovăiala noastră internă.
Ciorovăiala e atît de penibilă încît nu cred că merită osteneala unei dezbateri serioase a anunțului.