Luni, 21 iulie 2014, Delegația Permanentă a PNL decide cine va fi candidatul formațiunii la scrutinul prezidențial.
Despre venirea lui Carol al II-lea în București, la 6 iunie 1930, sub titulatura de cetăţeanul Carol Caraiman, pentru a deveni, în doar două zile, Regele Carol al II-lea, se ştie c-a fost o Lovitură de stat. Deoarece Mihai I era Rege (e drept, neavînd încă vîrsta, beneficia de o Regenţă), la 8 iunie 1930, Tatăl şi-a detronat Fiul. La 6 septembrie 1940, Fiul, la rîndu-i, şi-a detronat Tatăl.
Se ştie însă mai puţin că venirea lui Carol al II-lea răspundea unei enorme aşteptări populare. Dezamăgirea produsă de Guvernarea ţărănistă, instalată tot ca rezultat al unei aşteptări, de criza economică, de dispariţia celor două mari personalităţi interbelice, Ionel Brătianu şi Regele Ferdinand, au creat premisele pentru ivirea şi consolidarea unui nou mit:
Mitul Salvatorului Carol al II-lea!
Fireşte, logica vieţii spune că soarta unui Popor depinde în primul rînd de el însuşi.
În cazul Poporului român însă, a funcţionat, funcţionează şi va funcţiona (din nenorocire) credinţa păguboasă în Cineva, care să vină din afară, mai precis, de Sus, şi să-i rezolve problemele.
Să muncească, să gîndească, să economisească, să lupte în locul lui.
Iar el, Poporul român, fericit c-a venit Salvatorul, să se urce pe cuptor şi să-i tragă la aghioase.
Păstrînd proporţiile, în 2014, electoratul anti-PSD aşteaptă, asemenea Poporului român în anul 1930, Salvatorul. Cel care va fi suficient să se încrunte niţel, şi PSD, în frunte cu Victor Ponta, s-o ia la goană şi, ajuns la marginea Istoriei, să se arunce în hău, dispărînd pentru totdeauna.
Aceasta e atmosfera premergătoare momentului 21 iulie 2014, întruchipat de reunirea Delegaţiei Permanente a PNL pentru a decide candidatul, sau, mai precis, nominalizatul din partea Liberalilor la candidatura noului Partid cu nume vechi, ivit din absorbirea PDL de către PNL.
Aceasta e atmosfera premergătoare momentului 26 iulie 2014, cînd cele două partide, PNL şi PDL vor ţine fiecare cîte un Congres, după care se vor reuni într-un congres de proclamare a fuziunii.
Sau, mai precis, a ideii de fuziune, deoarece noul partid va exista şi juridic şi organizatoric abia din 2015.
Aceasta e atmosfera premergătoare momentului 4 august 2014, cînd conducerile PDL şi PNL se vor reuni într-o ședință comună, pentru a decide între candidatul PNL şi candidatul PDL.
Făurită nu numai de aşteptarea populară, dar şi de o abilă lucrătură politico-mediatică, această atmosferă cere drept Salvator, drept cel Mult Aşteptat, pe Klaus Iohannis
. În aceste condiţii, toate cele trei momente amintite mai sus sînt parodii de decizii în urma unui vot.
În realitate, desemnarea lui Klaus Iohannis ca reprezentant al Dreptei parțial unite la prezidențiale, e deja decisă.
În criză de aţîţări urcătoare de accesări, mai multe site-uri de ştiri se dedau în aceste zile exerciţiului zis Sondaj de opinie.
Cititorii sînt solicitaţi să se pronunţe asupra întrebării:
Pe cine va desemna Delegaţia Permamentă a PNL dintre cei doi concurenţi:
Klaus Iohannis şi Crin Antonescu?
Cum pe cine? simt eu nevoia să mă mir.
Pe Klaus Iohannis!
Amtosfera de aşteptare a Salvatorului lucrează în beneficiul lui Klaus Iohannis.
Această atmosferă va impune momentul 26 iulie 2014.
Această amtosferă va face ca întrecerea dintre Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu să fie o simplă formalitate.
Cîştigator va fi Klaus Iohnanis.
Şi nu numai pentru că argumentele sondajelor se referă la o fotografie făcută acum, cu patru luni înainte de scrutin, cînd Klaus Iohannis e doar un portret seducător, ceva asemănător portretului lui Mihai Eminescu cu plete romantice, păstrat în conștiința colectivă și după ce poetul se îngrășase nițel, dar şi pentru că Vasile Blaga a vîndut totul: numele PDL, pe Cătălin Predoiu şi sediul din Modrogan.
Desemnarea lui Klaus Iohannis de către Delegaţia Permanentă pare o legitate.
Istoriografia comunistă l-ar fi comparat cu trecerea inevitabilă de la orînduirea capitalistă la orînduirea socialistă.
Joi, 17 iulie 2004, invitat la Jocuri de putere de la Realitatea tv, Crin Antonescu a reiterat teza că domnia sa ar fi un candidat al Dreptei unite care l-ar înfrînge pe Victor Ponta.
Sub acest semn, Crin Antonescu a anunţat că va cere Delegaţiei Permanente un vot deschis, gen eu, Icsulescu, sînt pentru... , de alegere între el şi Klaus Iohannis.
Şi prin acest interviu Crin Antonescu m-a convins că e unul dintre puţinii noştri politicieni care – și gîndesc viața, care vorbesc numai dacă au ceva de spus şi care înfăptuiesc ceva după ce s-au convins că acel ceva trebuie înfăptuit.
Să nu-şi dea seama acest om lucid că jocurile sînt făcute în favoarea lui Klaus Iohannis?
Să nu-şi dea seama că totul - sondajele, reuniunea Delegaţiei Permanente, aţîţarea presei la falsa dilemă– Klaus Iohannis sau Crin Antonescu – sînt simple comedii ieftine, comedii ale suspansului, ale dezbaterii, ale votului, pentru a da legitimitate democratică desemnării lui Klaus Iohannis drept candidat al Dreptei pe trei sferturi unite (PDL, PNL, Forţa Civică) la Preşedinţia României?
Sigur că-şi dă seama.
Atunci de ce vrea vot deschis în Delegaţia Permanentă?
Pentru a sorbi pînă la fund paharul de cucută?