De 24 de ani, de cînd plivesc pe ogorul scrisului la gazetă aproape zilnic (spun asta nu cu mîndrei, ci cu o oarecare mînie pe mine însumi, c-am risipit timp, talent şi energie scriind de 24 de ani o bibliotecă întreagă de vorbe-n vînt care sînt comentariile asupra politicii), pierderea alegerilor de către PSD e urmată în presă de răsărirea unuia dintre cele mai greţoase clişee – Ziua Cuţitelor Lungi –, întrecut în idioţenie lustruită doar de celebrul A sărit la beregata lui…
PSD a pierdut pentru a treia oară alegerile prezidenţiale.
O privire lucidă asupra scenei noastre politice ne-ar avertiza că-i vorba de a patra pierdere. Aceasta deoarece victoria lui Ion Iliescu din 2000 a avut drept temei diversiunea cu C.V. Tudor. Fără ea, Ion Iliescu pierdea fluierînd cel de-al doilea scrutin. După cele două pierderi anterioare, toate la mustaţă, cum s-ar spune la galerie, în PSD au avut loc bătălii sîngeroase pentru Putere. În urma lor, perdanţii la prezidenţiale – şefii partidului – au fost răsturnaţi. Le-au luat locul persoane aparent outsidere – Mircea Geoană în 2005 şi Victor Ponta, în 2010 – în realitate, personaje puternic implementate în reţelele de putere ale partidului, propulsate de acestea la șefie. Un lucru asemănător se aştepta şi de la Reuniunea Comitetului Naţional Executiv. Presa anti-PSD, mai puternică decît oricînd şi pe fondul unei reveniri financiare a PNL, dar şi al identificării lui Victor Ponta cu protectorul celor două posturi huliganice – Antena 3 şi România tv – şi-a ascuţit tastaturile pe post de condeie pentru a relata, nu fără chiuituri de chibiţ, măcelul din PSD. Freamătul mediatic şi-a avut cauza şi în ieşirile pe posturile de ştiri ale lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie, Dan Şova, Cătălin Ivan, cu reacţii critice la eşecul lui Victor Ponta.
Spre uluirea unora şi indignarea propagandistică a altora, şedinţa s-a încheiat cu excluderea lui Mircea Geoană, Marian Vanghelie, Dan Şova din PSD la propunerea lui Victor Ponta. Deveniţi brusc fani Marian Vangelie sau, şi mai rău, Mircea Geoană, jurnaliştii anti-PSD, în frunte cu cei de la Realitatea tv, post finanţat pe sub mînă de Marian Vanghelie, au sfidat necesitatea profesională de a comenta la rece întîmplările, făcînd clăbuci de furie, ca săpunul, la aceste decizii. Mircea Geoană şi Marian Vanghelie n-au fost pînă acum simpatiile presei care-şi zice şi de Dreapta din nevoia fomiştilor de a fi crezuţi multimiliardari. Eroicizarea celor doi inşi, pînă nu demult ținta disprețului de intelectual izmenit – la Mircea Geoană le mirosea deontologilor și deontoloagelor fripturismul iar la Marian Vanghelie, agramatismele vesele, își are cauza în ura faţă de Victor Ponta.
Partidul Social Democrat e o formaţiune cu drepturi democratice depline. Ocupaţia americană nu l-a interzis, cum s-a întîmplat în Germania, după al doilea Război Mondial, cu partidele fasciste. Desigur, PSD are o mie şi una de probleme. Are însă şi dreptul de a fi tratat ca toate celelalte partide. Socotindu-l un partid care respectă jocul democratic și orientarea politicii noastre externe.
Din acest punct de vedere, întîmplările de la reuniunea CExN trebuie comentate nu trăite de către jurnalişti.
Să vedem ce s-a întîmplat de fapt.
Chestiunea numărul unu pusă în discuţie a fost data la care trebuie ţinut Congresul PSD. Unii au pledat pentru un Congres Extraordinar, convocat pînă la începutul anului următor. Alţii au pledat pentru un Congres normal, programat în martie 2015, cînd vine termenul ținerii unui Congres. Confruntarea privind data ascundea o confruntare de obiective. Ţinerea unui congres extraordinar cît mai repede însemna din start punerea la îndoială a actualei conduceri, a lui Victor Ponta, îndeosebi. Pe de o parte, pentru că data ar fi fost aproape de emoţia stîrnită de pierderea scrutinului. Pe de alta, pentru că un congres extraordinar presupune o stare de spirit extraordinară.
A învins punctul de vedere al Grupării Victor Ponta. Desigur, e o victorie de etapă. Cu un Klaus Iohannis preşedinte, cu jinduirea Găștii lui Vasile Blaga după ciolan, cu credinţa PNL că adevărata putere e la Victoria şi nu la Cotroceni, în orice moment Guvernul Victor Ponta poate fi răsturnat.
Fără şefia asta, Victor Ponta e mort ca şef de partid.
Cum se explică, totuşi, victoria lui Victor Ponta, fie şi de etapă?
O întrebare cu atît mai aţîţătoare cu cît PSD are o tradiţie glorioasă în materie de maziliri ale perdanţilor.
Răspunsul trebuie să conţină o raportare atentă la celelalte două momente din istoria postdecembristă a PSD:
Spre deosebire de momentul Adrian Năstase în 2004, pierderea şefiei Guvernului de către Victor Ponta nu pare iminentă. În 2004, primul tur coincisese cu alegerile parlamentare. Chiar dacă PSD le cîştigase, pentru partid urma examenul desemnării de către noul preşedinte a unui politician însărcinat cu formarea Guvernului. Cum Traian Băsescu promisese liberalilor că le va da un premier, cel desemnat a fost Călin Popescu Tăriceanu. Graţie unei manevre pe care, în stilu-i propriu, Traian Băsescu a îmblînzit-o prin porecla de soluţie imorală, PC-ul lui Dan Voiculescu a trădat PSD-ul.
Acum soluţia imorală e mult mai dificilă.
Mai întîi, pentru că, prin Constituţia din 2001, Preşedintele nu mai poate demite Guvernul. Desigur, aşa cum scriam pe cristoiublog.ro, reaprinderea Scandalului numit Votul din străinătate, plecînd de la dezvăluirile cuplului Marian Vanghelie – Mircea Geoană, poate fi semnul unui Plan de suspendare a lui Victor Ponta prin începerea urmăririi penale pentru dezastrul de peste hotare. Totuşi, spre deosebire de momentul Adrian Năstase, pierderea puterii de către Victor Ponta presupune multe dificultăţi. Pe căi constituţionale fireşti – şi nu pe cele nefireşti, ale implicării Serviciilor secrete în bătălia politică – e nevoie de schimbarea raportului de forţe în Parlament, de o Moţiune de cenzură, şi abia atunci, dacă Moţiunea trece, de desemnarea unui premier de la PNL-PDL. Lucrurile sînt dificile şi pentru că Klaus Iohannis a promis un altfel de politică. Deşi e greu de presupus că poţi face o ceată de apostoli ai lui Isus din hoaştele politruce româneşti, cucerirea Guvernului prin trasesim ar fi o lovitură de imagine puternică pentru candidatul ACL.
2. Spre deosebire de momentul Mircea Geoană din 2009, pierderea alegerilor nu-i poate fi imputată lui Victor Ponta. În alte ţări ale lumii, pierderea alegerilor duce automat la depunerea mandatului de către şeful de partid. România face excepţie de la această regulă. PDL a obţinut la europarlamentare un scor umilitor. Dacă la PNL, după europarlamentare, Crin Antonescu a demisionat din funcţia de preşedinte, la PDL, Vasile Blaga nici n-a vrut să audă de demisie şi, pentru a supravieţui, a scos partidul la vînzare, cu sedii cu tot. Din punct de vedere al imaginii, pentru peste 5 milioane de alegători, Victor Ponta n-a pierdut alegerile în urma unei greşeli tembele, cum s-a întîmplat cu Mircea Geoană, după vizita la Sorin Ovidiu Vântu. Lui Mircea Geoană i s-a pus în cîrcă şi proasta prestaţie de la confruntarea finală cu Traian Băsescu. Victor Ponta însă a fost considerat cîştigător al celor două confruntări chiar şi de către chibiţii electorali din presă ai lui Klaus Iohannis. În plus, întemeiat sau nu, Victor Ponta a lăsat impresia că n-a vrut să candideze, că partidul l-a obligat să facă asta.
3. Spre deosebire de Adrian Năstase şi Mircea Geoană, cel puţin în această fază, Victor Ponta nu s-a confruntat cu un complot veritabil. Mircea Geoană, cel care putea revendica dintre toţi liderii şefia partidului, n-a beneficiat de o grupare puternică în PSD. Mult mai grav pentru Mircea Geoană, alianţa cu Marian Vanghelie i-a fost catastrofală. După excludere, în loc să-şi pună cenuşă-n cap faţă de partid, Marian Vanghelie s-a cerut la Realitatea tv și, profitînd de lipsa de profesionalism a moderatorului, s-a dezlănţuit cu dezvăluiri de ţaţă împotriva partidului. Fireşte, pentru presa anti-Ponta, la fel de puternică, la fel de înrăită cum era pe vremuri presa anti-Băsescu, Marian Vanghelie a devenit peste noapte un erou care a reuşit să îngenuncheze nu numai PSD; dar şi Gramatica. Pentru membrii PSD, pentru cei care l-au votat pe Victor Ponta, a fost un spectacol greţos. Dacă unii mai aveau îndoieli în privinţa excluderii celor doi, comportamentul lor duşmănos faţă de PSD după şedinţă i-a convins că Victor Ponta a avut dreptate să-i dea afară.
Prin reacţia aberantă de după excludere, cei doi şi-au blocat intrările la PSD.
Asta nu înseamnă că duşmanii lui Victor Ponta din PSD au capitulat. În cazul acestui partid, duşmanii preşedintelui nu sînt cei care se dau în stambă la televizor, ci cei care tac, ba mai mult, îi surîd lui Victor Ponta.