Vineri şi sîmbătă au avut loc la Bucureşti lucrările Consiliului Naţional al PSD.
De pe vremea cînd era FSN, Partidul Social Democrat a fost tratat de presa cu adevărat independentă, presa care, în definitiv, face opinia, cu ostilitate, cînd a ieşit din indiferenţă.
Cauzele acestei realităţi sînt prea multe pentru a-mi putea îngădui să le trec aici în revistă.
A contat, poate, şi dezechilibrul dintre acest partid şi celelalte din România.
Cînd te uitai la puiuţii golaşi din CDR te apuca o milă atît de mare că simţeai nevoia să înjuri PSD-ul în varianta sa FSN.
Nu exclud nici un anume complex al intelectualului român prin care pînă şi scriitorii noştri, pe vremuri interbelice de Stînga, s-au pretins postdecembrist de Dreapta, să fie cu americanii şi nu cu ruşii, să fie cu proprietatea şi nu cu Revoluția.
Oricum, sigur e că atitudinea presei independente faţă de PSD, rămasă aceeaşi după 25 de ani, explică şi neglijarea acestui moment crucial în istoria principalului şi singurului partid de Stînga din România, moment reprezentat de lucrările şi deciziile Consiliului Naţional de vineri şi sîmbătă.
Despre lucrări s-a scris şi s-a zis prea puţin în presă, fie şi pentru că liderii PSD nu ştiu să creeze, precum Traian Băsescu sau precum Elena Udrea, evenimente menite să agaţe presa.
Importanţa lucrărilor şi a deciziilor e dată mai întîi de importanţa Consiliului Naţional.
Potrivit Statutului, Consiliul Naţional e cel mai important for colectiv de conducere al partidului după Congres. Congresul a fost programat pentru noiembrie 2015.
Un bilanţ întocmit de Raportul lui Victor Ponta la Consiliu (un Document indispensabil oricărui comentator al scenei noastre politice, deoarece conţine şi numeroase date de sinteză – dinamica alegerilor din ultimii 25 de ani, relaţia Putere-Opoziţie în anii postdecembrişti) ne arată că ultima reuniune de lucru a unui for colectiv de conducere al PSD a avut loc în 9 noiembrie 2013. E vorba de Consiliul Naţional al PSD din 9 noiembrie 2013, dedicat „Stabilirii principalelor linii politice şi de acţiune pentru anul electoral 2014”. De atunci s-au mai desfăşurat un Consiliu Naţional – Craiova, 29 iulie 2014 – şi un Congres al PSD – Alba Iulia, 12 septembrie 2014. Cele două reuniuni au avut însă un predominant caracter electoral – lansarea şi cultivarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale. Se înţelege că ele n-au putut fi ceea ce le solicită Statutul – foruri de dezbatere şi decizie privind viaţa internă a PSD.
În aceste condiţii, Consiliul Naţional de vineri şi sîmbătă e prima reuniune a unui for colectiv al PSD după o perioadă de un an şi cinci luni. O perioadă în care PSD a trebuit să facă faţă la trei momente de examen: Ruperea USL, alegerile europarlamentare, alegerile prezidenţiale. Dacă alegerile europarlamentare au fost un succes – şi succesele nu se discută, ci se sărbătoresc –, Ruperea USL şi mai ales pierderea prezidenţialelor au fost eşecuri urieşeşti ale PSD. Mulţi au cerut ca responsabilitatea acestor eşecuri să fie asumată de actuala conducere a PSD. Raportul prezentat la Consiliu de către Victor Ponta evită cu brio asumarea responsabilităţii de către actuala conducere. Mult mai grav, Raportul, ca şi lucrările Consiliului, n-au procedat la o analiză profundă a cauzelor eşecului. Această analiză se impunea, deoarece, atît ruperea USL, cît şi pierderea prezidenţialelor îşi au temeiul nu atît în prestaţia actualei conduceri, cît mai ales în slăbiciuni definitorii pentru PSD încă de pe vremea cînd era FSN, slăbiciuni perpetuate şi pentru că PSD n-a fost contracarat pînă acum pe scena noastră politică de o forţă cel puţin egală. Nu trebuie uitat că lucrările Consiliului ofereau un fericit prilej pentru a dezbate slăbiciunile definitorii ale PSD, tot mai grave pe măsură ce electoratul tradiţional se micşorează şi principalul adversar – PNL - a devenit mult mai puternic, fie şi ca structuri, prin fuziunea PDL-PNL.
Despre ruperea USL, Documentele Consiliului – Raportul, Discursul lui Victor Ponta la final, Discursul lui Liviu Dragnea – nu spun nimic. A fost chiar atît de lipsită de importanţă ruperea USL? Pe blog, Adrian Năstase, dovedind că e printre puţinii politicieni români cu viziune, a desemnat ruperea USL drept unul dintre cele mai grave momente din destinul PSD:
„Eu nu cred în explicaţia cu comunismul. Altfel cum s-ar justifica victoria cu 40 la sută în primul tur. Au aflat romanii între cele două tururi de scrutin că PSD este comunist? Nu cred în explicaţia asta. Sigur, acest aspect a fost invocat ca pretext. O analiză mai profundă vă arată greşeala spargerii USL si împingerea lui Victor Ponta să candideze, lipsa unei strategii de alianţe pentru turul doi, unele greşeli conjuncturale.”
La făurirea acestei alianţe, contribuţia de fond a aparţinut PSD. Cum de s-a năruit acest proiect? Aparent, ruperea şi-a avut cauza în Scandalul Klaus Iohannis. La dialogul de la B1tv l-am întrebat pe Victor Ponta, în numele unui cititor de pe cristoiublog.ro, dacă acum l-ar pune ministru şi vice prim ministru pe Klaus Iohannis, cum ar fi trebuit să procedeze în 2014. Mi-a răspuns că jocurile erau făcute. Scandalul Klaus Iohannis a fost provocat dinadins de către PNL pentru ruperea USL. Nu exclud această ipoteză. Ba mai mult, i-aş adăuga şi ipoteza că Scandalul s-a înscris în vasta Operaţiune a Structurilor de desemnare la Cotroceni a unui om de-al lor, pe numele lui Klaus Iohannis. Cel puţin aşa se vede acum, cînd avem în faţă şirul de diversiuni sfîrşite cu Miracolul din 16 noiembrie 2014. Asta nu înseamnă că PSD nu şi-a avut partea de vină în eşecul Proiectului. De fapt, şi PSD şi-a dorit asta, pentru că îşi voia propriul candidat la preşedinţie. Nu era normal ca la acest Consiliu să se discute şi despre momentul în care partidul a decis să aibă candidat propriu?
Eşecul la alegerile prezidenţiale trebuia să reprezinte un moment de amplă dezbatere în Consiliu.
Nu aşa cum susţine Mircea Geoană – ca un moment al răfuielilor – ci ca un moment în care liderii PSD să aibă posibilitatea de a-şi expune punctul de vedere despre eşec, de a-i arăta cauzele. Se impunea cu atît mai mult aceasta, cu cît eşecul lui Victor Ponta şi-a avut cauze profunde. Unele ţinînd de slăbiciunile PSD în materie de prezidenţiale. Altele ţinînd de greşelile conducerii PSD de acum şi, mai ales, de greşelile candidatului Victor Ponta. Nu puţine sunt cauzele care ţin de chestiuni definitorii pentru democraţia de mucava din România de azi: amestecul instituţiilor de forţă în procesele democratice, dependenţa presei şi a institutelor de sondare de banii negri, obţinuţi prin afaceri cu statul, parodia numită societatea civilă, absența spiritului critic.
Despre eşecul la prezidenţiale nu s-a vorbit aproape de loc la acest Consiliu.
Discursul lui Victor Ponta din finalul reuniunii l-a expediat astfel:
„Da, am pierdut alegerile prezidenţiale. Le-am pierdut aşa cum le-am pierdut şi în '96, cu Ion Iliescu, şi în 2004, cu Adrian Năstase, şi cred că există o vină a mea în primul rînd pentru că atunci cînd am cîştigat alegeri era lauda mea, nu? Acum, cînd le-am pierdut, evident că este responsabilitatea mea, dar vreau să nu transformăm acest lucru într-o jelanie, într-o plângere, vreau să învăţăm din greşelile noastre şi vreau să vedem cum putem data viitoare să nu facem aceleaşi greşeli şi cum putem data viitoare să fim într-adevăr mai bine pregătiţi. Asta vă cer, nu fugă de răspundere, nu plîngere, ci să învăţăm din greşelile noastre şi să fim mai puternici în bătăliile viitoare. Şi bătăliile viitoare sînt chiar la anul, la locale şi la parlamentare, unde vă spun că depinde doar de noi să fim din nou pe primul loc, aşa cum am fost tot timpul, cu condiţia să învăţăm din greşeli şi să învăţăm din ceea ce au folosit adversarii noştri, din ceea ce ne-au reproşat oamenii noştri.”
E mai mult decît amuzant că, deşi invocă învăţarea din greşelile noastre, Victor Ponta nu spune activului PSD care sunt aceste greşeli. Chestia cu măsurile de integritate pare a trimite la una dintre greşeli: apărarea corupţilor. Numai că raportul dintre corupţie şi PSD e mult mai complex decît toleranţa faţă de corupţi, şi, lucru mult mai important, nu e singura, ba chiar nici principala cauză a eşecului la prezidenţiale.
De cauzele eşecului la prezidenţiale, eşec fără precedent – pierderea alegerilor în turul al doilea la o diferenţă umilitoare, după ce în turul întîi deţinea un avantaj de 10% – eşec repetat de PSD în ultimele trei alegeri, ar fi trebuit să se ocupe Raportul. Gîndit mai mult ca un Document sociologic decît ca unul politic şi, cu atît mai puţin, ca unul de partid, Raportul cuprinde un capitol intitulat Istoria electorală a PSD. E un capitol de mare utilitate pentru analişti, politologi şi istorici, dar absolut inutil pentru PSD de azi. Din cele şase pagini, împodobite cu grafice, ale capitolului, doar un pasaj se ocupă de Alegerile prezidenţiale – de toate alegerile postdecembriste, nu doar de cele din noiembrie 2014. Acest pasaj are menirea de a transforma eşecul din 16 noiembrie 2014 într-un succes prin accentul pus exclusiv pe statistica postdecembristă:
”Din acest punct de vedere, după performanţele obţinute de Ion Iliescu (7,39 mil. voturi, în 1999), cea mai bună performanţă îi aparţine lui Victor Ponta (5,26 mil.), în ciuda înfrîngerii.”
Cît despre învăţarea din greşeli, Raportul observă:
„În acelaşi timp, se poate observa cum, din anii '90 pînă în prezent, geografia electorală a partidului a rămas neschimbată, cu mici variaţii de la un moment electoral la altul. Practic, bazinul electoral al PSD a rămas mereu în Vechiul Regat (Moldova, Muntenia, Oltenia, parţial Dobrogea).
Faptul că votanţii PSD au caracteristici demografice clare (şi relativ constante în timp) dezvăluie în egală măsură oportunităţile/potenţialul, dar şi punctele slabe ale partidului
Această stabilitate şi consistenţă în ceea ce priveşte originea geografică a voturilor se suprapune schimbărilor inevitabile de natură economică şi socială survenite în ultimii 25 de ani.
Altfel spus, menţinerea partidului pe un trend ascendent impune adaptarea sa (structurală, valorică şi comunicaţională) la noile realităţi ale societăţii şi menţinerea unei legături permanente cu electoratul propriu.”
Noua realitate – aluziv expusă de Victor Ponta – şi anume micşorarea bazinului electoral al PSD, are drept replică, în Raport, sintagma Se impune adaptarea …
Consiliul Naţional a adoptat printre altele o Rezoluție crucială pentru viața partidului și chiar pentru viața unor lideri ai PSD: Integritate și responsabilitate politică.
E faimoasa decizie, luată de un grup restrîns din conducerea PSD,d acă nu chiar doar de Victor Ponta, de sancționare rapidă a celor înhățați de DNA, chiar și a celor care sunt doar în faza urmăririi penale.
Această Rezoluție a fost adoptată în unanimitate (!!!), fără dezbateri pro și contra, deși, după opinia mea, ele implică şi unele riscuri, printre care decapitarea PSD de Binomul SRI-DNA se distinge de departe drept cel mai grav.
Judecînd după acest vot, membrii Consiliului ar fi putut aproba în unanimitate, fără dezbateri, la fel de bine, o Decizie prin care toți cei din sală urmau să se auto aresteze preventiv. Cu excepția lui Victor Ponta, desigur.
Cînd candidatura lui Victor Ponta a fost votată de Consiliul Naţional de la Craiova şi apoi de Congresul de la Alba Iulia, am scris că e o gravă încălcare a Statului şi, îndeosebi, o repetare de către PSD a marii erori comise de toate partidele din România:
Transformarea organismelor de conducere colectivă în simple executante cu spectacol ale unor decizii luate în cerc restrîns.
Aceasta a fost una dintre marile cauze ale eşecului din 16 noiembrie 2014:
Absenţa democraţiei interne de partid.
Activitatea conducerii PSD de la Consiliul din 2013 pînă acum, deciziile majore luate n-au avut parte de o dezbatere democratică în Consiliu.
Consiliul s-a reunit nu pentru a judeca activitatea grupului restrîns care conduce PSD, ci pentru a aproba în chip automat aprecierile şi deciziile acestui grup restrîns.
Un eșec mai mare decît pierderea prezidențialelor!