Bag seamă că a fi băsist trece în aceste zile drept ceva de care trebuie să de ascunzi.
Iar dacă îți zic aşa şi cei de la Antena 3, e bine – din cîte văd eu – să reacţionezi de îndată prin nuanţări penibile, care, pînă la urmă sînt o dezminţire din punct de vedere gazetăresc şi o lepădare din punct de vedere omenesc.
Eu însă, obişnuit ca măgarul cu samarul cu înjurăturile (aniversez, o dată cu ţara şi eu ceva – 25 de ani de etichetări şi înjurături), ţintă dublă zilnică de porcăieli (scriu în fiecare zi în Evenimentul zilei şi pe cristoiublog.ro), n-am de gînd să practic exerciţiul de laşitate al unora şi de oportunism al altora.
Eu rămîn băsist pînă cînd îşi încheie Traian Băsescu mandatul de preşedinte.
După aceea, vom mai vedea dacă rămîn sau nu.
Depinde de ce va face Traian Băsescu în Opoziţie, de ce oameni se va înconjura, de ce drapel de luptă va flutura (de exemplu, nu cred că drapelul DNA mai poate flutura deasupra cortului de război al lui Traian Băsescu, deoarece de spălarea şi călcarea acestui drapel se ocupă ofiţerii acoperiţi din presă), de ce adversari îşi va asuma.
Aşadar, pînă duminică, 21 decembrie 2014, cînd Traian Băsescu își încheie mandatul, eu rămîn băsist.
În această ipostază, am postat duminică, 14 decembrie 2014, pe cristoiublog.ro, următorul text:
„Putem vorbi deja de o Epocă Băsescu?
Fix peste o săptămînă, adică duminică, 21 decembrie 2014, Traian Băsescu pleacă de la Cotroceni.
În perioada postdecembristă e o premieră:
Un preşedinte pleacă din funcţie după un mandat de 10 ani neîntrerupt.
Şi dacă ne gîndim la întîmplările care au marcat nu numai destinul lui Traian Băsescu – de la cele două suspendări pînă la arestarea preventivă a fratelui – dar şi destinul ţării – de la întărirea statului de drept pînă la devenirea României ca aliat de nădejde al SUA – cei 10 ani ani par să fi fost douăzeci.
Un deceniu în viaţa unei ţări precum România, aflată în ritm accelerat de mutaţii social-politice în direcţia europenizării, înseamnă în plan istoric o Epocă.
Că vrem sau nu, Epoca dintre 2004 şi 2014 intră în Istorie cu numele de Epoca Băsescu.
Din acest punct de vedere, mi se pare absurd ca în săptămîna care a rămas pînă la plecarea definitivă a lui Traian Băsescu de la Cotroceni, în spaţiul public să nu se întîmple nimic în stare să atragă atenţia că se încheie o Epocă.
N-ar fi normal ca însuşi Traian Băsescu să organizeze ceva menit a marca evenimentul de proporţii istorice: o conferinţă de presă, o sindrofie, o ceremonie, alta decît cea de transmitere a prerogativelor? Dar n-ar fi şi mai normal ca jurnaliştii, dar mai ales Intelectualii care mai au curajul să-şi spună băsişti, să scrie în această săptămînă despre Epoca Băsescu?”
Puneam întrebarea asta, deoarece, în timp ce Trustul lui Dan Voiculescu, la ordinele Puşcăriaşului, duce în aceste zile o campanie virulentă pentru a convinge de Ororile Regimului Traian Băsescu, orori de care băieșii Mogului speră să le curme Klaus Iohannis, noua Stea a Găștii de la Antena 3, în presa independentă, nu se scrie un rînd în apărarea mandatului de 10 ani al lui Traian Băsescu.
Pe unii îi înţeleg – Traian Băsescu nu le mai poate oferi nimic în materie de fripturi prezidențaile, – pe alţii îi compătimesc – sînt ofiţeri acoperiţi şi au primit ordin pe unitate să-l lase pe Fostul, pentru că acum, nu-i așa?, trebuie preamărit Nou Alesul.
Sub puterea acestei impresii, încheiam astfel textul de pe cristoiublog.ro:
„Eu unul îmi propun să analizez atît în Evenimentul zilei, cît şi pe cristoiublog.ro, Epoca Băsescu.
La cristoiublog.ro, am nevoie de ajutorul dvs, al cititorilor, pentru a găsi răspunsul la întrebări.
Prima întrebare, la care aştept un răspuns:
Putem spune celor 10 ani de mandat neîntrerupt Epoca Băsescu?
Dacă da, cum va intra ea în Istorie?
Drept Epoca în care … (Rămîne să completaţi dvs).”
Răspunsurile cititorilor au fost multe şi diverse.
Dintre ele, am reţinut şi reproduc aici, atît intervenţii pozitive, cît şi negative:
Corneliu Bunea:
Epoca în care: eu, cel alungat din ţară după „Piaţa Universităţii” m-am simţit din nou Român interesat de binele ţării după 14 ani de izolare totală de ceea ce se întâmpla în România!
Matianu Alexandru - Ionuţ:
O sa rămână in istorie ca cel mai urît preşedinte. La fel ca şi Iliescu, acesta a fost un alt tătuc care a distrus ţara din toate punctele de vedere. Sper ca Iohannis să fie primul preşedinte normal al României, un om care să inspire poporului român o schimbare de mentalitate si comportament. Dacă ţara va merge pe vot negativ, ceartă şi dezbinare, în maxim 30 de ani vom dispărea ca ţară.
Niculae Unguru:
Fără îndoială, 10 ani de mandat vor rămîne în istoria României drept Epoca Băsescu. Drept o Epocă de credibilitate pe plan extern, stabilitate economică (fără o creştere mare, dar stabilă) şi nu în ultimul rînd, menţinerea politicii interne în parametrii impuşi de UE. Evident că toate aceste reuşite nu au ridicat prea mult nivelul de trai al românilor, chiar provocînd multe nemulţumiri şi contestaţii, dar Epoca Băsescu a reuşit pînă în prezent să ţină România departe de Socialismul cu faţă umană (comunism rebotezat), pe care dorea şi încă doreşte PSD să-l instaureze în ţară. Traian Băsescu a fost, este şi din păcate va rămîne multă vreme cel mai bun produs al politicii post decembriste din ţara noastră.
Nicolae Necşulescu:
Epoca Băsescu? Ha,ha,ha. Să spunem. Cred că va intra în istorie ca fiind primul preşedinte din perioada postcomunistă ales două mandate consecutive, dar şi primul preşedinte din istorie suspendat, nu o dată, ci DE DOUĂ ORI. 10 ani cu bune şi rele, cu creşteri şi căderi economice, cu 7 guverne conduse de 4 prim-miniştrii (Tăriceanu, Boc 1, 2, 3, Mihai Răzvan Ungureanu, Ponta 1, 2, 3), 10 ani de NATO, intrarea României în UE, explozii şi implozii imobiliare, baroni locali şi naţionali, arestaţi, condamnaţi, eliberaţi, prima răpire a unor jurnalişti de către aşa-zişi terorişti islamişti, primele alegeri europarlamentare din istorie. Uau, cîte s-au mai întîmplat într-un timp atît de scurt (cred că ar trebui măcar încă 10 ani să înţelegem tot ce s-a întîmplat în această perioadă).
Mihai Georgescu:
Fără îndoială, perioada 2004-2014 va fi numită „epoca Băsescu”. De fapt este deja, cu varianta negativă „Regimul Băsescu”. Marca fundamentală a epocii Băsescu va fi reforma sistemului judiciar. Schimbarea este enormă, poate ca nu toţi ne dăm seama de dimensiunea acestei transformări.
Apoi presa – nicicînd presa, masa media în general, nu au fost mai libere în exprimare. Teama de a te exprima public în media trîmbiţată de presa mogulistă e, evident, falsă şi manipulatoare.
Prezenţa în spaţiul european şi nord atlantic tot mai frecventă, cu o orientare vestică fără tăgadă.
Republica Moldova, ţinută mereu aproape de ţara mamă, a fost unul din obiectivele preşedintelui.
Serviciile secrete (subiect drag dvs) au fost reformate şi recunoscute de parteneri ca bune performere.
Cultura, prin ICR, şi-a dat măsura putinței peste tot în lume.
Şi mai sînt şi altele.
Dar cel mai important este personajul, el, omul-preşedinte. Eu personal recunosc ca tipul este el însuşi o istorie. A fost şi este viu, are viaţă în el, este cel cu care, cred, treci prin război cu braţele goale, dar te simţi apărat şi în siguranţă. Multora nu le-a plăcut. Aproape că devenise o modă sa fii contra lui. Va mai ţine mult oare manipularea asta?
Oamenii puternici au şi mari slăbiciuni. Aşteptăm să-i treacă, mai e timp.
Dumitru Ilioi:
Epoca Băsescu este epoca restabilirii încrederii în justiţie, sau cum s-ar exprima poate preşedintele, epoca în care corupţia a primit un cap în gură.
Florin Preda:
Epoca în care totul s-a făcut pe genunchi şi în grabă (în educaţie, economie, justiţie, etc) şi totul în numele luptei împotriva corupţiei după o filozofie americană. Am putea să-i spunem şi Epoca DNA, pentru că în alt domeniu Traian Băsescu nu a reuşit să-şi pună amprenta pentru că nu a avut abilitatea şi diplomaţia să-i strîngă pe toţi în jurul său pentru o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung. Nu poţi face totul de la Cotroceni cu o mînă de consilieri. A acţionat punctual doar în domeniul corupţiei, în speranţa că restul vine de la sine. Vom vedea în timp dacă această filozofie a fost benefică sau nu şi dacă a meritat. Dacă şi-a asumat aceasta etapă ca fiind necesară în vederea intrării în altă etapă fără să rămînă activ în politică atunci poate va rămîne în istorie. Apelul domniei sale din ultima zi de campanie ar fi o ieşire pe uşa din faţă. Nu poţi construi durabil doar cu frica DNA-ului în coaste şi cu accentele populiste din ultima perioadă împotriva celor care au mai mult. Aduce un pic cu perioada anilor 50, în care totul se făcea în numele a ceva. Nu m-aş mira să descoperim că s-au înmulţit şi erorile judiciare în ultimii doi ani în această agitaţie anticorupţie. Chiar şi faptul că în această luptă Traian Băsescu a fost singur împotriva tuturor şi a desemnat-o pe Elena Udrea singura continuatoare a acestei filozofii ar trebui să ne dea de gîndit dacă nu cumva e bine ca se încheie această epocă cu bune şi cu rele. Istoria va decide care au primat. Măcar epoca se încheie pentru majoritatea celor care au votat cu speranţa că la Cotroceni vine un om care prin structura sa va impune un alt ritm, o altă atitudine pe care să o urmăm toţi inclusiv politicienii. Mă uit în jur şi observ că majoritatea aşteaptă să se încheie această epocă cu speranţa unui nou început. Punct şi de la capăt exprimă această nouă filozofie. Traian Băsescu ar trebui să preia tradiţia foştilor preşedinţi americani care după maxim 8 ani nu mai sînt activi în politica internă. Trebuie să înţeleagă şi domnia sa că nimeni nu este de neînlocuit, nu le poţi face singur pe toate şi că are limite, ca noi toţi de altfel.
Ionel Daneş:
Drept Epocă în care românii au început să îşi cunoască, înţeleagă şi înveţe ţara lor. O ţară în care omul de rînd a făcut pasul de la... nu poţi schimba nimic că aşa vor unii... Ia uite, România poate fi a tuturor românilor nu numai a unora. Românul a fost învăţat că el poate să schimbe ceva, că el poate să spună STOP uni abuz... am devenit o ţară democratică. După 10 ani de mandat al Domnului Preşedinte Traian Băsescu România e un stat care creşte, o democraţie în dezvoltare, dar care mai are nevoie de încă 10 ani să se schimbe şi să fie cu adevărat o democraţie puternică. În aceşti 10 ani care au trecut am văzut, ne-a fost arătat unde sînt greşelile, unde este corupţia şi mai ales cum poate fi stîrpită şi cum putem schimba lucrurile.
Lucreţia Sirinian:
Da, categoric da!
Ca simplu cetăţean, cu Băsescu m-am simţit în siguranţă şi în raport cu cei din afară şi în raport cu cei dinăuntru. L-am simţit ca pe un apărător al „echipajului” cu care naviga, în ciuda cîrtelilor fireşti ale unora. Şi mai apreciez la Băsescu faptul că m-a educat, mi-a explicat şi arătat faţa necunoscută mie (profesoară) a legilor şi întîmplărilor externe şi interne care mă interesează. Aşteptam, de fiecare dată, ieşirile sale, în care vedeam respectul pentru mine (popor) şi care aduceau mereu ceva nou, de substanţă.
Ca profesoară, am apreciat corectitudinea limbajului (faţă de „decît Pricopie”...) şi faptul ca era evident, în orice domeniu, că se informase temeinic.
Pentru mine, Băsescu a fost, categoric, un preşedinte salvator al „pierzaniei” care ne ameninţa după catastrofa Iliescu. Şi am fost mereu convinsă că gîndeşte pe termen lung şi cu viziunea clară a ceea ce vrea. Aş vrea să citesc comentariile ziariştilor adevăraţi peste 20 ani, referitoare la aceşti 10 ani.”
Din cîte se vede, dincolo de remarcabila competenţă a analizelor făcute de cititori, Traian Băsescu are adversari la fel de înverşunaţi ca admiratorii.
M-a preocupat din trecutul românesc, dar şi din cel de aiurea, felul în care contemporanii au văzut un Conducător.
Din iscodirea bibliotecilor şi arhivelor, am înţeles un lucru:
Cu cît cineva şi-a lăsat amprenta asupra unei perioade, cu atît au fost mai tari pasiunile pro și contra stîrnite în rîndurile contemporanilor.