După Congresul de fuziune, în campania angajată de Vasile Blaga pentru a justifica dispariția brandului PDL în favoarea PNL, prin formarea unui nou partid, care se numește tot ca ăla vechi, s-a invocat în permanență numărul mare de primari ai formațiunii, ivit din strîngerea la un loc a primarilor din cele două formațiuni.
Într-o țară așezată și nu în România democrației originale, inventate nu de Ion Iliescu, ci de liderii politici de pe vremea lui Carol I, argumentul cu sporirea numărului de primari ar provoca nițică nedumerire. Democrațiile consolidate exclud din activitatea primarilor apartenența la un partid politic. Un partid politic se mîndrește cu realizările excepționale ale primarilor membri de partid și nu cu numărul mare de primari care aparțin prin carnet partidului respectiv.
La noi însă, unde ieșitul la vot și mai ales opțiunea de vot nu sunt expresii ale convingerii individuale, ci rezultatul unui negoț între alegător și cei care-l conduc, cei de care depinde viața sa cotidiană, primarii alcătuiesc armata care-i asigură unui partid nu numai la locale, dar și la parlamentare, ba chiar și la prezidențiale, victoria.
Și-n Occident, rezultatele unui partid la scrutin depind de forța structurilor din teritoriu, de capacitatea militanților de a scoate lumea la vot și a o face să pună ștampila pe sigla partidului respectiv.
Numai că:
- Rezultatele depind și de forța programului politic al partidului, de carisma liderilor acestuia, de talentul în materie de comunicare politică, de ingeniozitatea echipei de marketing electoral și nu numai de mașinăriile din teritoriu.
- Prin structuri din teritoriu nu se înțeleg, ca la noi, rețele de primari conduse de baronii locali, ci militanții partidului, care pot sau nu să fie primari, consilieri locali.
Vasile Blaga n-a justificat formarea noului partid prin avantajele unificării Dreptei, prin creșterea forței de atracție a noului partid, ci prin sporirea numărului de primari, care primari vor asigura astfel victoria noului partid la alegerile parlamentare și prezidențiale.
Recent, candidatul PSD la președinție, Victor Ponta, a declarat că nu va participa la confruntările dinaintea primului tur, deoarece PSD, PC, UNPR îi asigură 40% din voturi, procentaj pentru intrarea în turul al doilea. Dincolo de fudulia de prost gust presupusă, declarația mărturisește aceeași convingere că rezultatele la scrutin nu sunt date de ideile unui partid, de personalitatea liderilor, de politica acelui partid, ci de numărul de primari din țară. Mai sincer decît Vasile Blaga, Victor Ponta a zis că mașinăria de vot a Coaliției de Guvernare merge atît de bine în oarba ei funcționare încît n-are importanță cine e candidatul la președinție, el, Victor Ponta sau ștergătorul de la parbrizul mașinii sale.
Cele două poziții – a lui Vasile Blaga și a lui Victor Ponta - se definesc printr-un numitor comun:
Credința că rezultatele scrutinului prezidențial depind într-o măsură categorică de primari.
Asta înseamnă, în plan social-politic, o realitate românească postdecembristă aparte, în care:
- Primarul e Tătucul comunității. Membrii comunității nu merg la vot și mai ales nu optează după cum îi duce pe ei capul, ci după cum le spune primarul. Dacă primarul le spune să aleagă drept președinte Plopul care nu face mere, membrii comunității ies la urne și votează Plopul.
- Primarul nu e reprezentatul întregii comunități, ci doar al unei anumite părți, cea al cărei șef politic e el.
- Viața politică a partidelor din România nu există. Ea se confundă cu viața administrativă. Ca și pe vremea comunismului, șeful organizației de partid dintr-un sat e primarul. El conduce această organizație însă cu mijloace administrative și nu politice.
- Primarul depinde aproape în totalitate de bunăvoința partidului de la Putere. De la acesta obține fonduri pentru a-și îndeplini angajamentele electorale și, prin asta, pentru a spera la un nou mandat. Pariul pe primari dezvăluie toate slăbiciunile vieții noastre politice postdecembriste. Ce rost are să te mai lupți pentru a avea un Program politic, pentru a convinge de măreția acestuia, cîtă vreme rezultatul în alegeri depinde de numărul de primari din țară? Această realitate tipic românească explică, poate, caracterul rutinier al campaniei electorale pentru scrutinul prezidențial din acest an. În fine, Monica Macovei a demisionat din PDL. Gestul, adăugat Declarației de presă care-l justifică, sugerează luarea în serios a candidaturii ca independent la prezidențiale. Dacă intră în turul al doilea sau dacă - de ce nu? - ajunge la Cotroceni, Monica Macovei ar fi o dovadă că se pot obține victorii electorale în România și fără mașinăria de vot a primarilor. Aceasta e marea provocare întruchipată de candidatura Monicăi Macovei.