Înainte de debutul campaniei electorale pentru președinție, m-am învoit să particip la un interviu luat de Rareș Bogdan lui Klaus Iohannis. De fapt, dacă mă gîndesc bine, fusese un interviu dorit de mine în chip public, pentru că de fiecare dată cînd venea vorba de Klaus Iohannis, elogiilor depănate de Rareș Bogdan, eu le contrapuneam o impresie lăsată de prestația de pînă atunci a candidatului ACL. Scriam în Evenimentul zilei din 25 septembrie 2014 că Traian Băsescu a practicat cu brio formula și politicianul e om, o formulă fără de care nu se mai poate face politică în vremea de azi:
„De precizat însă că modelul Om între oameni a fost şi este urmat de toţi politicienii români, de la Adrian Năstase şi Mircea Geoană pînă la Victor Ponta şi Elena Udrea.
Pe acest fond, Klaus Iohannis a picat ca un bolovan în geam.
Din motive care-mi scapă, echipa de campanie a adoptat strategia Icoanei scoase la vedere.
Klaus Iohannis e plimbat prin ţară şi pe la televiziuni ca o Icoană scoasă din biserică şi purtată pe stradă pentru a alunga seceta.
Intervenţiile sale, cînd nu s-au rezumat la mormăieli, s-au dedat din plin la clişee politicianiste.”
Rareș Bogdan îmi replica imediat că Klaus Iohannis nu e așa cum mi se pare mie, că e un tip interesant, ceea ce înseamnă mai mult decît un om.
Așa am ajuns la provocarea lui Rareș Bogdan:
Să-l invite pe Klaus Iohannis în studio, la un interviu în hotarele căruia aveam să verific, punîndu-i întrebări precise, dacă e un om sau un prapure plimbat prin București de echipa de campanie electorală.
Ca să am materie primă pentru întrebări - destinul lui Klaus Iohannis era o uriașă necunoscută -, grație tot lui Rareș Bogdan, echipa de campanie (uite, acum îmi amintesc, întruchipată de Eduard Hellvig!) mi-a trimis varianta electronică a cărții lui Klaus Iohannis Pas cu pas, pe care am citit-o atent în pregătirea emisiunii.
După emisiune, am scris și publicat în Evenimentul zilei din 25 septembrie 2014 comentariul semnificativ intitulat Breaking news: Şi, totuşi, Klaus Iohannis e om!
Ziceam în chiar primele rînduri:
„Unul dintre motivele prezenţei mele în emisiune, dar mai ales al întrebărilor adresate omului Klaus Iohannis, acesta a fost: De a-mi da seama dacă primarul Sibiului e o natură moartă spînzurată pe peretele campaniei electorale sau un om viu, cu trăirile şi gîndurile sale.”
Dialogul - trebuie s-o recunosc - mi-a dezvăluit un om sau, ca să fiu mai exact, un personaj net diferit de cel de Natură moartă cu politician, propus și impus de echipa de campanie a candidatului.
Drept urmare, m-am grăbit să notez în Evenimentul zilei:
„Am venit luni seara, la Jocuri de Putere, după ce citisem aproape trei sferturi din cartea de confesiuni a lui Klaus Iohannis. Pas cu pas, în variantă electronică, pe cale de a apărea la Editura Curtea Veche.
Lectura cărţii, ca și răspunsurile lui Klaus Iohannis mi-au dat posibilitatea să descopăr un om, un om chiar simpatic.
Dacă în perioada următoare, folosind pretextul cărţii, Klaus Iohannis va vorbi mai mult despre el ca pînă acum, Candidatul va avea de cîştigat.
Pe parcursul interviului, luat de mine şi de Rareş Bogdan, am sesizat un nărav, de care Klaus Iohannis trebuie să se locuiască rapid:
Folosirea clişeelor politice pe post de răspuns firesc.
Nu ştiu cine l-a învăţat că, indiferent ce va fi întrebat, în loc să fie om, trebuie să fie politician.
A fost nevoie să-l întrerup cînd îmi dădeam seama că pune placa politrucismelor sau să-l avertizez că vreau un răspuns de om şi nu de om politic.
Nu ştiu reacţia telespectatorilor.
Eu însă, care îmi vine să urlu cînd mă confrunt cu clişee politicianiste de limbaj şi de comportament (pe vremea emisiunilor cu Robert Turcescu, ne propuneam amîndoi s-aducem în studio un clopoţel şi să-l sunăm cînd invitatul punea placa!), am făcut o descoperire.
Una de Breaking news:
Şi, totuşi, Klaus Iohannis e om!”
Același comentariu îmi dădea posibilitatea de a avertiza că strategia Tabloului care îngaimă ceva va fi catastrofală pentru Klaus Iohannis. Echipa de campanie a mers mai departe cu această strategie. Rezultatele primului tur au părut să mă confirme. 10 la sută diferență față de Victor Ponta era un procentaj enorm nu numai la noi, dar și aiurea. A venit însă turul al doilea, cu măiastra diversiune a votului din Diaspora și, prin ea, cutremurul votului negativ împotriva lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a ajuns președinte contrazicînd toate abecedarele de marketing politic. De precizat că și înaintea turului al doilea, Klaus Iohannis s-a rezumat la rolul de tablou, chiar dacă acum nițel mai vorbitor.
După depunerea Jurămîntului, Klaus Iohannis a continuat strategia Tabloului care îngaimă ceva. Urmărindu-l, uneori m-am amuzat de ridicolul ivit din contrastul dintre situație și prestația sa, alteori m-am întrebat dacă acesta e Klaus Iohannis sau cumva mai joacă un timp rolul de Statuie ecvestră.
Două momente petrecute joi, 19 februarie 2015, m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva prestația de pînă acum nu l-a exprimat pe Klaus Iohannis, ci a dat curs unei temeri de a nu greși într-o perioadă de pipăire a realităților.
Joi, 19 februarie 2015, Klaus Iohannis a ținut prima sa Conferință de presă din cînd a venit la Cotroceni. Nu numai c-a ținut-o, dar a și dat unuia dintre întrebători o replică de punere la punct din scurt, care mi-a amintit de Traian Băsescu în vremurile sale bune.
Joi seara, de la 20,45, Klaus Iohannis a acordat un interviu lui Luca Niculescu de la Digi Tv. Ca și cel în care întrebător a fost Rareș Bogdan, interviul de la Digi Tv, a fost înregistrat și a fost acordat la Cotroceni. După opinia mea e un punct de trecere către gestul firesc de a acorda interviuri în direct și în studiourile tv.
Diferența față de interviul acordat lui Rareș Bogdan e însemnată. Luca Niculescu a pus cu un aer amabil întrebări incomode, menite a-l constrînge pe Klaus Iohannis la opțiuni ferme, imposibil de evitat. Dacă țin eu bine minte, Rareș Bogdan i-a luat lui Traian Băsescu un interviu de referință. Catastrofala prestație de la interviul cu Klaus Iohannis nu și-a avut temeiul în lipsa inteligenței de gazetar, ci în prevalarea emoției asupra lucidității. Rareș Bogdan era dat gata de ideea că Imperatorul binevoiește să-i acorde un interviu în premieră pentru televiziunile din România, dar mai ales de ipostaza de fan al lui Klaus Iohannis. Tînărul meu confrate n-a priceput că una e Klaus Iohannis în campanie, cînd nimeni nu paria pe el, și alta e Klaus Iohannis în postura de președinte, cînd toți îl lustruiesc.
Diferența dintre cele două interviuri își are însă explicația de fond în deosebirea de prestație din partea lui Klaus Iohannis.
Spre deosebire de primul interviu, în hotarele căruia Klaus Iohannis părea a avea drept principală preocupare să nu supere pe nimeni și să nu atingă cu vorba nici un fapt al realității, al doilea ne-a pus în evidență un Klaus Iohannis care nu numai că n-a mai ocolit chestiunile controversate, dar mai mult:
1. A avut păreri tari, ferme, ascuțite în chestiuni precum Codul fiscal propus de Guvern, Telejustiția, Lupta împotriva corupției, controlul parlamentar al SRI, înarmarea Ucrainei, implicarea României în politica din Moldova, Acordul cu FMI.
2. N-a ezitat să dea ghionturi altor politicieni, riscînd reacția acestora.
Astfel, Traian Băsescu a fost pricopsit cu două replici tăioase, din scurt, gen Traian Băsescu. Despre implicarea președintelui în schimbarea majorității în parlament, Klaus Iohannis a zis:
- Preşedintele nu este pus să facă politică de partid, cum preşedintele nu este pus să facă şi să desfacă majorităţi în parlament. Acest film l-am avut; nu a funcţionat”.
Tot din scurt, i s-a administrat lui Traian Băsescu un împins cu umărul și-n chestiunea relației dintre președinte și premier în timpul mandatelor sale:
„Realizator: Da... Tocmai vă reproşa fostul preşedinte Traian Băsescu faptul că sînteţi prea blând cu guvernul, că ar trebui să puneţi presiune pe el.
Klaus Iohannis: Cum a făcut domnia sa, că a şi rezolvat problema!”
Victor Ponta a fost și el ținta împunsăturilor lui Klaus Iohannis. Ca, de exemplu, cînd a venit vorba de modificarea Codului fiscal:
„Eu cred că au făcut-o din motive de imagine; dă bine. Aceste lucruri, cel puţin aparent, şi pentru neiniţiaţi, dau bine. Pentru cei iniţiaţi, imediat apare marele semn de întrebare: «Bun, şi cum gestionaţi asta?»”
Mulți vor spune că față de intervențiile lui Traian Băsescu, dar, mai ales, față de atmosfera din politica românească, împunsăturile lui Klaus Iohannis sînt mai degrabă politețuri decît răutăți.
Dacă raportăm interviul la intervențiile anterioare, toate fără miros, fără culoare, chiar fără sunet, vizibil preocupate de rămînerea în afara bătăliei politice, de a nu da prilej de polemici, ghionturile date lui Traian Băsescu și Victor Ponta - desemnînd și principalii adversari ai Președintelui - pot fi considerate ca o noutate absolută față de prestația de pînă acum.
Klaus Iohannis se știe stăpîn al manetelor. E ca un șofer începător care, vorba aia, și-a dat drumul. Știe că răsucind volanul la dreapta, mașina o ia la dreapta și nu la stînga, cum poate ar avea ea chef.
Dar nu numai atît.
Atacurile lui Traian Băsescu veneau de la cineva care se considera egal cu cei atacați. Fostul președinte nu ezita să coboare de la Cotroceni și să dea un cap în gură verbal cuiva de pe maidanul politicii sau al presei.
Replicile din interviul lui Klaus Iohannis mărturisesc o realitate despre care am mai avertizat:
Convingerea lui Klaus Iohannis că e deasupra tuturor.
Spre deosebire de Traian Băsescu, împunsăturile nu vin de la egal la egal, ci de undeva din Deal, din care Klaus Iohannis se uită superior ironic la cei din Vale.
Nimeni n-a sesizat ironia cumplită, de superioritate zîmbitoare din explicarea felului în care a demisionat George Maior:
„Realizator: Înainte să vă întreb despre SIE aş vrea să mai rămânem puţin la SRI, pentru că numirea domnului Hellvig vine după demisia lui George Maior, şi aş vrea să vă întreb foarte sincer, domnule preşedinte, dacă a făcut-o din proprie iniţiativă sau dacă dvs i-aţi cerut demisia, oferindu-i posibilitatea să o scrie?
Klaus Iohannis: Eu vă spun la fel de sincer că domnul George Maior şi-a scris demisia, mi-a înaintat-o şi am acceptat-o.
Realizator: Şi nu a existat nicio discuţie cu domnia sa înainte?
Klaus Iohannis: Ba da. Sigur că da! Ne-am întâlnit, am discutat, după care domnul Maior mi-a spus că îşi depune demisia.
Realizator: Nu i-aţi cerut-o dvs?
Klaus Iohannis: Acuma, cum să cer cuiva o demisie?! O demisie se face, se scrie, sau nu. Este «un act unilateral de voinţă» - aşa este definit în termeni juridici.”
Pe cei care știu că Klaus Iohannis i-a cerut lui George Maior demisia, rezolvînd tranșant, brutal chiar, ceea ce lui Traian Băsescu i-a cerut apoape doi ani și un tărăboi cu jurnaliștii răpiți, ar trebui să-i treacă un fior.
George Maior, cel care a condus SRI timp de opt ani nu merită, în viziunea lui Klaus Iohannis, nici măcar o minimă explicație a demisiei.
Interviul de la Digi Tv stă sub semnul conștiinței lui Klaus Iohannis că stăpînește deja manetele. Se spune că adevărata fire a unui om se vede după cum conduce mașina. Sînt persoane calme, liniștite, blege chiar, în viața obișnuită. După ce iau carnetul de șofer și prind să conducă sigure, ni se descoperă de nerecunoscut în agresivitatea lor.
Acum, cînd conduce deja, Klaus Iohannis ni s-a dezvluit deja în personalitatea sa mult mai primejdioasă decît cea a lui Traian Băsescu, dominată de multe vorbe.
Klaus Iohannis e gată să tacă și să facă.
Sînt sigur că și multora felul!