Cum se întîmplă de obicei, vizita vicepreşedintelui american la Bucureşti a fost prefataţă de interviuri şi declaraţii ale Înaltului oaspete despre obiectivele călătoriei în România.
Un interviu acordat Mediafax anunţă că unul dintre obiectivele vizitei – dacă nu chiar cel mai important – îl constituie voinţa Americii de a transmite politicienilor români mesajul ferm că România trebuie să fie un stat de drept, definit prin domnia legii și nu a Corupției.
Oficialii americani au mai afirmat şi altădată necesitatea ca România să purceadă la instaurarea unui stat de drept autentic, în care procedurile democratice să fie respectate cu stricteţe şi, în care, corupţia să fie pusă cu botul pe labe. Dar dacă pînă acum aceste declaraţii ţineau de o rutină politică faţă de România, acum, după izbucnirea Crizei ucrainene, cea mai gravă Criză europeană de după prăbuşirea Comunismului, mesajele administraţiei poartă pecetea dramatismului.
Toate analizele arată că diversiunea rusească a fost posibilă în Ucraina pe fondul unei parodii de stat de drept, adevăratul stat ucrainean fiind cel al oligarhiilor corupţi.
Oligarhii au cumpărat în Ucraina totul: bani, echipe de fotbal, imperii comerciale, partide politice, pauză, ONG-uri.
Şi unde totul se cumpără, nu-i nici o dificultate pentru o Putere străină cumpere şi ea.
Dînd mai mult!
Deosebit de puternice în ultima vreme, mesajele americane au fost primite cu chiote de bucurie de politicieni şi jurnaliştii credincioşi statului de drept şi, prin asta, neliniştiţi de abuzurile lui Victor Ponta și ale echipei sale de golănași fără scrupule (printre alții, Sebastian Ghiţă, Dan Şova), golănași care, în numele rupturii de vechea generaţie PSD-istă, se dedau la incredibile încălcări ale statului de drept.
Sentimentul ghicit dincolo de aceste chiote naive e încrederea că vizite ale oficialilor americani, precum cea a lui Joe Biden, folosite și ca prilej de afirmare a mesajelor pentru regimul PSD, vor duce automat la respectarea de către echipa de golănaşi condusă de Victor Ponta a statului de drept, a Legii, a procedurile democratice.
Ei aş!
Istoria României e plină de momente în care românaşii noştri din fruntea ţării au făcut temenele celor veniţi din Capitalele Marilor Puteri, au surîs unsuros, au dat aprobator din cap la spusele acestora, zicîndu-şi în sinea lor:
Îi aburim şi pe ăştia!
După ce pleacă, ne vedem de-ale noastre!
Aşa se va întîmpla şi cu vizita lui Joe Biden.
Oficialul american va reitera mesajul Marelui Aliat ca România să cunoască statul de drept adevărat, ca procedurile democratice să fie respectate, ca Justiţia să fie independentă.
Premierul Victor Ponta şi echipa sa de golănaşi (camarila sa), vor primi acest mesaj în poziţie de drepţi, vor surîde slugarnic, vor da aprobator din cap.
Cum stă bine moldo-valahilor de alba-neagra, se vor grăbi să ofere, drept bacșiș, rugămintea de a avea baze militare pe teritoriul românesc și făgăduiala că Chevron nu va avea nici o problemă să obțină profit maxim în România.
Oficialul american va pleca încredinţat că în urma lui Victor Ponta şi echipa de golănaşi vor purcede imediat la instaurarea statului de drept, la respectarea legii, vor pune capăt sprijinirii publice a Penalilor.
Evident, vicepreşedintele american se va înşela.
Ca şi alţi oficiali din Vest, Joe Biden nu-i cunoaşte pe politrucii români. Obişnuit din alte locuri să creadă că o aprobare explicită a unui mesaj înseamnă şi respectarea acestuia, el nu ştie că românaşii noştri au, de la fanarioţi, intrată în sînge şmecheria lui:
Zicem ca ei şi facem ca noi.
Mă înşel în privinţa acestei vizite?
Fireşte că nu.
În chiar seara dinaintea venirii la Bucureşti a purtătorului de mesaj în favoarea statului de drept, premierul Victor Ponta a încălcat făţiş, brutal, Legea.
Luni seara, Sinteza zilei, o emisiune a postului guvernamental Antena 3 a fost, de la un capăt la altul, o încălcare a Legii:
1) A Legii audiovizualului, prin publicitatea deşănţată făcută companiei Petrom de gimnaste, de cei doi antrenori, de moderator şi, mai ales, de premierul Victor Ponta.
Premierul mai avea puţin şi ne îndemna să ne alimentăm maşinile numai de la benzinăriile Petrom.
La porunca antrenorilor, gimnastele şi-au desfăcut treningurile pentru ca telespectatorii să poată citi o reclamă la Petrom.
2) A Legii electorale.
Premierul României a regizat, împreună cu Mihai Gâdea, un veritabil miting electoral, transmis în direct, fără precizarea de emisiune electorală.
Sub pretextul unei emisiuni dedicate succesului înregistrat de echipa noastră de gimnastică, au fost aduşi în platou, sub conducerea premierului, primii de pe lista de candidaţi PSD la europarlamentarele de duminică.
Dedîndu-se la o regie ieftină, Victor Ponta s-a prefăcut că citeşte de pe telefonul mobil un mesaj al ministrului Sportului de dublare a primelor pentru gimnaste şi antrenori.
Cei doi antrenori s-au întrecut în cîntarea premierului.
Mizeria de luni seara a fost încununarea unei serii de măsuri ale echipei de golănaşi în flagrant conflict cu mesajul american de luptă împotriva corupţiei:
1) Trecerea Portului Constanţa în proprietatea baronului local Radu Mazăre;
2) Dreptul lui Liviu Dragnea de a da bani de la Buget cui vor muşchii baronilor locali.
Ce ne spune întîmplarea de luni seara?
Că americanii nu pot altceva decît să ne dea mesaje vizînd statul de drept.
Instaurarea statului de drept, a domniei legii, respectarea procedurilor, țin exclusiv de noi, românii.
Or noi, românii suntem oricînd dispuși să încălcăm Legea de dragul unui ciolănaș.
Analizînd exploatarea electorală a gimnastelor minore politic vom constata că această încălcare a Legii n-ar fi fost posbilă dacă măcar unul dintre cei implicaţi ar fi zis nu, aşa ceva nu se poate.
Din nenorocire, toţi cei implicaţi s-au avîntat bucuroşi în încălcarea Legii.
Moderatorului Mihai Gâdea i s-a rupt, ca de obicei, de Legea audiovizualului.
Şi nu întîmplător.
Cum să-l sancţioneze CNA-ul PDS-izat pentru o emisiune de campanie electorală a lui Victor Ponta?
Pe premier l-a durut în cot de Lege, de democraţie.
În seara dinaintea vizitei lui Joe Biden, el şi-a permis încălcarea Legii.
Cine şi cum îl poate sancţiona?
Principalii vinovaţi rămîn însă cei doi antrenori, Maria Bitang şi Octavian Bellu.
Încălcînd grav chiar normele sportive, ei au profitat de autoritatea lor de antrenori pentru a tîrî nişte minore politic într-o mocirlă a bătăliei politice.
De ce –au făcut-o?
Pentru că Octavian Bellu are un interes:
Vrea la postul de președinte al Comitetului Olimpic Român.
Și pentru un interes ce nu face românașul nostru?
Îl binecuvîntează public pe Victor Ponta, precum Patriarhul Daniel sau lingușește politica economică a PSD, precum Guvernatorul Mugur Isărescu.
Miercuri, vicepreședintele american pleacă.
Pleacă și lasă România cu Victor Ponta și echipa de golănași de la Putere.
Dar, mai ales, pleacă și lasă România cu români în ea.