ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Despre cum face Propaganda PSD-istă Cultul Personalității lui Traian Băsescu

Cu mult înainte de a le fi fost trimis după gratii Stăpînul, maidanezii de la Antene au schelălăit zi şi noapte că tot ce i se întîmplă lui Dan Voiculescu e opera lui Traian Băsescu.

În România, funcționează libertatea de expresie. Prin urmare, funcționează şi dreptul de a spune prostii cu ochii larg deschiși.

Nenorocirea e că teoria a fost preluată de lideri ai PSD, partidul de guvernămînt. Pe toate canalele şi-n toate împrejurările, ei l-au acuzat pe Traian Băsescu de a-l fi trimis pe Dan Voiculescu la puşcărie. Cum s-a ajuns la condamnarea lui Dan Voiculescu?

Păi întîi şi-ntîi, pentru că, în 2003, Dan Voiculescu a cumpărat pe nimic ICA.

Putea să cumpere ICA în chip corect.

Sau putea să nu cumpere ICA şi să scrie versuri. Din cîte ştiu, cine scrie versuri n-are cum fi anchetat de DNA, respectiva instituție ne-avînd competențe în materie de critică literară. N-ar fi avut bani să-şi cumpere nici o garsonieră, d-apoi ditamai palatul, dar, în schimb, ar fi dormit liniştit. L-a forțat Traian Băsescu să cumpere ICA? Fireşte că nu.

Să admitem c-a cumpărat ICA în chip cinstit. Să admitem că deschiderea Dosarului de către DNA s-a petrecut ca urmare a ordinului dat de Traian Băsescu în 2008. La vremea respectivă, Traian Băsescu era mare şi tare. La DNA era omul lui, Daniel Morar. La Justiție era Monica Macovei.

În 2014, la DNA e Laura Kovesi, propusă de Victor Ponta. La Justiție, e ministru un om de-al lui Victor Ponta.

2014 e ultimul an al mandatului lui Traian Băsescu.

Dacă Dan Voiculescu a fost înhățat pe vremea lui Traian Băsescu atotputernic, de ce a cerut DNA în 2014, zece ani la Recurs?

Putea să n-o facă. Ba chiar putea să se comporte la proces în aşa fel încît Dan Voiculescu să fie achitat.

Dacă ar fi să credem propagandei PSD-iste, deşi Victor Ponta a pus-o pe Laura Kovesi la DNA, deşi ministrul Justiției e PSD-ist, Traian Băsescu taie şi spînzură în privința condamnărilor.

Asta, deşi e pe ultima sută de metri la Cotroceni, şi instituțiile ar trebui să-i întoarcă fundul. Dan Voiculescu a fost cît pe-aci să fie condamnat de Înalta Curte. Ca să scape, a demisionat din Parlament. Tribunalul Bucureşti, la care a ajuns după demisie, i-a dat 5 ani cu executare. La recurs, a luat 10 ani cu executare. Împotriva Completului, Dan Voiculescu a făcut plîngeri la CSM şi la Înalta Curte. I-au fost respinse. Presa independentă a văzut în sentință un act de dreptate.

Cum a acționat Traian Băsescu pentru ca Dan Voiculescu să ajungă la închisoare? A sunat procurori, judecători, jurnalişti, comandîndu- le să-l înfunde pe Dan Voiculescu?

Întreb asta, deoarece de doi ani, timp în care Mogulul a fost condamnat de două instanțe, pîrghiile Puterii au aparținut lui Victor Ponta. Dacă a intervenit, Traian Băsescu n-o putea face decît contactîndu-i el pe procurori şi pe judecători. Cu toate acestea, lui Traian Băsescu i se atribuie anchetarea şi condamnarea nu numai a lui Dan Voiculescu, dar şi a tuturor Corupților. Şi astfel, propaganda PSD-istă practică un incredibil Cult al Personalității lui Traian Băsescu. Știu bine realitățile din Dictaturile care s-au succedat în România ultimului secol.

Prin raportare la ce spune propaganda PSD-istă despre Traian Băsescu, nici Carol al II-lea, nici Mareșalul Ion Antonescu, nici Nicolae Ceaușescu n-au avut puterea deținută de Traian Băsescu în cei zece ani de mandat.

O putere supranaturală, pentru că numai așa s-ar explica teoria PSD-istă despre judecători, procurori, ziariști, care au executat și mai execută ordinele lui Traian Băsescu. Ținînd cont că, potrivit Propagandei PSD-iste, la ordinele lui Traian Băsescu au fost înhățați și trimiși la pușcărie Corupții, cei îmbogățiți deșănțat prin jefuirea avuției naționale, mai că-mi vine să-l votez pe Traian Băsescu și pentru al treilea mandat.

Din nefericire, atribuirea de puteri supranaturale lui Traian Băsescu e o simplă operațiune propagandistică a PSD. Da, Traian Băsescu a contribuit la pedepsirea Corupților. Nu însă intervenind în anchete și procese, pentru că așa ceva nu mai e posibil nici în Caraibe, ci luptînd pentru o Justiție independentă, pînă la el biată cameristă în Palatele Corupților.

Articol preluat de pe www.cristoiublog.ro