ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Deși e legată la ochi, Justiției române îi tremură chiloții cînd îl vede pe Dan Voiculescu!

Nu numai Traian Băsescu, dar şi oficialii Uniunii Europene se întrec în a susţine, fără nici o tresărire de şovăială, că-n România Justiţia e independentă faţă de politic, faţă de bani, faţă de orice, singurul Dumnezeu al Instituţiei fiind Adevărul. Cînd vine vorba de această nobilă condiţie, odele închinate Justiţiei aduc în discuţie, printre altele, curajul de a-l condamna (de mai multe ori chiar) pe Adrian Năstase şi de a-i trimite la închisoare pe simpatizaţii opiniei publice Gigi Becali, Meme Stoica, George Copos.

— Uite! - ne lasă să înţelegem barzii - Justiţia a avut curajul să-i trimită pe aceşti domni la închisoare. La o primă vedere, aşa e. Justiţia n-a ţinut cont că-n faţa ei erau Adrian Năstase, Gigi  Becali, George Copos. Şi din simplul motiv că Justiţia, legată la ochi, nu vede în faţa ei  altceva decît Adevărul. Numai că, la o iscodire mai atentă, formula Curajul Justiţiei se cere nuanţată. A fost curaj condamnarea lui Adrian Năstase? Să fim serioşi! Curaj înseamnă în România ultimilor ani, din partea unei instituţii, să-şi îndeplinească obligaţiile legale şi atunci cînd vine vorba de un om cu adevărat puternic, unul care ar putea să-ţi dea mari bătăi de cap dacă-l superi. Ce bătăi de cap putea da Justiţiei Române amărîtul de Adrian Năstase? La ora proceselor, Adrian Năstase era un biet fost. Sigur, se bucura de o anume simpatie a membrilor PSD, a electoratului PSD. Sigur, Trustul lui Dan Voiculescu îi lua apărarea. Sigur, Victor Ponta îl compătimea. Curaj înseamnă însă asumarea unui risc. Ce risc şi-au asumat judecătorii condamnîndu-l pe Adrian Năstase? Nici unul. Marţi, 10 iunie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, a amînat pentru 1 iulie 2014 judecarea Procesului ICA, în care acuzat e Dan Voiculescu. Sau ca să fim exacți, a amînat  pentru 1 iulie 2014 decizia dacă Procesul va mai fi judecat în  acest secol. O simplă recapitulare a Procesului de la Curtea de Apel Bucureşti te lasă cu gura căscată. Pe 26 septembrie 2013, după ani de amînări,  cele multe provocate de Dan Voiculescu, Tribunalul Bucureşti îl condamnă pe Dan Voiculescu la 5 ani închisoare cu executare. Procesul  merge la Curtea de Apel, cea îndrituită să dea sentința definitivă. Orice om normal ştie, şi fără a avea noţiuni de drept, că, la Apel, judecarea unei cauze soluționate de Tribunal cu o sentinţă de condamnare la 5 ani cu executare n-are cum să fie tărăgănată. Ei bine, ajuns la Curtea de Apel Bucureşti, Procesul ICA devine funambulesc prin pretextele puerile ale amînării pînă la calendele grecești ale unei judecări. Primul termen a fost pus pe 7 martie 2014. Din 23 septembrie 2013 pînă-n 7 martie 2014 sînt aproape șase  luni. Judecătorii,  desemnați prin repartizare aleatorie, sunt  Stan Mustață și Florică  Duță. La primul termen, procesul se amînă pentru 8 aprilie 2014. Motivul? Ţineţi-vă bine, să nu leşinaţi! Mai mulți inculpați din dosar n-au avocat. Șmecherie ieftină, folosită de toți avocații, chiar și cînd apără procese de viol în grup cu moartea victimei, pentru a tărăgăna procesul. Cei doi judecători se grăbesc însă să amîne Procesul pentru 8 aprilie 2014. Peste o lună, așadar. Pe 8 aprilie 2014, o altă amînare: Judecătorul Stan Mustaţă cere să fie revocat, deoarece a fost criticat în presă! Conducerea Curții de Apel nu-i aprobă judecătorului cererea de recuzare. Procesul e programat pe 15 aprilie 2014. Pe 15 aprilie 2014, o nouă amînare: Avocaţii ridică nu știu excepții. E treaba lor, să invoce fel de fel de chichițe pentru a amîna Procesul pînă la prescripție. Treaba judecătorilor, confruntați zilnic cu astfel de șmecherii, e să nu le ia în seamă. Pe 29 aprilie 2014, cînd se epuizau toate pretextele de amînare, lovitură de teatru: DNA îl reţine pe unul dintre judecători, Stan Mustaţă, înainte de a intra în şedinţă. Firește procesul se amînă. În locul lui Stan Mustață e desemnată judecătoarea Luminița Cristiu-Ninu. Pe 13 mai 2014, o nouă amînare. Avocații lui Dan Voiculescu susțin că noul Complet n-a avut timp să citească Dosarul. Cei doi judecători sunt de acord că n-au avut timp să citească Dosarul! Sărmanii! La pensionare se vor pricopsi cu o pensie de mii de euro pentru efortul de a citi dosare! Procesul e amînat pentru 10 iunie 2014. La 10 iunie 2014, Colegiul de Conducere al Curții de Apel București descoperă că Luminița Cristiu- Ninu n-a fost repartizată aleatoriu. Bine că n-a descoperit că nu-i virgină! Îi ia locul Carmen Constanța Balaci. Vine rîndul judecătorului Florică Duță să-și joace rolul în Marele Spectacol Cum îl facem scăpat pe Dan Voiculescu fără a stîrni scandal? Judecătorul decide brusc să se pensioneze. Putea să anunțe asta din martie. Putea să anunțe asta din aprilie sau mai. N-a făcut-o. De ce? Ca să dea lovitura cînd trebuia! Pe 10 iunie 2014, o nouă amînare. Motivul? Unor inculpați le-au dispărut peste noapte avocații! Cei doi – nou- nouța Carmen Constanța Balaci și pensionabilul Florică Duță- sunt de acord. De la proces lipsesc avocații lui Dan Voiculescu. Nici o problemă. Dan Voiculescu are un avocat. E chiar judecătorul Florică Duță. Acesta protestează pentru că tovarășa lui de Complet n-a fost repartizată aleatoriu. Procesul e amînat pentru 1 iulie 2014. Nu, nu în vederea unei judecări, în fine, ci în vederea unei dezbateri dacă nu cumva va trebui un nou Complet. Să fim bine înţeleşi. Spre deosebire de mulţi confraţi, eu nu cred că Dan Voiculescu trebuie condamnat. Eu cred însă că Dan Voiculescu trebuie o dată şi o dată judecat. Achitat sau condamnat, Dan Voiculescu trebuie să ajungă în faza judecării la Curtea de Apel. În acest context, pretextele de amînare a Procesului se constituie într-o sfidare fără precedent a statului de drept şi a bunului simţ. Procesul a fost anunţat pe 1 iulie 2014. Pun pariu că pe 1 iulie 2014 fantezia Justiţiei române, zise şi independente, va născoci un nou pretext de amînare. Unul dintre judecători a fost pişcat de un purice. Unei judecătoare i s-adus firul de la ciorap și suferă. În sală nu funcţiona aerul condiţionat. Unul dintre avocaţi s-a îndrăgostit. Privind aceste incredibile pretexte,  îţi pui întrebarea: De ce nu e judecat Dan Voiculescu? Răspunsul e simplul: De frică. Justiţia română se scapă pe ea la gîndul unei sentinţe. Să-l achite pe Dan Voiculescu ar însemna un scandal european după ce Tribunalul a dat 5 ani cu executare. Să-l condamne înseamnă ca judecătorii să fie ţinta unei campanii fără precedent a Trustului Intact. Ajungem astfel la deosebirea dintre Adrian Năstase şi Dan Voiculescu. Dan Voiculescu e realmente un om puternic. Lider al unuia dintre partidele Coaliţiei de Guvernare, Patriarh al premierului Victor Ponta, dar mai ales posesor al teribilei măciuci mediatice care e trustul Intact. Ce putea face Adrian Năstase împotriva judecătorilor? Nimic. Ce poate face Dan Voiculescu dacă e condamnat? Să dea ordin Grupului Infracţional Organizat să-i toace pe judecători de dimineaţa pînă seara. N-ați văzut ce i se pregătea Liviei Stanciu, președinta Curții Supreme de Justiție,  dacă nu intervenea DNA? Și atunci judecătorii au ales  formula cea mai simplă de a evita tăierea nodului gordian: Amînarea la infinit a Procesului. Știind însă că Dan Voiculescu asta urmărește. Și astfel, Justiția română, brava, independenta Justiție română, îl va salva pe Dan Voiculescu de pușcărie fără a provoca un scandal internațional.