Agențiile de presă cu acoperire planetară au istorisit pe larg unul dintre marile evenimente ale Rusiei de azi:
Conferința de presă cu Poporul a lui Vladimir Putin.
Purtînd titlul Linie directă și aflat la a treisprezecea ediție, momentul politico-mediatic spectaculos constă în transmiterea în direct a răspunsurilor date de Vladimir Putin la sutele de mii (anul acesta au fost un milion și jumătate) de întrebări puse de cetățenii ruși, dînd curs unei felurimi uluitoare de curiozități: de la cea despre Războiul cu Ucraina pînă la cea despre cîinele pe care nu-l vrea Boris adus de nevastă acasă cînd bea el votcă și mănîncă blinele.
Anul acesta Statul de vorbă cu Poporul rus a durat patru ore și ceva.
În desenele colorate ale puradeilor din presa noastră vîrtos pro-americană, Vladimir Putin apare sub înfățișarea unui Diavol care rînjește pofticios la nurii Duduii Românica, apărată de ștabii ei vremelnici.
Deși eu cred că Vladimir Putin corespunde Poporului rus, preaplecat de secole Tătucului de la Kremlin, fie acesta țar, secretar general sau președinte, să admitem că veșnicul Conducător al Federație Ruse e un dictator.
Noi, românii avem însă un președinte democrat, unul despre care Divizia de presă a Binomului SRI-DNA ne fredonează în fiecare zi că e un Prea Mult Ales al Miracolului din 16 noiembrie 2015, văzut de Apostolii cu epoleți mai tare decît cel prezentat de Apostolii propriu ziși ca înmulțind pîinile fără bon fiscal în Noul Testament.
Președintele nostru are deja peste o sută de zile la Cotroceni.
În acest răstimp de evenimente dodoloaie, pistruiat de controverse pătimașe, definit e Hăis-Cea-ul național, Klaus Iohannis a avut o singură conferință de presă și două interviuri acordate televiziunilor române.
Nu o conferință de presă cu întreg Poporul Român, nici măcar o conferință de presă cu liderii de opinie din țara acestui moment, ci un taifas cu fătucele acreditate la Cotroceni, pierdute cu totul la gîndul că se arată Mărețului Chip din Olimp sub biata înfățișare de ziariste muritoare și nu de Afrodita cea bellă. Vineri seara, Traian Băsescu s-a suit în mașină și s-a dus peste cei cinci jurnaliști din studiourile Realității tv pentru a răspunde unor întrebări care nu erau întrebări, ci rechizitorii. Și, culmea! a făcut față, chiar dacă Rareș Bogdan, într-o proastă inspirație, s-a grăbit să vină în ajutorul colegilor deja în agonie după mitralierea de către Traian Băsescu. Președintele României, Klaus Iohannis, ar fi avut curajul să înfrunte haita de la Realitatea tv? Firește că nu. Cele două interviuri mari și late date de el pînă acum au fost în realitate un soi de curățat al întregii personalități cu periuța de dinți pe post de penel. Nu numai Traian Băsescu a dovedit curajul de a se confrunta cu jurnaliști agresivi, rău intenționați. Să ne amintim de victoriile lui Răzvan Ungureanu și Crin Antonescu asupra lui Mihai Gâdea, Paracliserul Bisericii lui Dan Voiculescu.
De nenumărate ori pînă acum am semnalat că refuzul lui Klaus Iohannis de a sta de vorbă cu Poporul e o greșeală fatală, prin care Prea Alesul riscă să nu-și termine nici măcar primul mandat. Lumea modernă nu mai acceptă politicieni care nu stau de vorbă cu Poporul indiferent de șefiile cu care s-au pricopsit vremelnic: Regi, Dictatori, președinți, primari de sătuce. Primarul din Bolotești, comuna din care face parte Găgești Deal, susține săptămînal, prin stația de radio amplicare a comunei, un dialog cu locuitorii. Începînd cu Fidel Castro și John Kennedy, demnitarii din ultimii zeci de ani au stat de vorbă cu propriul Popor. I-au prezentat acestuia părerile lor despre lume și viață, proiectele lor, și-au explicat deciziile, și-au cerut scuze cînd au greșit. După dezastrul din Golful Porcilor, deși n-avea nici o vină, deoarece Operațiunea Diviziei Planuri a CIA fusese inițiată și pregătită de președintele anterior, Dwight David "Ike" Eisenhower, John Kennedy a ieșit în fața poporului american și și-a asumat responsabilitatea eșecului.
Klaus Iohannis refuză cu încăpățînare inexplicabilă pînă și minimele momente de comunicare cu Poporul. Vorbele sale de pe Facebook, scrise de nulități – nu cred că e atît de mediocru, cum lasă să se priceapă însăilările de rețeaua de socializare– excelează prin inutilitatea de talaș a ideilor și expresiei. Cotroceniul are o așa-zisă purtătoare de cuvînt. O bucătăreasă amatoare într-ale serviciului public, infinit mai fudulă decît fudului ei șef. Purtătorul de cuvînt al Casei Albe ține conferințe de presă aproape zilnic. Tatiana Bran, de la Casa noastră Albă din Deal, n-a avut pînă acum un singur dialog cu presa, n-a intervenit la nici o televiziune de știri care aborda Politica prezidențială și răspunde solicitările presei cu țîfna uneia deranjată pe scaunul de la coafor.
Ar fi fost normal ca întreaga presă, inclusiv cea care, încălcîndu-și statutul de echidistanță în ciorovăiala politică, i-a făcut campanie electorală, să-l critice pe Klaus Iohannis pentru acest refuz absurd de a sta de vorbă cu Poporul.
Zilele trecute, dezvăluirea unui om din interior ne-a arătat că Pas cu pas, cartea de memorii iscălită de Klaus Iohannis, e în realitate o făcătură a celor de la Observatorul cultural, publicație pretins literară, în fapt o foaie de propagandă a USL. Desigur, în absolut, nu e cine știe ce nenorocire. Șmecherii din astea îi definesc pe mai toți politicienii noștri postdecembriști. Prin raportare la neamțul Klaus Iohannis, la Programul său de excepție – România lucrului bine făcut – dezvăluirea a fost un dezastru de imagine. Dacă adăugăm acestei șmecherii, refuzul – cu iz penal – de a spune românilor ce s-a întîmplat cu banii din vînzarea tirajului de 130.000 de exmplare, afacerea cărții Pas cu pas riscă să-l lipsească pe Klaus Iohannis de ceea ce l-a făcut deosebit pînă acum de restul politrucilor dîmbovițeni:
Refuzul de a fi vînzător de piei de cloșcă.
Ca și în alte călcături pe alături – plecarea în vacanță de Paști, alegerea unor consilieri, Cultul personalității consoartei - noua greșeală a lui Klaus Iohannis a fost trecută sub tăcere de aproape întreaga presă.
E inexplicabil?
Nu.
Scriam în timpul campaniei electorale de anul trecut că am fost martor la toate campaniile electorale postdecembriste.
Pot scrie acum c-am fost martor la trei debuturi absolute de președinții postdecembriste.
Toate au păcătuit prin același nărav al presei:
Lustruirea cu limba a noului chiriaș al Palatului din Deal.
Toți președinții postdecembriști au făcut greșeli capitale la început.
Unele explicabile prin stîngăciile inerente debutului, altele, prin credința că votul uriaș le-a dat cecul în alb al greșelilor.
Nici un președinte, cu excepția, poate a lui Ion Iliescu, nu a fost sancționat de presă pentru greșelile din debutul mandatului.
Ba mai mult, tentativele singulare de a le semnala – cum au fost, de exemplu, campaniile duse de mine de unul singur – au fost etichetate în fel și chip. Îmi amintesc cu ironie înțeleaptă cum mă lătrau Maidanezii lui Traian Băsescu în primul an de putere absolută a noului președinte pentru îndoielile rostite cu voce tare față de unele vorbe și fapte ale celui deja Zeificat de presă.
Acum, aceeași maidanezi, mai bătrîni, mai răpciugoși, mă hămăie amarnic, pentru că nu-mi ridic peniţa în picioare cînd scriu despre Klaus Iohannis.
Istoria postdecembristă ne dovedește însă că observațiile, criticile, expresii ale necesarei vegheri democratice a acestui watchdog care e presa în pluripartidism sînt benefice nu numai pentru sănătatea țării, dar și pentru destinul noului președinte.
Supravegheat de la început de cîinele de pază al democrației, noul președinte va fi mult mai atent la ceea ce face în mandatul său.
De ce are nevoie de asta?
Experiența președinților de pînă acum ne arată că în debutul mandatului toți sînt tentați să creadă că uriașul capital politic dobîndit prin alegeri le dă dreptul să facă orice fără a risca prăbușirea în sondaje.
Da, Klaus Iohannis poate face orice acum, inclusiv să dea cu tifla Poporului Român, considerat prea iobag pentru a beneficia de explicațiile Boierului.
Numai că greșelile de acum duc la o pierdere inutilă de capital politic.
Vor veni vremuri cînd Klaus Iohannis va avea nevoie ca de aer de capitalul politic risipit acum prostește și pentru că nimeni din presă nu-i trage de mînecă atrăgîndu-i atenția că trebuie să fie mai gospodar cu această avere inestimabilă.
Nu de alta, dar aceeași presă îl va critica – așa cum s-a întîmplat cu Emil Constantinescu - pentru prăbușirea în sondaje din ultimul timp de președinției.