Interviul dat de Laura Kovesi ziarului Adevărul ne explică întrun fel acțiunile Antenei 3 de după anunțarea Sentinței. Confrați mai puțin cunoscători ai şmecheriei noastre carpatine pun iarmarocul făcut de fostele slugi ale lui Dan Voiculescu pe seama unei reacții de maidanezi credincioşi pînă la moarte Stăpînului care le-a dat de mâncare.
Aiurea!Iarmarocul comis în ultimele zile de salariații lui Mihai Gâdea (ați observat, locul lui Dan Voiculescu l-a luat Mihai Gâdea?) nu-i e de nici un folos Puşcăriaşului Dan Voiculescu. La puşcărie, colegii de celulă ai celui care nu putea bea un pahar de apă dacă nu i-l aducea un profesor universitar pe post de chelner cu mănuși albe vor da pîrțuri mai departe în năsucul lui Felix şi dacă Mircea Badea se masturbează în direct, în timp ce Mugur Ciuvică strigă Jos Băsescu!, condiție indispensabilă cînd e vorba de erecțiile şi orgasmele celor de la Antena 3.
Cui îi foloseşte iarmarocul Antenei 3? Lui Victor Ponta, evident. Pentru că:
1. Terfelirea Justiției reprezintă unul dintre punctele de campanie ale Candidatului Penalilor. Căcăcios față de Occident (chemat la ordine de Barrosso, Victor Ponta mai că nu i-a pupat mîna, deşi ăla nu şi-o spălase după WC), Candidatul Penalilor n-are curaj să atace pe față Justiția. O face însă sprijinind fățiş campania Antenei 3;
2. Întreținerea unor manifestări de stradă împotriva lui Traian Băsescu convine Candidatului Penalilor. Lipsit de un Proiect de țară (altul decît să-i fie bine lui şi Famigliei sale), Victor Ponta şi-a rezumat campania la Jos Băsescu! De aici sprijinul logistic dat de PSD aşa-ziselor acțiuni spontane ale orfanilor lui Dan Voiculescu şi complicitatea forțelor de ordine față de mitingurile neautorizate, precum cel de duminică;
3. Dan Voiculescu în libertate era coșmarul candidatului Victor Ponta. Lacom, brutal, Șeful Cartelului drogurilor mediatice bătea cu pumnul în masă să i se dea contracte cu statul, să-și pricopsească slugile cu posturi în administrație (că doar nu era nebun să le plătească din buzunarul lui!), să i se îndeplinească toate hachițele. Victor Ponta i-ar fi dat (pentru un discipol al lui Adrian Năstase, averea statului e averea sa personală), numai că deseori cererile lui Dan Voiculescu se concurau cu cele ale golănașilor din jurul lui Victor Ponta, și iresponsabilul vesel trebuia să sacrifice interesele Famigliei de dragul Mogulului.
Dacă nu-i făcea hatîrurile, Victor Ponta risca să intre în mașinăria de împroșcat rahat a Antenei 3, așa cum s-a întîmplat cu Crin Antonescu. Vîrîrea lui Dan Voiculescu la zdup a fost un dar uriaș pentru candidatul Victor Ponta. Laura Kovesi a arătat că, prin confiscare, sediul Antenei 3 trece din proprietatea lui Dan Voiculescu în proprietatea Ministerului Finanțelor. Ministerul Finanțelor înseamnă însă Victor Ponta. Normal ar fi ca Oligarhul Dan Voiculescu (avere estimată la 700 milioane de euro) să le cumpere celor de la Antene un nou sediu. Dacă nu mai are bani în bancă, să le dea celor de la Antene o parte din Palatul său de tip Pablo Escobar. Mai ales că acum, cînd Stăpînul are o locuință dată de stat pe gratis, au rămas multe camere libere în Palatul în care filmul Kapitalism îl suprindea pe Dan Voiculescu declarînd că vrea să constituie o dinastie, după modelul miliardarilor americani.
Palatul lui Dan Voiculescu ar fi un sediu ideal pentru angajații Antenei 3. Filmul Kapitalism îl arată pe Dan Voiculescu plimbîndu-se prin încăperi cu pereții plini de portretul său în picioare. Nu cred că Dan Voiculescu a luat cu el, la închisoare, portretele, pentru ca deținuții să-l vadă în ulei. Așa că Mihai Gâdea, Mircea Badea, Sandra Stoicescu, Dana Grecu vor avea fericirea de a trece zilnic pe lîngă portretul celui dus, evident, avînd grijă să meargă în vîrful picioarelor, să nu supere imortalizatul. Cum însă Dan Voiculescu dă generos parale doar cînd sînt ale statului, Victor Ponta l-a asigurat pe Mihai Gâdea că Ministerul Finanțelor le va cere o chirie modică, ba chiar că va vinde din nou sediul lui Dan Voiculescu pe nimic. În schimbul acestui favor, Antena 3 de sub conducerea lui Mihai Gâdea urmează să devină mașinăria cu care Victor Ponta îi va umple de rahat pe adversarii săi din politică și din presă. Cealaltă mașinărie de împroșcat cu rahat – România Tv a lui Sebastian Ghiță – nu poate fi folosită din plin în campania electorală.
Acolo, în celulă, Dan Voiculescu nu mai are ce face cu mașinăria de împroșcat rahat, dușmanii săi fiind acum colegii de celulă, care nu țin cont că el e marele Felix. La protestele contracandidaților săi,Victor Ponta va susține – așa cum o tot face în ultimele zile – că n-are nici o influență asupra marilor ziariști de la Antena 3, care sînt culmea jurnalismului profesionist, care sînt independenți bla, bla, bla.
Articol preluat de pe www.cristoiublog.ro