Mi-a apărut recent în Evenimentul zilei un text prin care semnalez devenirea clasei politice de azi într-o mlaştină putredă, pentru că izvoarele împrospătoare au fost blocate.
Citez din el:
„În înverşunarea sa împotriva Sistemului Corneliu Zelea Codreanu a lansat, într-un timp, către tineri, chemarea de a nu mai intra în politică.
Mlaştina care e clasa noastră politică – zicea Căpitanul – va fi astfel văduvită de reîmprospătarea adusă de alimentarea cu izvoare din afară.
După 24 de ani de postdecembrist, nu greşim comparînd clasa noastră politică cu o mlaştină. O mlaştină însă care riscă să devină tot mai putredă, tot mai sinucigaşă, pentru că-i lipsesc izvoarele de împrospătare.
Fără să fi fost un Codreanu care să lanseze chemarea de blocare conştientă de către tineri a izvoarelor prin respingerea politicii.
Dimpotrivă, tinerii vor să intre în clasa politică.
Izvoarele sunt blocate însă de politicienii deja constituiţi într-o nomenclatură.
În planul partidelor, venirea unor oameni noi e blocată de frăţia mafiotă pe care o reprezintă deja nomenklatura partidului. Aceasta a pus mîna pe posturi de parlamentari, şefii de consilii judeţene, primării şi nu lasă locul altora de decenii. Cei aduşi în partid sau promovaţi sunt, în ultimă instanţă, marionetele nomenklaturii. Victor Ponta şi camarila sa de golănaşi sunt un exemplu. O dată parveniţi la şefii, Victor Ponta şi ceilalţi golănaşi şi-au întrecut mentorii în materie de duhoare morală.
La nivelul clasei politice, apariţia şi dezvoltarea unor partide noi – un alt izvor de reîmprospătare a mlaştinii – sunt blocate de regulile impuse de partidele deja existente, care au ocupat întreg spaţiul scenei politice şi nu vor să mai lase locul şi altora (...).
Atît în planul cadrelor, cît şi în cel al partidelor, România se confruntă cu o blocare primejdioasă a izvoarelor de reîmprospătare a apei stătute din clasa noastră politică“.
Recapitulez:
Nomenclatura fiecărui partid, deja încoţopenită în funcţii de partid şi de stat, nu lasă să pătrundă în partid forţe tinere.
La nivelul clasei politice, partidele existente au acaparat întreg spaţiul.
Un partid nou e ţinut la uşi, prin legile electorale, care fac deosebit de dificilă afirmarea unei alte formaţiuni decît cele existente.
Trecînd la volumul VI – Publicistică de Tudor Arghezi, întîlnesc însă în tableta Epistolă către Tit, publicată în Bilete de papagal, 1 august 1928, un pasaj despre mlaştina de atunci, din 1928, care era clasa politică băştinaşă:
„N-aş putea preciza dacă sărăcia în care ne frămîntăm se datoreşte naturii, dar ea vine, desigur, şi de la cultivarea în eprubetă închisă, cu dop, a vieţii politice şi literare. Somităţile bătrîne acaparează laboratoriile şi clocesc singurătatea unui ou făcut odată, înăbuşit. Partidele politice nu sînt şcoli propice unei dezvoltări progresive, şeful exercită tirania omniscienţii, şi potenţa lui criticabilă şi limitată exclude veleitatea personalităţii, încurajînd manifestarea în subordine a mediocrităţii. Iar instituţiile, ca şi cincimile literare, muncesc din răsputerea invidiei mocnite şi a pericolului personal, la descurajarea tineretului apt“.
Cu 86 de ani în urmă, Tudor Arghezi avertiza asupra vieţii politice autohtone ca fiind „o eprubetă închisă, cu dop“.
Peste 86 de ani, în 2100, descoperind textul meu din Evenimentul zilei, un publicist se va mira, cum fac eu acum, că în urmă cu 86 de ani, în 2014, cineva semnala o realitate curentă a anului 2100 - transformarea clasei politice într-o mlaştină?