Strategia de Apărare a țării, document în virtutea căruia președintele e îndreptățit constituțional să-și vîre nasul în anumite domenii ale vieții noastre social economice, a fost adoptată de Parlament în stil hei-rupist Despre Document s-a vorbit puțin în spațiul public. Luni, 8 iunie 2015, președintele a avut consultări cu partidele parlamentare în chestiunea Strategiei. A fost un nou exercițiu de formalism nătîng și de secretomanie comunistă, tipice președinției lui Klaus Iohannis.
Consultările cu PSD, principalul partid al țării, au durat mai puțin de o jumătate de oră.
După consultări, luni seara, Președinția a postat pe site un Comunicat de 17 rînduri mari și late, într-un limbaj de lemn de tăria betonului armat.
Singura licărire de concret era dată de referirea la noutatea Strategiei:
”Noutatea Strategiei este dată de contextul evoluțiilor din regiune, dimensiunea de prevenire, conceptul de securitate națională extinsă, efortul comun al instituțiilor responsabile și definirea intereselor și obiectivelor naționale de securitate într-o manieră care ține cont de așteptările cetățenilor și societății.”
Dacă va fi fost vreun excentric dispus să se epuizeze în descifrarea textului, conceptul de ”Securitate națională extinsă” îi va fi atras atenția.
Un concept pe care Comunicatul nu catadicsește să-l explice și să-l argumenteze.
Marți, 9 iunie 2015, după ședința CSAT în care s-a aprobat trimiterea Strategiei la Parlament, spre dezbatere și aprobare, Klaus Iohannis a ținut o conferință de presă în care s-a limitat să ne anunțe că Documentul conține o noutate prin raportare la cele asumate de președinții anteriori:
„Una dintre principalele noutăţi aduse de această strategie este conceptul de «securitate naţională extinsă». Securitatea naţională nu este privită doar prin perspectiva apărării, ci prin evaluarea aspectelor care ţin de ordine publică, economie, infrastructură, educaţie, sănătate, mediu, cultură, fiindcă toate acestea au un impact asupra securităţii naţionale”.
Noutatea a stîrnit unele controverse atît în presă, cît și în mediul politic.
Înscrierea unor domenii precum educaţia, cultura, mediul printre preocupările care țin de Apărarea țării a fost văzută de mulți drept o tentativă de legiferare a unei extinderi a prerogativelor prezidențiale asupra unor domenii aflate pînă acum sub puterea Guvernului.
Ca să nu mai spunem că era greu de văzut cum va fi cultura domeniu de preocupare pentru Securitatea națională. Vor scrie generalii capodoperele care ne lipsesc? Se vor intercepta pe motiv de siguranță națională gîndurile filosofilor înainte de a fi puse pe hîrtie?
Duminică seara, la dialogul de la B1tv cu Traian Băsescu, l-am întrebat pe fostul președinte dacă sînt domenii care apar întîi oară în noua Strategie de Apărare. Traian Băsescu mi-a enumerat domeniiLE educaţia, cultura, mediul, ca fiind în premieră cuprinse într-o Strategie de Apărare.
Fostul președinte a observat că:
„Orice strategie elaborată la Cotroceni are ţintele ei, iar una dintre ţinte este exact, datorită Constituţiei, să încerce să regleze nişte raporturi de putere între preşedinte şi premier, preşedinte şi Parlament. Este posibil ca asta să facă domnul Iohannis cu noua strategie.”
Prin urmare, după Traian Băsescu:
„Este o greşeală introducerea acestor domenii în strategia de apărare.”
Traian Băsescu a susținut, în aceeași emisiune, că rîndurile despre Securitatea Națională Extinsă nu-l au ca autor pe Klaus Iohannis:
”Eu vă garantez că strategia este scrisă de consilieri și Iohannis nu a prea citit-o.”
Da, Strategia n-a fost scrisă de Klaus Iohannis la capitolul Securitate Extinsă. Ea a fost scrisă însă nu de consilieri, ci de Băieții din Structurile de forță, care, după ce l-au înlăturat pe civilul George Scutaru, adept al unei Strategii democrate, au pus în loc un om de-al lor, generalul Ion Oprișor, încîntat să militarizeze pînă și cîntecul ciocîrliilor.
Traian Băsescu a fost acuzat de dușmanii săi din politică și din presă că a încercat să cucerească de la Guvern, pentru Președinție, noi teritorii. Dacă Traian Băsescu se mira că Educația, Cultura devin domenii menite a fi apărate de președinte și prin asta de Structurile de forță ale Statului român, înseamnă că noutatea propusă de Klaus Iohannis sub numele de Securitate Națională Extinsă e controversabilă.
Ar fi fost normal ca, din acest punct de vedere, Strategia să fie explicată pe larg opiniei publice de către Klaus Iohannis și de către consilierii săi.
Nu s-a întîmplat nimic din așa ceva.
Cu excepția Comunicatului din material lemnos și a puținelor rînduri citite la Conferința de presă, la care a refuzat orice întrebare, Klaus Iohannis n-a catadicsit să pledeze pentru Document, să risipească neliniștile, să explice conceptul de Securitate extinsă. Prezent la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de luni, 22 iunie 2015, Klaus Iohannis a bătut cîmpii despre nemulțumirea sa față de Parlament, despre lupta împotriva corupției, fără a sufla un cuvînt despre ce vrea el de la Strategia de Apărare a țării prin conceptul de Securitate Națională Extinsă.
La un moment dat, autorul oficial al Strategiei, generalul Ion Oprișor, a convocat la Cotroceni mai mulți ștabi din presă pentru a le prezenta Strategia. Cei din presă s-au întors de la Cotroceni așa cum au mers. Fără nici un gînd să scrie ceva despre Strategia de Apărare a țării.
De remarcat că Strategia n-a fost prezentată reprezentaților presei de către președinte, ci de generalul Ion Oprișor.
Lucru explicabil.
Klaus Iohannis habar n-are ce scrie în Documentul care i-a fost dat să-l semneze.
A venit ziua prezentării în Parlament.
Strategia de Apărare a lui Traian Băsescu a fost blocată de Parlament din 2010.
Ar fi fost normal ca Parlamentul să dezbată serios Documentul înainte de a-l vota.
De aceea, majoritatea Parlamentară a propus și a obținut dezbaterea Strategiei a doua zi.
Desigur, asta nu garanta o dezbatere serioasă, dar cel puțin crea aparența că Parlamentul e în ultimă instanță factorul decisiv în adoptarea Strategiei.
S-a petrecut atunci un fapt halucinant.
Cei doi copreședinți ai PNL – Vasile Blaga și Alina Gorghiu – au ținut o conferință de presă extraordinară în care au denunțat decizia Parlamentului de a dezbate serios Strategia.
Potrivit celor doi curteni, Strategia trebuia adoptată pe loc și în urale de parlamentarii ridicați în picioare, scandînd ritmic:
Iohannis-Iohannis!
Erau drogați?
E o întrebare legitimă, pentru că un Document de o asemenea importanță, conținînd și noutatea cu Strategia extinsă, nu putea fia adoptat, vorba premierului interimar, Generalul Gabriel Oprea, militărește. El trebuia supus unei largi dezbateri publice, mai întîi și unei largi dezbateri parlamentare, mai apoi. Poziția ALDE, expusă de Călin Popescu Tăriceanu, potrivit căreia Strategia încearcă să-i dea președintelui puteri sporite, de a se amesteca în treburile Guvernului, putea fi punctul de plecare al unei dezbateri furtunoase în Parlament.
Culmea e că era nevoie de o astfel de dezbatere și pentru Strategia însăși. Dacă Documentul ar fi fost contestat de la Tribuna parlamentului, dacă s-ar fi dezbătut pe articole, mai mult ca sigur opinia publică ar fi aflat că există un asemenea document.
De ce s-au lansat cei doi copreședinți în denunțarea oricărei tentative de dezbatere parlamentară?
1. Pentru că ticluitorii din umbră ai Documentului, cei care întorc Rața mecanică de la Cotroceni cu cheița, n-aveau nici un interes să li se descopere amestecul.
2. Pentru că Klaus Iohannis a vrut să arate românilor că spre deosebire de Traian Băsescu el nu numai c-a prezentat Strategia în hotarul celor șase luni, dar, mai mult, n-a avut nici o problemă cu Parlamentul.
Această voință explică și răsturnarea de situație de a doua zi.
Dovedindu-ne încă o dată că e ar putea fi un fel de Emil Boc al lui Klaus Iohannis, un Emil Boc cu epoleți însă, Gabriel Oprea a venit la tribună și a înălțat un veritabil imn Strategiei, dînd tonul unei abordări de Marea Adunare Națională a unui document prezentat de Tovarășul Nicolae Ceaușescu.
PSD-ul, devenit partid prezidențial, n-a mai zis nici Miau la Strategie, Călin Popescu Tăriceanu a lipsit în mod strategic, Vasile Blaga i-a trîntit o serenadă nesărată.
Și, uite așa, România a dovedit încă o dată că democrația îi dă dureri de cap.