ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum vrea să stea pe sîrmă Crin Antonescu fie și în patru labe

Luni pe la prînz, Crin Antonescu a ieșit în fața presei pentru a-și expune poziția față de Criza din USL.

Mulți vor fi fost surprinși că, deși era vorba în propoziție despre USL, Crin Antonescu a consacrat o parte substanțială denunțării lui Traian Băsescu. Pe mine nu m-a surprins grija asta aproape bolnăvicioasă de a a lovi nu numai în Victor Ponta, dar și în Traian Băsescu. Un întreg capitol din Istoria literaturii proletcultiste, publicată de mine doar în serial, pe vremuri, se ocupă de ceea ce eu am numit: Lupta pe două fronturi din perioada destalinizării româneşti. Constrîns de N.S. Hruşciov să purceadă la destalinizarea regimului, Gheorghiu-Dej a lansat teza Luptei pe două fronturi, atît împotriva idilizării socialismului, cît şi împotriva denigrării socialismului. Ce însemna asta în practică? Însemna că revistele literare trebuiau să demaşte atît cărţile care idilizau realităţile, cît şi cele care le denigrau. Aşa a apărut o faimoasă polemică inutilă: Personaj pozitiv cu pete sau fără pete, declanşată de apariţia unei nuvele în care eroina, o preşedintă de Sfat Popular, nu-şi mai iubea bărbatul, pe motiv că e prea bătrîn pentru nevoile ei de femeie, deşi acesta era un activist de partid. Cartea a fost acuzată de denigrarea personajului pozitiv, dat fiind că o comunistă tipică nu poate să nu iubească un activist de partid, chiar dacă acesta e bătrîn și, cum s-ar spune în popor, nu mai poate. Literatura burgheză reduce relaţia bărbat-femeie la aspectul sexual, animalic – notau demascatorii, pe cînd literatura socialistă o abordează din punct de vedere politico-idologogic. Da, într-adevăr, bărbatul n-o satisfăcea pe tovarăşa comunistă. Asta nu însemna că din punct de vedere al tipicului, ea trebuia să-l lase pe comunistul de nădejde. E drept, sînt tovarăşe care văd relaţia cu un bărbat ca o relaţie sexuală. Ele nu sînt tipice însă relaţiei dintre bărbat-femeie în socialism, relaţie care pune convingerile politice mai presus de instinctele animalice. Lupta pe două fronturi făcea ca orice critic literar să-şi împartă articolul în două. Prima parte era consacrată demascării idilismului. Demascarea idilismului nu însemna însă denigrarea socialismului. O dată scrisă această lozincă, se trecea automat  la demascarea denigrării socialismului. Am făcut această incursiune în nefericita istorie a comunismului pentru a explica noua strategie electorală a lui Crin Antonescu: Lupta pe două fronturi. Atît împotriva lui Victor Ponta, cît şi împotriva lui Traian Băsescu. Deşi luni, 17 februarie 2014, era vorba de poziţia sa faţă de propunerea lui Victor Ponta privind cel de-al patrulea vicepremier, Crin Antonescu a simţit nevoia unei demascări a lui Traian Băsescu. Asta după ce a adus un elogiu făţiş USL, văzută drept ce mai mare alianţă politică de la Coaliţia care l-a adus în ţară pe prinţul Carol I. Pe vremuri, ori de cîte ori cîrtea împotriva Moscovei, Nicolae Ceauşescu simţea nevoia să-şi afirme în prealabil ataşamentul faţă de Cauza socialismului şi ura faţă de Cauza imperialismului. Nu altfel procedează Crin Antonescu cu USL. Lupta pe două fronturi de pe vremea destalinizării româneşti a fost expresia echilibristicii angajate de Gheorghiu-Dej pentru a rămîne la Putere fără a face o destalinizare reală. A rămas la Putere, dar necesara destalinizare, transformată în destalinizare pe sîrmă,  a fost un dezastru pentru țară. La fel s-ar putea spune și despre jocul pe sîrmă al lui Crin Antonescu. Poate că bun echilibrist fiind, liderul PNL nu va pica de pe sîrmă. Pentru asta însă va fi constrîns deseori, ca să nu cadă, să stea în patru labe. Și în patru labe, oriunde ai sta, tot nu echivalează cu statul în picioare.