Preşedintele statului palestinian, Mahmoud Abbas a fost primit marți de Nicolae Ciucă. Premierul României a anunțat că țara noastră și-ar asuma rolul de mediator în încercarea de a pune punct conflictului israeliano-palestinian și de a duce stabilitate în Orientul Mijlociu.
Premierul Nicolae Ciucă l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe preşedintele statului palestinian, Mahmoud Abbas, context în care a subliniat că România este pregătită să continue eforturile pentru facilitarea relansării dialogului direct israeliano-palestinian.
România a anunțat că va susține orice acţiune care ar putea conduce la soluţionarea pe termen lung a conflictului dintre cele două părţi, în acord cu soluţia celor două state şi cu respectarea legislaţiei internaţionale. Un acord de lungă durată ar putea aduce pace și stabilitate în Orientul Mijlociu.
Încredere în România
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări că România va continua să fie un partener şi un prieten apropiat al Palestinei, în concordanţă cu poziţia sa tradiţională echilibrată şi cu credibilitatea pe care o are faţă de ambele părţi.
Președintele palestianian a declarat că are încredere în acțiunile de mediere ale României. „Preşedintele Mahmoud Abbas a evocat bunele relaţii tradiţionale între cele două state şi faptul că are deplină încredere în capacitatea părţii române pentru orice tip de mediere în avansarea procesului de pace din Orientul Mijlociu. Liderul palestinian a evocat relaţiile tradiţionale şi vizitele repetate ale sale în regiune, în calitate de preşedinte sau însoţindu-l pe fostul lider, Yasser Arafat", se arată în comunicat.
Acorduri bilaterale
Totodată, preşedintele Abbas a salutat bunele relaţii de încredere care există între România şi Israel, care creează premisele unei acțiuni de mediere avantajoasă pentru o formulă corectă şi sustenabilă a păcii în Orientul Mijlociu.
Potrivit aceluiași comunicat de presă, la finalul întrevederii cei doi lideri au participat la semnarea a două acorduri bilaterale, Programul de Implementare în domeniul Educaţiei între Ministerul Învăţământului Superior din Palestina şi Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi Acordul între Guvernul României şi Guvernul Palestinei privind cooperarea în prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate a terorismului, dar şi a altor infracţiuni.