România este pe primul loc în UE. Anunțul a fost făcut chiar de premierul Nicolae Ciucă. Când se va face evaluarea miniștrilor

Sursă: EVZ

România are cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, pe primul semestru. Anunțul a venit din partea premierului Nicolae Ciucă care a făcut un bilanț al guvernării sale după primele șase luni. Pe de altă parte, țara noastră are la dispoziție 90 de miliarde de euro pe care trebuie să-i investească în dezvoltarea țării.

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre situația economică a României în discursul pe care l-a susținut în fața aleșilor locali ai PNL. Premierul a trecut în revistă principalele realizări ale guvernului pe care îl conduce la Liga Aleșilor Locali ai PNL. În acest context a vorbit și despre economia României.

Pe de altă parte, Nicolae Ciucă a declarat că evaluarea miniștrilor din guvernul său va fi amânată pentru luna iulie. Aceasta deoarece la finalul lunii iunie se va face o prezentare a stadiului implementării PNRR.

„Discutăm despre o radiografie a primelor 6 luni de guvernare şi, aşa cum am anunţat ieri la începutul şedinţei de Guvern, putem să punem la dispoziție datele şi cifrele rezultatelor guvernării în cele 6 luni de zile. Am amânat evaluarea miniştrilor şi secretarilor de stat cu o lună, pentru că la finele lunii iunie trebuie prezentate toate jaloanele şi ţintele aferente semestrului 1, iar îndeplinirea acestora pentru a putea să avem un parcurs coerent al PNRR, reprezintă un indicator important în evaluarea performanţelor şi competenţelor miniştrilor şi secretarilor de stat”, a declarat Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă laudă programul de guvernare

În acest context, Nicolae Ciucă a lăudat programul de guvernare al actualei coaliții de guvernare formată din PSD, PNL și UDMR. În opinia sa, măsurile propuse și implementate vor construi o „societate coezivă”.

„Programul de guvernare 2021-2024 al Coaliţiei pentru rezilienţă, dezvoltare şi prosperitate a fost elaborat în scopul de a construi o societate coezivă, care să beneficieze de îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi sănătate, de reducerea inegalităţilor dintre bărbaţi şi femei, dintre mediul urban şi rural, care să conducă la promovarea unei societăţi deschise, în care cetăţenii se pot simţi apreciaţi şi sprijiniţi”, a mai spus Nicolae Ciucă.

România este pe primul loc în UE

Totodată, Nicolae Ciucă a precizat că toate obiectivele au fost atinse, unul după altul, iar România a înregistrat cea mai mare creștere economică din UE. În aceste condiții, el a adăugat că țara noastră are la dispoziție un buget de 90 de miliarde de euro pentru programele de dezvoltare.

„În primele 6 luni de guvernare, am demarat acţiuni concrete pentru realizarea tuturor obiectivelor din Programul de Guvernare. Pas cu pas, ne apropiem de atingerea rezultatelor propuse, multe dintre acestea fiind obţinute prin eforturile Guvernului pe care îl conduc şi ale Ministerelor, ce au lucrat intens în ultimele luni pentru nu irosi şansele unice pe care România le are în acest moment pentru a se dezvolta şi a moderniza. Astăzi, după 6 luni de guvernare, avem cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană şi peste 90 de miliarde de euro la dispoziţie pentru dezvoltarea şi modernizarea României”, a mai spus Nicolae Ciucă, conform publicației Capital.ro.