Am trăit ultimii 60 de ani sub dictonul „adânc” „Toate la timpul lor”. L-am auzit în școală, în familie. Unde apărea o întrebare legitimă, răspunsurile veneau aproape automat: „Lasă, toate la timpul lor”. Această abordare reprezintă, pentru societatea românească a ultimilor ani, laitmotivul existenței de zi cu zi. Putem interpreta această afirmație în două moduri:
1. „Se consideră” că ce vrei tu este aberant și varianta „diplomatică” pentru „nu!” este - mai așteaptă că vine timpul și pentru asta. Timpul niciodată nu venea...
2. TREBUIE să faci asta/să fii de acord cu asta din simplul motiv că i-a venit timpul. Ambele chei de interpretare relevă un corp comun: lipsa argumentului viabil și rațional. Obligativitatea fără argumente reale nu duce decât, pe deoparte, la un sentiment profund de umilire, pe de altă parte la anularea personalității individului-mai exact iei lucrurile așa cum sunt, fără să te întrebi „de ce?”. În ultima variantă, cea mai gravă cu putință, se ajunge la analfabetism situațional - practic se cronicizează lipsa „de ce-ului” și oamenii acționează intuitiv, fără filtrarea rațională a informației, devenind masă de manipulare. Gravitatea situației, în esență, este că analfabeții situaționali nu mai sunt prezenți în viața de zi cu zi - mă refer aici la lipsa de inițiativă! Această lipsă se traduce în lipsa nevoilor - începi ceva când ai imaginea conturată, pe cât se poate, a punctului terminus. Pentru români, timp de 60 de ani nu a mai existat un punct final, nu au mai existat nevoi ale propriei persoane. În tot acest timp s-a produs o depersonalizare colectivă! Să ne întoarcem la varianta 1. Sentimentul de umilire se declanșează la oamenii care își pun probleme, conștientizează lipsa argumentelor și, în același timp, obligativitatea executării unei acțiuni în care ei nu cred. Astfel și aici se produce o lipsă de inițiativă sub domnia fricii. Cabotinii care afirmă că a-ți da seama fără a acționa înseamnă rezistență, nu fac decât să actualizeze - toate la timpul lor - și în România ultimilor ani spațiul public s-a umplut de prezența lor. Acest „toate la timpul lor” românesc reprezintă, de fapt, o denaturare a „toate lucrurile au timpul lor”. Acestei afirmații îi poate veni în completare „problemele apar când ești pregătit să le rezolvi”. Practic, provocarea apare când intuiești răspunsul! Răspunsul pentru România a fost intuit după 25 de ani de la Revoluție! Pe 16 noiembrie 2014, românii au arătat că timp de 25 de ani nu au stat! Și-au reconstruit personalitatea singuri, cum au putut. Un ajutor indispensabil le-a fost dat în 1989, când oameni au murit pentru ca, printre altele, statul să asigure accesul liber la informație și accesul la libera circulație. Aceste două constante (printre singurele) ale societății post-decembriste sunt baza pe care românii se regăsesc și își reconstruiesc personalitatea! Pe 16 noiembrie, în România a venit timpul oamenilor care văd răspunsul! S-a produs, într-un final, valorizarea ca persoană! Participând la protestele de la Cluj, înainte de alegeri, am avut marea surpriză să văd nesperat de multe persoane armonioase! Oamenii aceia existau pur și simplu prin ei, erau prezenți! În noiembrie, românii au devenit prezenți. Și au scris istorie alegând pentru prima oară conștienți și rațional! Sigur, o astfel de alegere duce la succes. Pentru că au ales să existe!