ROMANIA si ce inseamna să fii PATRIOT. Profesorul Ioan Aurel Pop, despre patriotism și datoria sfântă a românilor: „Să nu uităm că România de astăzi – așa ciuntită cum a ieșit din ultimul război mondial – are suprafața Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”
ROMANIA si ce inseamna să fii PATRIOT. Academicianul Ioan Aurel Pop, una dintre cele mai importante voci ale elitei noastre intelectuale, comentează un subiect delicat:
„Ideea de patriotism este una perenă, în ciuda opiniilor exprimate prea gălăgios astăzi de anumiți „teoreticieni” globaliști. Cuvântul „patrie” se referă la locul nostru de naștere și de viețuire, acolo unde ne sunt îngropați tații (pater, la plural patres) și bunicii, acolo unde ne cunoaște și ne recunoaște pământul, „râul, ramul”. Este evident că lumea are astăzi o mult mai mare mobilitate decât odinioară, că „patria” este pentru mulți „acolo unde este bine” (Ubi bene, ibi patria), dar trebuie să fim cu toții de acord că așa cum locul polonezilor este în Polonia, al bulgarilor în Bulgaria ori al maghiarilor în Ungaria, și locul privilegiat al românilor este în România. Patriotismul își poate trăi o nouă „tinerețe” acum, dacă ne gândim că am fost mult prea optimiști în legătură cu globalizarea, cu forma acesteia numită UE etc. Sunt azi multe națiuni care-și reconsideră politicile, se-închid tot mai mult în sine, se bat cu pumnii în piept în legătură cu apărarea intereselor lor. Noi, însă, nu suntem o mare putere ca să putem afișa un sentiment național deșănțat și să nu ne pese de ceilalți. Șansa noastră este să continuăm să fim noi înșine într-un fel de concert al națiunilor, să ne iubim pe noi, dar să nu-i urâm pe alții, să creăm condiții spre a trăi împreună. Firește, pentru o astfel de educație este nevoie de educatori buni, dăruiți cu har și cu multe cunoștințe, în care copiii și tinerii să aibă încredere. Din păcate, acum nu prea avem astfel de educatori, dar timpul nu este pierdut și, prin eforturi conjugate, putem readuce încrederea românilor în această țară și în destinul ei bun.
Să nu uităm că România de astăzi – așa ciuntită cum a ieșit din ultimul război mondial – are suprafața Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, că românii sunt, deocamdată, cel mai numeros popor din sud-estul Europei și că resursele noastre materiale și intelectuale sunt încă substanțiale”.