În drum spre Sinaia, pe ceea ce nu cred vă va deveni vreodată autostradă, am auzit transmisă în direct la Radio, Sfânta Liturghie ținută de Papa Francisc la Sanctuarul marian din Șumuleu-Ciuc, Miercurea Ciuc, sîmbătă, 31 mai 2019. Fie și pentru că n-am avut timp, n-am urmărit în transmisie directă la radio sau la tv nici unul dintre momentele de pînă atunci ale vizitei. Acum însă am avut ocazia de a asculta o mare parte din liturghia de la Șumuleu Ciuc.
Am aflat astfel de ce i-a zis Iehova Profetului Ieremia:
”Iată că te-am pus astăzi peste națiuni și peste regate, ca să smulgi din rădăcină și să dărâmi, să distrugi și să sfărâmi, să construiești și să plantezi.”
Nimic nou sub soare! - mi-am zis. Prin ce se deosebește Ieremia de Lenin? Prin nimic. Și Lenin pretindea că acționează în numele cuiva dărîmînd Lumea Veche pentru a ridica o Lume Nouă!
Am aflat astfel de statuia Fecioarei de sanctuar. Am aflat că e făcătoare de minuni. Am luat cunoștință de pasaje întregi din Biblie. Toate acestea pe fondul unei pioșenii exemplare a reporterilor. O pioșenie care a definit prestația întregii prese românești din aceste trei zile. Toți reporterii au lăsat impresia unei transfigurări în genul celei de pe Drumul Damascului. Pînă mai ieri erau jurnaliști la televiziunile libere din România postdecembristă. Acum lucrau cu toți la Trustul de presă al Vaticanului.
Papa Francisc mai ținuse pînă atunci o liturghie religioasă: Cea de la Catedrala Sfîntul Iosif. Dacă punem sub semnul protocolului religios și momentele de la Catedrala Neamului și de la Iași, adăugînd și liturghia de la Blaj, putem spune că vizita Papei a fost practic un turneu apostolic. Papa Francisc a venit în România la invitația lui Klaus Iohannis. Un comunicat al Administrației prezidențiale postat pe site-ul Președinției în data de 30 mai 2019, ne dezvăluie c-a fost vorba de o vizită de stat:
„Vizita de stat a Sanctității Sale se desfășoară la invitația Președintelui Klaus Iohannis, care a adresat această invitație în luna mai 2015, cu ocazia aniversării unui sfert de veac de la reluarea relațiilor diplomatice dintre România și Sfîntul Scaun.”
Din cîte se vede și din acest Comunicat, Papa Francisc a venit în România ca șef al Statului Vatican, și nu ca Misionar catolic. Cu toate acestea, cît a stat în România, Papa Francisc a făcut misionariat catolic: slujbe peste tot, predici, arătări de icoane, pelerinaje.
Conform Vatican News, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a declarat, în ajunul plecării spre Bucureşti a papei Francisc, că e cea de-a 30-a călătorie apostolică a Suveranului Pontif și că ea va urma itinerariul dialogului ecumenic şi al îndemnului la redescoperirea valorilor care au stat la baza fondării Europei.
De regulă astfel de turnee au loc în țări cu puternice comunități catolice. Însuși seful Bisericii catolice, locțiitorul lui Isus într-o parte a creștinătății, vine pentru a oficia slujbele ținute altfel de clerul local. E România o țară catolică? Firește că nu. Și cu toate acestea, timp de trei zile România a trăit o atmosferă tipică unei țări catolice. Și nu a unei țări catolice oarecare, ci a unei țări în care Biserica Catolică e religie de stat, ba mai mult, în care Biserica Catolică împarte puterea cu forțele laice. Toate momentele religioase au fost transmise la posturile publice de radio și televiziune. Fătucele de la televiziunile de știri au transmis de la fața locului cu ardoarea religioasă a unor carmelite. Lideri de opinie, prezenți în studiouri în orice împrejurare, în virtutea unei noi profesii – cea de atoate stătător în studiouri –, au invocat formule din vocabularul lui Petrache Lupu, gen, miracol, minune dumnezeiască. Într-o lume guvernată de știință, suveranul pontif a fost prezentat drept un Napoleon al Meteorologiei. Faptul că la ivirea Sa, apărea Soarele și ședea ploaia, a fost prilej de reamintire a rolului jucat de Dumnezeu ca director al Institutului Meteorologic Universal. E drept, în tot acest timp, în restul țării se dezlănțuiseră ceea ce gramatica televiziunilor de știri numea Urgiile Naturii. Deși atotputernic în privința Meteorologiei de la fața locului, Papa n-a reușit să pună la punct Meteorologia din alte părți ale țării. Înzestrat cu puteri dumnezeiești de presa noastră pe vecie nătîngă, el n-a putut salva de la luarea de ape pe cei patru copii din Prahova. Ar fi reușit dacă în locul său ar fi fost Patriarhul de la Constantinopol? Biserica Ortodoxă Română e ținta atacurilor TeFeListe de o rară sălbăticie.
Orice tentativă a Bisericii Ortodoxe Române de a oficialiaza atmosfera religioasă e pusă la punct pe rețelele sociale, pe site-urile TeFeListe, în Stradă, drept pretenții de a pune la îndoială caracterul laic al Statului. Ridicarea Catedralei Naționale a stîrnit nu numai proteste, dar și înjurături de-a dreptul. Cînd Gabriela Firea a decis ca Primăria să contribuie financiar la proiectul Catedralei Neamului, consilierii USR, reprezentanții TeFeLismului în politică, au făcut gură. Referendumul pentru familie a fost o inițiativă a Bisericii Ortodoxe Române. Referendumul a fost atacat virulent de TeFeLiști. USR și PLUS, cele două formațiuni de sorginte TeFeListă, au îndemnat la boicotarea Referendumului. Printre altele, inițiatorii Referendumului au fost denunțați ca învechiți, ca împietriți în tradiții și chiar ca bigoți. Predicile Patriarhului Daniel despre tradiție, despre valoarea familiei, a căsătoriei, despre prețioasa moștenire, au fost ridiculizate de TeFeLiști. A spus altceva Papa Francisc în cele trei zile de apostolat în România?
Firește că nu.
A pledat pentru respectarea tradițiilor, pentru familia alcătuită din bărbat și copii, pentru procreiere, pentru a ne reaminti iar și iar de rădăcini.
La Blaj Papa Francisc a zis:
„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, într-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca şi cele din trecut, în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsîndu-i fără rădăcini din care să poată creşte. Sînt voci care, semănînd teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o, născîndu-se”.
La Iași, Papa a reafirmat teza păstrării tradițiilor naționale:
„Iar visul vostru a fost acesta: «Visăm ca ei să-și poată construi un viitor fără săşi uite rădăcinile. Visăm ca întreg poporul nostru să nu uite de rădăcinile sale». Voi priviți la viitor și deschideți ziua de mîine pentru fiii voștri, pentru nepoții voștri, pentru poporul vostru, oferind ce-i mai bun din ceea ce ați învățat pe drumul vieții voastre: ca ei să nu uite de unde au plecat. Oriunde vor merge, orice vor face, să nu-și uite rădăcinile. ”
Globalismul, religia care-i însuflețește pe TeFeLiști, susține contrariul. Susțin contrariul și partidele prezidențiale cînd vine vorba de poziția noastră în UE. Discursul Papei pare inspirat din doctrina suveranistă a lui Victor Orban. Pentru mai puțin, PSD-ul condus de Liviu Dragnea a pierdut alegerile sub asaltul tineretului adus la urne de diversiunea potrivit căreia orice subliniere a tradițiilor naționale înseamnă politică de ieșire din Uniunea Europeană. O campanie dusă de Klaus Iohannis cu precădere. Care Klaus Iohannis a dirijat ampla operațiune de transformare a unei vizite de stat într-o vizită de misionariat.
Ați văzut pe undeva vreun bombănit TeFeList, vreun scîncet? Ați văzut vreun USR-ist protestînd? Ați văzut vreo Chichirău filmînd în semn de protest? Să fim bine înțeleși.
Cele trei vizite ale Papei în România n-au stat sub semnul unei vizite de stat, ci sub semnul unui turneu de misionariat într-o țară ortodoxă. La fel Papa Francisc, sub semnul obiectivului său de a restabili întinderea Bisericii Catolice în lume, tot mai redusă și din cauza unor slăbiciuni interne, a făcut călătorii apostolice în țări în care catolicii sînt minoritari. Că și-a propus și a realizat asta din plin în România nu mă miră. Să ne imaginăm că venea Patriarhul Rusiei în țara noastră. Ar fi beneficiat el de atîte facilități în privința misionariatului ortodox? Firește că nu. Patriarhul Rusiei ar fi venit dinpre Răsărit, unde nu mai sînt Stăpînii României. Papa Francisc a venit dinspre Vest. Și tot ce vine dinspre Vest e primit la noi, în Babuinia, cu entuziasm. Sînt adeptul unui stat laic deplin. Orice oficializare a Bisericii Ortodoxe e văzută de mine, în spiritul viziunii asumate de marii noștri scriitori – Tudor Arghezi, de exemplu – drept o lovitură dată credinței autentice, credință pentru care oficializarea, atotputernicia Bisericii e un pericol mortal. Observațiile în legătură cu transformarea unei vizite de stat într-un turneu apostolic, de prozelitism catolic, nu sînt făcut de mine de pe pozițiile unui fan al Bisericii Ortodoxe Române. Ele sînt făcute de pe pozițiile unui Istoric al clipei care nu va osteni a denunța prosternarea românilor față de orice și oricine vine din Lumea Stăpînilor din Vest. Pentru babuini, Papa Francisc e întruchiparea Stăpînilor din Deal. Așa se explică graba Babuinului de la Cotroceni de a se lipi electoral de vizita Papei. Așa se explică prosternarea premierului, a demnitarilor în fața Suveranului Pontif cu o ardoare depășind-o cu mult pe cea a unui credincios catolic. Așa se explică ușurătatea cu care Biserica Ortodoxă Română a acceptat trei zile de prozelitism catolic pe teritoriul unei țări depre care ea, BOR, pretinde că e ortodoxă.
Potrivit logicii această atmosferă trebuia să stîrnească bombănitul, dacă nu chiar protestul TeFeLiștilor. N-au făcut-o. Pentru că și TeFeLiști sînt români. Și dacă sînt români, sînt și ei babuini.