Slobod la gură, vesel nevoie mare în orice apariție publică, vicepremierul rus sfidează tipologia oficialului de rang înalt atent la ceea ce vorbește, mai ales când vine vorba de un stat străin.
Lejeritatea cu care se exprimă și scuipă pe harta Europei lasă impresia unui demnitar scăpat din hățurile oficiale și care o ia pe coclauri externe până apucă cei de la centru să se dezmeticească și îl readucă sub ascultare. Rogozin vorbește însă cu aprobarea Moscovei și nimic din ceea ce spune nu este întâmplător. Drept dovadă că nimeni de la Kremlin nu s-a sinchisit să șteargă zoaiele aruncate de vicepremierul zglobiu.
Rogozin este din păcate măsura cu care acționează acum diplomația rusă. De la adăpostul Occidentului și protecției garantate de NATO, fostele țările comuniste din estul Europei ridică glasul la Moscova și îi cer să intre în rândul lumii civilizate în care pretinde că este mare putere și să renunțe la comportamentul agresiv. Rusia nu concepe însă că, în atotputernicia sa, poate primi lecții de țările pe care până nu demult le controla discreționar. În lipsa unor argumente în dialogul pe marginea crizei ucrainene, rușii dau cu pumnul în masă, amenință și intimidează, reacția tipică a celui fricos care lovește primul. Dovedită un stat agresor într-o epocă când diplomația reglementează relațiile internaționale, Rusia acționează abrupt, lipsindu-se de ultima brumă de credibilitate.
Rusia este acum prezentă din inerție în marile dosare internaționale de la înălțimea staturii de mare putere și unde se remarcă doar prin lipsa de flexibilitate. A reușit să îl blocheze pe cel sirian după ce reușise marea perfomanță să îl convingă pe Bashar al-Assad să își distrugă armele chimice. Regimul de la Damasc nu și-a ținut evident promisiunea, la adăpostul unei Americi mai preocupată acum de provocările ruse din estul Europei, dar și mult mai reticentă să intervină dur pe scena internațională. În dosarul iranian, vocea Moscovei s-a pierdut în dialogul diplomatic bine ticluit de Occident.
Rogozin nu este decât vocea gâtuită a unui regim care dezgroapă logica militară în lipsa argumentelor la masa tratativelor. El este cel care, prin retorica agresivă și comportamentul primitiv, dă speranțe transnistrenilor că nu vor rămâne în afara hărții Europei pe măsură ce Moldova capătă tot mai mult contur european. Un diplomat cu stare poate nu ar fi reușit să transmită mai bine decât Rogozin mesajul Moscovei separatiștilor de la Tiraspol.
Prin plasarea lui Rogozin în linia întâi a discursului oficial de la Moscova, Rusia nu face decât să discrediteze rolul diplomației și să bage în față propaganda ca mijloc de a-și atinge scopurile. Agresiunea rusă și atitudinea arogantă din dosarul ucrainean ar trebui să dea de gândit celor care caută alianța cu Moscova pe termen lung și speră în crearea unui contrapol de putere alături de Moscova. Cu un port-drapel de tip Rogozin, fie și în relațiile cu țările aparent vulnerabile, Rusia lasă doar impresia de neputință pe scena internațională.