Iertaţi fie concetăţenii noştri care au aflat abia târziu - dacă au aflat - că unirea Basarabiei cu ţara a avut loc înaintea unirii Transilvaniei, adică la 27 martie 1918.
O parte a instituţiilor statului au aniversat ieri 90 de ani de la eveniment, dar subiectul nu a constituit o prioritate nici pentru ziarele centrale (majoritatea l-au ignorat complet), nici pentru televiziunile de ştiri. Prezenţa la Bucureşti a primarului Chişinăului Dorin Chirtoacă ar fi meritat ceva mai multă atenţie, măcar şi pentru curajul cu care tânărul edil luptă cu puterea comunistă de la Chişinău. Pun pariu că la 1 decembrie vom aniversa cu mult mai multă pompă cele nouă decenii ce se vor fi scurs de la Marea Unire. De ce oare la 27 martie nu le-am acorda mai multă atenţie fraţilor de dincolo de Prut? Nu trebuie să ne mire faptul că televiziunile de ştiri, care urmăresc cu voluptate fiecare bătaie dintre elevi, au ignorat aniversarea unirii Basarabiei cu România. „A rosti numele Basarabia e una cu a protesta contra dominaţiei ruseşti“ - spunea Eminescu, iar cuvintele lui sunt valabile şi acum. Cine să protesteze însă împotriva dominaţiei ruseşti când, de câteva luni, PSD, PNL şi PC, pe de o parte, şi televiziunile de ştiri, pe de altă parte, duc o campanie susţinută pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia, sub pretextul că astfel am obţine un preţ favorabil pentru livrările de gaze naturale? Am asistat în unele zile la un adevărat delir mediatic pro-Putin, dublat de o salvă de reproşuri la adresa românilor care nu apreciază cultura rusă, de parcă ar exista vreun element comun între Dostoievski şi Cehov şi Putin şi Medvedev. Îndrăznesc chiar să sugerez că Dostoievski, Cehov şi alţii ca ei nu ar putea publica nimic în Rusia domnilor Putin şi Medvedev, în care jurnaliştii incomozi sunt asasinaţi în stil mafiot şi manifestaţiile opoziţiei politice, reprimate cu brutalitate. Toată discuţia despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor României cu Rusia a ignorat cu bună ştiinţă spolierea ţării în anii ’50 şi situaţia românilor din Republica Moldova, majoritari, dar prigoniţi, trecând totodată sub tăcere ambiţiile Kremlinului în zonă. Amnezicii comentatori de politică externă şi istorici pro-ruşi au „uitat“ de proiectul „Novaia Moldova“ lansat în 2006 de Kremlin, tocmai pentru a scoate Republica Moldova din circuitul european şi a o transforma într-o enclavă rusească.
Ciudat popor suntem şi prea uşor ne ignorăm semenii din afara graniţelor. Ne revoltă declaraţiile antiromâneşti ale lui Vladimir Voronin, dar ne pasă prea puţin de soarta românilor din Basarabia. Plângem de mila sârbilor din Kosovo şi de la Belgrad, dar uităm de suferinţele românilor din Valea Timocului. Pe scurt, suntem un material uşor de modelat pentru propaganda favorabilă Kremlinului. Moderatorii şi analiştii de serviciu au trecut repede peste declaraţia lui Vladimir Putin cu privire la „problemele“ ce ar putea apărea în Transilvania după declararea independenţei Kosovo şi preferă să ignore că incidentele din martie 1990 de la Târgu-Mureş nu au servit Budapestei, dar au servit interesului Moscovei de a distrage atenţia românilor de la mişcarea independentistă din Basarabia, care a culminat cu proclamarea independenţei în 1991. Problema unirii cu România nici nu s-a pus atunci, căci tăvălugul comunist a lăsat urme adânci la nivelul elitelor politice din Basarabia - atât de adânci, încât săptămâna trecută liderul FPCD Iurie Roşca saluta numirea comunistei Zinaida Greceanâi în funcţia de premier!
Probabil că unirea cu Basarabia, posibilă acum 90 de ani, nu poate fi reeditată prea curând, deşi pericolul de la Răsărit persistă pentru românii de peste Prut. Experienţa lor ar trebui să ne înveţe că România a fost întotdeauna pentru Rusia o pradă, nu un partener. Cine încearcă să ne vândă iluzia că lucrurile ar putea sta altfel trebuie trimis în Siberia sau măcar la Chişinău.