"Iliescu nu mai este considerat aşadar de noii patroni ai PSD nici instanţă morală supremă, nici un magnet care adună voturi".
În linii mari, primele reacţii ale comentatorilor, după ce Ion Iliescu a anunţat că nu va mai candida în alegeri, i-au fost favorabile preşedintelui de onoare al PSD. Retrospectivele carierei sale politice i-au subliniat longevitatea şi popularitatea, de parcă mineriadele, teroriştii din decembrie, graţierea lui Miron Cozman, subminarea proprietăţii private şi sabotarea independenţei justiţiei nici nu ar fi existat. Una peste alta, la televizor, Ion Iliescu a făcut ieri figură de patriarh politic, iar liderii PSD şi-au exprimat în mod ipocrit speranţa că preşedintele lor de onoare va reveni asupra deciziei de a nu mai candida.
O astfel de revenire este însă foarte puţin probabilă, pentru că nici politica românească, nici PSD, nu mai sunt ce au fost, ci exact ce a făcut Ion Iliescu din ele. Votul uninominal îi creează într-adevăr probleme fostului şef de stat: cum nu ar avea practic nicio şansă într-un colegiu uninominal din Bucureşti, ar fi nevoit să candideze undeva, într-un judeţ, ajungând la mâna unui lider local de tipul Nicuşor Constantinescu sau Marian Oprişan, adică exact la mâna politicienilor care l-au pus la punct destul de brutal la reuniunea de la Mamaia. Se pare chiar că domnul Constantinescu i-ar fi atenţionat pe liderii de la centru că nu va accepta liste impuse de la Bucureşti pentru alegerile parlamentare, iar Radu Mazăre i-ar fi explicat preşedintelui de onoare că nu este nevoie să fii nici sărac şi nici cinstit ca să fii ales, ilustrându-şi teoria cu cazul propriu. Ion Iliescu nu mai este considerat aşadar, de noii patroni ai PSD, nici instanţă morală supremă (pentru că pentru ei oricum nu există aşa ceva), nici un magnet care adună voturi: mita electorală s-a dovedit mult mai eficientă. Rinocerizarea partidului a devenit şi mai clară la 11 iulie, când, deşi PSD şi PC ieşiseră la rampă pentru a-şi lansa oferta electorală, Radu Mazăre a deturnat sensul întrunirii impunând votarea unei rezoluţii privind depunerea unei plângeri penale împotriva lui Traian Băsescu, consolidând astfel subordonarea PSD faţă de interesele individuale ale noilor săi lideri. Ion Iliescu abia a reuşit să depăşească blocada lui Mircea Geoană şi să-şi rostească alocuţiunea, iar cuvintele sale trebuie citite ca o explicaţie a anunţului făcut cu 6 zile mai târziu: PSD era avertizat să nu devină un partid al fripturiştilor, al patronilor de tip Gigi Becali; să nu se îmbete cu apa rece a rezultatelor de la locale care nu garantează victoria la legislative şi să nu mai împartă funcţii de miniştri într-un guvern pe care nu se ştie dacă-l va forma vreodată. A fost limpede atunci că Ion Iliescu se despărţea de partidul pe care-l fondase şi care, stăpânit acum de baronii locali cinici şi fără scrupul, l-a respins.
Să nu-l compătimim însă pe domnul Iliescu: actualul PSD este rezultatul unei evoluţii pe care a patronat-o, al maximei toleranţe pe care a manifestat-o faţă de corupţie (în ciuda câtorva izbucniri verbale), al cruzimii cu care a coordonat aservirea politică a justiţiei şi al lipsei de scrupule cu care a permis jefuirea statului de către politicienii partidului său.
Probabil că pe undeva, în mintea sa de veteran comunist, Ion Iliescu a gândit tot timpul că instaurarea unei noi orânduiri merită orice fel de sacrificiu - aşa cum, nu-i aşa?, „a meritat“ să sacrifici elita politică interbelică a României de dragul dictaturii proletariatului. În viziunea revoluţionarului important este să cucereşti puterea cu orice preţ, pentru a-ţi pune în practică apoi proiectul politic. Iată însă că proiectul politic al lui Ion Iliescu s-a concretizat în triumful lui Radu Mazăre în PSD şi într-o România înapoiată şi coruptă, care scârbeşte UE. Jenat de o astfel de moştenire, domnul Iliescu se gândeşte probabil să-şi asocieze rapid nişte proiecte mai onorabile, cum ar fi dezvoltarea durabilă a României, şi să lase România ce a rezultat din acţiunea sa politică pe mâna succesorilor săi nedoriţi. Abilă mişcare, dar probabil tardivă şi inutilă.