Senin şi fără prea multe remuşcări, Adriean Videanu a admis public că impozitul forfetar a fost o eroare.
Slabă consolare pentru firmele care ani la rând şi-au plătit cu conştiinciozitate dările la stat şi care au achitat acest impozit eronat pentru că, fiind lovite de criză, nu au avut profit în trimestrul II. Ar fi interesant, de asemenea, să ştim ce crede acum preşedintele Băsescu despre această eroare, pentru că, pe 4 iunie, la TVR, era convins că impozitul forfetar ar fi „de dorit într-un stat modern”, iar cei care-l critică „au avut contact într-un fel sau altul cu evaziunea fiscală”.
Dacă Adriean Videanu a avut decenţa de a recunoaşte o eroare, Mircea Geoană nici nu se gândeşte să-şi asume paternitatea impozitului forfetar, care a făcut parte din oferta electorală a PSD pentru alegerile legislative din 2008. Mai mult, domnul Geoană critică vehement acest impozit, fără a ne explica totuşi cum a putut un partid care se pretinde competent şi experimentat să preia iniţiativa unui Constantin Niţă, care nu prea ştie câţi metri pătraţi sunt în 14 hectare. Poate i-ar fi mai uşor cu „3 Hectare”. De alt fel, domnul Geoană se comportă ca şi când partidul său nu ar participa la deciziile guvernului şi lansează un pachet de măsuri anticriză, din care cel puţin una - reducerea impozitului pentru firmele care-şi plătesc regulat datoriile către stat - este copiată din planul anticriză al PNL. Tot liderul PSD propune ca TVA-ul să fie plătit la încasarea facturii şi nu la emiterea ei - adică în avans, ca acum, ca să se alimenteze vistieria statului şi să aibă de unde cheltui Monica pe concerte şi Elena pe plimbări la Paris. O propunere binevenită, a cărei transpunere în practică ar corecta o practică incorectă a statului faţă de sectorul privat. Problema este că această chestiune se discută de mult, iar PSD a ignorat-o când s-a aflat la guvernare, luând şi el şapte piei de pe întreprinzător, ca toate guvernele. Nici în actualul guvern PSD nu s-a preocupat iniţial de acordarea unui tratament corect sectorului privat, ci s-a concentrat pe impozitul forfetar, total nepotrivit în timp de criză, doar ca să saboteze cota unică.
Politicienii s-au obişnuit să vorbească corect despre economie doar când nu au responsabilitatea ei şi să acţioneze pe dos atunci când ajung la putere. Theodor Stolojan a diagnosticat corect multe deficienţe economice, dar când a fost premier a naţionalizat valuta; Mihai Tănăsescu livrează acum analize fără reproş, dar când a fost ministru de finanţe a promovat o lege care i-a permis să confişte excedentul bugetar al Casei de Asigurări de Sănătate - ceea ce numai moral nu a fost, căci banii asiguraţilor nu pot fi folosiţi discreţionar de guvern; PNL propune astăzi reducerea drastică a cheltuielilor bugetare după ce tot el le-a umflat peste măsură câtă vreme a guvernat; iar Mircea Geoană cere desfiinţarea unor ministere conduse de PDL, în numele austerităţii, deşi el însuşi a negociat cu Emil Boc structura guvernului. Era oare util atunci MTS?
Probabil că oamenii politici ne consideră un fel de triburi primitive, cărora este suficient să le arăţi câteva mărgele colorate ca să le iei apoi tot ce au mai bun, sau nişte mici copii care ascultă fascinaţi poveştile oamenilor mari. Ei înşişi se joacă de-a economia, încercând să-şi mascheze incompetenţa şi cinismul cu discursuri demagogice şi programe pe care nimeni nu are curajul să le aplice după ce ajunge la putere. Un singur lucru îl uită însă oamenii politici: să verifice din când în când câţi fraieri au mai rămas în ţară.