Cu prilejul îmbrâncelii dintre interlopi în mallul Plaza, bravului nostru ministru de interne i-a scăpat pe gură un porumbel de toată frumuseţea: bătăuşul Eugen Preda, deşi încadrat ca agent principal de poliţie la Braşov, nu a funcţionat niciodată ca poliţist.
Contribuabilul află astfel chiar de la ministru că l-a plătit din impozitele sale pe Eugen Preda doar ca să fie interlop full-time. Putem presupune că, dacă nu s-ar fi luat la harţă cu băieţii de la BGS, ar fi continuat să-şi primească şi astăzi salariul de bugetar, cu sporuri cu tot.
Nu trec trei zile şi ministrul anunţă solemn arestarea fiorosului suspect Serghei Gribenco. Presa scrie însă că Gribenco ar fi, de fapt, colaborator al poliţiei, scos din joben la momentul potrivit. Indicii ar fi destule în acest sens: periculosul infractor a fost ridicat fără să opună rezistenţă; în 2004, când Tribunalul Sălaj i-a redus pedeapsa la care fusese condamnat pentru înşelăciune în formă continuată, procurorii nu au făcut recurs; iar ulterior poliţia nu a făcut niciun efort să-l găsească pentru a-l forţa să-şi execute pedeapsa. Mai mult, a fost amendat în trafic de două ori fără să fie reţinut. Privită la rece, dincolo de isteria televiziunilor şi şmecheriile consilierilor de imagine, această mare izbândă a poliţiştilor capătă tot mai mult aspectul unei înscenări şi ne întăreşte suspiciunea de complicitate dintre interlopi, poliţişti şi politicieni.
De altfel, această suspiciune nu datează de ieri, de azi. Pe vremea guvernului Năstase, s-a făcut mare caz de arestarea Cămătarilor. S-a scris în presă că aceştia din urmă ar avea legături cu importanţi oameni politici, care s-ar fi îmbogăţit investind în camătă şi percepând comisioane pentru a tolera activităţile interlopilor. Nimeni nu a cercetat însă niciodată aceste legături primejdioase şi nici Cămătarii nu le-au trădat. Oare pentru că ştiu că i-ar putea costa foarte, foarte mult?
Nu-l suspectez pe ministrul Dan Nica de rea-credinţă, dar mă tem că este pe cale să devină şi el prizonierul subordonaţilor săi din MAI, aşa că-i voi sugera o lectură instructivă, care l-ar putea ajuta să înţeleagă lumea în care a intrat: este vorba despre Confesiunile unui cafegiu, de Gheorghe Florescu (Humanitas, 2008), carte care detaliază funcţionarea sistemului mafiot integrat al Securităţii, miliţiei şi nomenklaturii comuniste pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, inclusiv rolul pe care-l aveau în sistem legăturile trainice cu interlopii vremii. Tot acolo va afla nume de torţionari care au ocupat funcţii importante în poliţie şi după 1989 şi va fi instruit în modul în care funcţiona legea tăcerii: cine denunţa în anchetă legăturile cu puternicii vremii plătea cu viaţa sau era strivit psihic şi fizic.
Acum, când ştim cine şi cum a preluat puterea în 1989 - iar domnul Nica ştie mai bine decât noi - avem toate motivele să suspectăm că lucrurile nu s-au schimbat în esenţă. Este evident că poliţia ştie cine sunt şi ce fac membrii clanurilor, dar îi arestează doar atunci când se bat între ei, nu şi când percep taxele de protecţie şi-i bat pe alţii, şi mai ales dacă vine televiziunea. Iar dacă interlopii ajung să fie condamnaţi şi încarceraţi, sunt eliberaţi rapid de judecători miloşi. Iată de ce ameninţarea ministrului de interne la adresa interlopilor - „Nu sunteţi în siguranţă!” - nu a impresionat pe nimeni. De fapt, pe zi ce trece ne dăm seama că politicienii nu au apetit pentru operaţiuni riscante şi de amploare şi preferă să se complacă în cacealmaua pe care ne-o serveşte cu regularitate MAI. Vom rămâne aşadar multă vreme cu clanurile de gât. Să dea Dumnezeu să fiu eu Cassandră mincinoasă şi să fie Dan Nica varianta românească a comisarului Cattani!