Lui Robert Negoiță i se cere să se autosuspende de urgență din funcția de primar al Sectorului 3, și asta pentru a ușura ancheta demarată după accidentul de pe șantier.
Antonel Tănase, președintele filialei PNL Sector 3, i-a cerut primarului Robert Negoiţă să se autosuspende din funcţie până când anchetatorii se vor pronunţa în cazul accidentului de muncă produs pe şantierul din zona Bibliotecii Naţionale, în urma căruia au murit doi muncitori.
Cerere imperativă pentru Robert Negoiță, primarul Sectorului 3
„Reprezentanţii dreptei în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 3 i-au cerut primarului Negoiţă explicaţii şi toate actele justificative pentru existenţa şi legalitatea şantierului unde au murit doi oameni şi li s-a răspuns în doi peri că se făceau lucrări de salubrizare. Tragicul accident de luni, în care doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi, nu poate rămâne fără explicaţii şi consecinţe.
În acest context, consider oportună autosuspendarea primarului Negoiţă, aşa încât cercetările care vizează legalitatea actelor emise pentru şantierul de la Ministerul Culturii să se desfăşoare corect, rapid şi fără ca asupra lor să planeze vreo umbră de îndoială”, a scris Antonel Tănase pe contul de Facebook.
Consilierii PNL şi USR PLUS i-au cerut primarului Secotrului 3, Robert Negoiţă, toate actele care justifică legalitatea intervenţiei firmei primăriei şi a desfăşurării lucrărilor şi intenţionează să identifice toate documentele care există în ceea ce priveşte şantierul "catastrofal" şi măsurile administrative care se impun, a precizat liderul PNL Sector 3.
„Să se suspende temporar din funcţie pentru a ușura cercetarea internă”
„În paralel cu cercetările interne, administrative, s-a deschis o anchetă penală, care va găsi vinovaţii pentru moartea a doi oameni şi rănirea altor patru. Până când anchetatorii se vor pronunţa şi în perioada în care aleşii PNL şi USR PLUS verifică parcursul instituţional şi corectitudinea deciziilor luate pentru demararea lucrărilor cu firma primăriei, îi solicit primarului Robert Negoiţă să se suspende temporar din funcţie pentru a uşura cercetarea internă, aşa cum este moral şi omeneşte, după un incident soldat cu două decese”, a mai spus Antonel Tănase.