O nouă ediție a podcastului „Picătura de Business” a prezentat rezultatele și evoluția unui business cu o poveste impresionantă. Este vorba de Medici’s, cea mai mare rețea medicală privată din Banat. Aceasta are în prezent peste 40.000 de abonați permanenți, iar mai mult de 300 de companii se regăsesc în baza de clienți. Invitatul special ala acestei ediții a fost Adrian Bădescu, CEO și fondator Clinicile Medici’s.
Medici’s este o afacere fondată de medicul Adrian Bădescu, care se bucură de un real succes. Peste 100.000 de pacienți apelează anual la serviciile rețelei. În 2022, fondatorul a luat decizia de a vinde pachetul majoritar de acțiuni către Medlife, care s-a dovedit a fi un partener de nădejde.
Performanță în medicina privată
Potrivit datelor, Medici’s are în prezent șase clinici și un spital deja funcțional de chirurgie estetică, fiind unul dintre cele mai apreciate din vestul României și un laborator. De asemenea, Medici’s are 20 de cabinete deschise în sediile marilor companii. Mai exact, vorbim de cabinete autorizate și certificate în sediile companiilor mari cu peste 500 -1.000 de angajați.
Rețeaua se pregătește să deschidă luna următoare un nou spital multidisciplinar, care va aduce tehnologie de ultimă generație și medici de top în sistemul românesc. Medici’s are în prezent 250 de angajați, dar după deschiderea spitalului se va realiza o dublare a personalului, care va ajunge la 500 de angajați.
Parteneriatul cu Medlife
În urmă cu doi ani, Adrian Bădescu a luat decizia de a vinde pachetul majoritar de acțiuni către Medlife. Potrivit acestuia, s-a dovedit a fi o decizie corectă.
„Acum, după doi ani, considerăm că decizia luată a fost una corectă. În momentul în care am început proiectul spitalului, nu am luat în considerare să vindem sau să ne asociem cu cineva. Se pare că am avut obiective comune noi și Medlife la nivelul Timișoarei. Ei căutau o soluție de spital în zonă, aveau deja două clinici în oraș. Noi am realizat că vom fi foarte curând sufocați financiar și că nu poți cu 10 milioane de euro să faci un spital de talia respective. Acest lucru ne-a apropiat pas cu pas” a povestit medicul.
Adrian Bădescu a explicat că stabilirea parteneriatului cu Medlife a durat un an de zile. Cele două părți au dorit să stabilească clar ce proiecte vor desfășura împreună pe mai departe. „Toate discuțiile au durat aproape un an de zile. Acestea nu s-au axat neapărat pe cât valorează Medici’s și ce înseamnă 80 %, partea preluată de Medlife. Am tranșat în mai puțin de o săptămână acest subiect. Noi știam valoarea companiei și ei au avut o ofertă onestă. A durat foarte mult stabilirea proiectelor, adică ce facem după ce semnăm. Am agreat că vom merge împreună mai departe” a precizat invitatul.
Valori comune și libertate antreprenorială
Invitatul a povestit că pe parcursul anilor a mai primit oferte de la alți mari jucători din medicina privată. Totuși, deși alte rețele mari ofereau mai mult la nivel financiar, Adrian Bădescu a explicat că Medlife a fost un partener de încredere cu care a împărțit valori comune.
„ În 2010 am fost la un pas de a vinde către o altă rețea și cred că este bine că nu am vândut. Atunci era mult imatur business-ul și nici noi nu eram pregătiți de o integrare într-o rețea mare. Am fost curtat aproape lunar de toate rețelele mari. În final, am considerat că avem destul de multe valori comune, iar acest lucru este un aspect important dacă vrei să rămâi într-o alianță pe termen lung. Medlife ne permite să rămânem în continuare antreprenori. Adică, să rămânem în managementul și în administrarea companiei. Am putut să păstrăm 20 % din companie. Probabil că alte rețele ar fi dorit să cumpere 100% și după perioada de tranziție de doi-trei ani ar fi trebuit să plecăm” a spus Adrian Bădescu.
Relație pe termen lung
Fondatorul Medici’s a explicat că, împreună cu Medlife, își dorește să mențină o relație pe termen lung. „Medlife, deși este cea mai mare rețea din România, anul acesta va termina cu peste jumătate de miliard de euro cifră de afaceri, a rămas totuși o companie cu spirit antreprenorial. Noi am fost compania cu numărul 89 cumpărată de Medlife și integrată. În momentul de față cred că sunt în jur de 100 de companii.
Jumătate din oamenii din boardul Medlife sunt antreprenori, jumătate sunt manageri. Antreprenorii sunt cei cu care avem foarte multe povești comune și întâlnirile de strategie sau de bugete extrem de plăcute. Există valori comune și există o anumită libertate antreprenorială. Ceea ce s-a schimbat în acești doi ani de zile este faptul că partea financiară și partea de IT sunt gestionate din București. În rest, avem o libertate destul de mare asumată pe bugete, bineînțeles și asumate pe satisfacția pacientului” a spus antreprenorul.
Întregul podcast poate fi vizionat AICI .