Microsoft Irlanda a oferit Guvernului discounturi pentru produsele sale de peste 47%. Partea română a plătit însă prețul întreg, iar diferența a reprezentat „atenția” pentru demnitari.
Șpaga de 20 de milioane de dolari pentru care sunt cercetați, printre alții, nouă foști miniștri nu a venit de la Microsoft, ci de la bugetul de stat printr-o inginerie financiară, așa cum explică procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).
Frauda, trecută în HG
Totul începe atunci când Microsoft Irlanda a împuternicit Fujitsu Siemens Computers (FSC) să încheie contracte cu statul român la prețuri cu 47% mai mici decât cele de catalog. Reprezentantul în România al FSC era Claudiu Florică. Acesta s-a înțeles cu alți oameni de afaceri sau reprezentanți ai Executivului român din perioada 2003- 2009 ca înțelegerile contractuale cu Microsoft să fie plătite la preț întreg discountul fiind împărțit între aceștia.
La data de 11 decembrie 2003 a fost emisă Hotărârea de Guvern prin care a fost aprobat contractul cu Microsoft de 54 de milioane de euro. Plecând de la acest contract- cadru, s-au semnat până în 2009 alte înțelegeri contractuale care au mărit suma plătită de statul ro mân la 262 de milioane de euro. Suma totală includea și comisioanele de șpagă, potrivit DNA.
Anchetatorii au explicat că ingineria a plecat de la Claudiu Florică. Acesta a cooptat în această afacere mai multe persoane ce aveau susţinerea financiară sau influență directă sau indirectă „asupra unor oameni politici sau asupra unor membri ai Guvernului”. Procurorii au descoperit că aproximativ 20 de milioane de dolari au fost dirijați de Fujitsu– Siemens în contul off-shore-ului Profinet Aktiengesselschaft din Liechtenstein, iar de aici la firma Slytherin Marketing Ltd. De aici, banii erau scoși de partenerii lui Florică și dați, conform martorilor DNA, mai multor miniștri, înalți funcționari și afaceriști cu relații în Guvern. O parte din bani au fost dați, prin virament bancar, unor intermediari. Fiecare afacerist din rețeaua „Florică”, avea intrare la câte un membru al Guvernului implicat în derularea contractelor IT cu produse Microsoft.
Lista miniștrilor
Cei nouă miniștri acuzați de DNA de fapte de corupție sunt: Dan Nica (Co municații), Ecaterina Andronescu (Educație), Adriana Țicău (Comunicații), Șerban Mihăilescu (Secretariatul Guvernului), Mihai Tănăsescu (Finanțe), Alexandru Athanasiu (Educație), Gabriel Sandu (Comunicații), Daniel Funeriu (Educație) și Valerian Vreme (Comunicații).
ACL nu e de acord cu întreruperea activității Senatului
Liderul senatorilor PDL, Dumitru Oprea, a luat, la rândul său, cuvântul de la tribuna Senatului, arătând că „propunerea ca aproape 7 săptămâni să nu lucreze Senatul e forţată”.