Rețeaua lui Ilan Șor și coruperea electorală. Peste 400 de persoane, anchetate de polițiști după ce și-ar fi vândut votul

Sursa foto: moldova-suverana.md

Republica Moldova. Peste 400 de persoane sunt documentate de oamenii legii pentru primirea mijloacelor bănești în schimbul voturilor. Acestea riscă amenzi de până la 37 500 de lei (circa 1 875 de euro). Poliția anunță marți că, în baza informațiilor din anchete, continuă documentarea cazurilor de corupere a alegătorilor în campania electorală.

Persoanele cooperează cu ancheta

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a precizat că majoritatea celor vizați colaborează cu ancheta și oferă informații care pot servi drept probatoriu.

Corupere electorală. Sursa foto: info1.md

„Oamenii legii se focusează în continuare pe documentarea persoanelor care au acceptat bani în schimbul voturilor, dar și celor care au influențat procesele de a corupe alegătorii. Persoanele care cooperează cu ancheta și oferă informații vor fi scutite de la plata amenzilor, conform legii”, a anunțat IGP.

Transferurile bănești operate prin Promsvyazbank

De asemenea, IGP a informat marți că, în baza încheierii instanței de judecată, a inițiat procedurile de ridicare a informațiilor actualizate până la ziua de astăzi, inclusiv cea de după 3 octombrie, cu privire la toți utilizatorii din Republica Moldova conectați cu sistemul PSB. Prin acest sistem, persoanele primeau mijloace bănești din partea grupului criminal ȘOR.

Percheziții CNA. Sursa foto: cna.md

„Transferurile erau operate prin Promsvyazbank. Aceasta este o bancă din Federația Rusă aflată sub sancțiuni internaționale pentru oferirea de sprijin armatei ruse în războiul din Ucraina. Banii erau oferiți în schimbul voturilor sau a opțiunii „NU” la referendum”, a precizat IGP.

Astfel, în baza acestor informații este cunoscută identitatea tuturor persoanelor vizate, care au beneficiat de surse bănești din partea băncii din Federația Rusă. Transferurile erau realizate pentru a exclude operarea cu bani cash și, respectiv, limitarea informațiilor pe care ar fi putut să le obțină poliția.

Oamenii legii urmează să revină cu detalii pe caz.

În prezent, organele de forță investighează mai multe episoade de finanțare ilegală a formațiunilor politice afiliate lui Ilan Șor. Aceste acțiuni ar urmări coruperea alegătorilor care participă la alegerile din această toamnă.