Iubesc istoria ca un nebun. Sunt leșinat după ea și trebui să recunosc că la începutul carierei mele de istoric nu aveam o părere prea bună despre arhiviști.
Îi consideram un fel de istorici ratați și îi priveam cu oareșce superioritate, cam așa cum îi privesc literații pe critici.
Când m-am maturizat și după ce am stat peste un deceniu prin arhive mi-am schimbat radical opinia. Da, arhiviștii sunt niște istorici aparte. Nimeni din lumea asta nu iubește mai mult un document, nu-l protejează, nu-l iubește ca o ființă dragă decât arhivistul. Care după ani de muncă începe chiar să se confunde cu instituția unde lucrează.
Da, poate unii dintre ei nu au vocația scrisului, dar o au pe cea a documentului. Iar superioritatea cu care îi tratează unii istorici mai superficiali este egalată cu disprețul profund cu care un arhivar privește un “istoric” care habar nu are ce caută, ba mai spune și prostii magistrale.
Anecdotica arhivarilor este fabuloasă. Se crăcănează de râs când pun la dispoția cercetătorilor infatuați opisuri absolut banale. Dosare încurcate, nume similare, cote sucite. “Păi asta ați cerut” e răspunsul standard care-l enervează pe cercetătorul îngânfat și îl răzbună pe arhivarul anonim.
Am învățat să-i iubesc și să-i prețuiesc pe arhivari. Mi-am făcut chiar un obicei și de vreo 6 ani merg anual la Pitești unde pe 26 iulie se sărbătorește Ziua Arhiviștilor Militari. Și anul acesta a fost o bucurie a sufletului pentru că sub coordonarea col. dr. Petrișor Florea, Comandantul Depozitului Central de Arhivă a apărut volumul de circa 800 de pagini „Armata Română şi Marea Unire", în care au semnat 68 de cercetători din toată țara.
Sărbătoarea a avut loc sub auspicii bune pentru că noul commandant al Arhivelor Militare - după energicul și inimosul comandor Marian Moșneagu - colonelul Liviu Corciu este un om îndrăgostit de zeița Clio și nu un căprar încuiat și subjugat regulamentelor militare.
Bucuria celor circa 80 de participanți a fost că la sărbătoare s-au alăturat coloși ai istoriografiei românești precum Constantin Hlihor, Jipa Rotaru, și Valentin Ciorbea, dar și foști comandanți precum Alexandru Oșca și Gheorghe Nicolescu. O mențiune specială merită Cornel Țucă, un arhivist unic în România, o legendă în viață. Un om care merită o statuie!
Deși opinia publică nu prea înghesuit la acest eveniment, Armata a știut să-și cinstească arhivarii. Colonelul Leonard Mocanu, director-adjunct al Statului Major al Apărării a citit mesajul Şefului Statului Major al Apărării, domnul general Nicolae-Ionel Ciucă. Din partea “Observatorului militar” a participat chiar redactorul-șef Florin Șperlea, un înzestrat istoric, iar Arhivele Naționale și-au onorat colegii prin prezența doamnei director-adjunct Alina Pavelescu, o făptură gingașă, dar un istoric „cu greutate”.
Arhivele reprezintă memoria unui popor. Chiar și cei mai proști strategi militari cunosc că după ocupare punctelor esențiale într-un conflict, următoarele ținte sunt arhivele. Nu degeaba rușii au încercat să le confiște, dar până la urmă s-au mulțumit cu perierea lor de vreo 3-4 ori.
Când Hitler a intrat în Praga, trupele s-au dus glonț la arhive, la reunificarea Germaniei primul punct ocupat de vest-germani au fost arhivele, iar exemplele ar putea continua la infinit. În final o rugăminte. Când vorbim de istorie, gândiți-vă și la truditorii aceia de multe ori anonimi care se numesc arhivari. Acei păstrători ai trecutului nostru! La mulți ani!