Avem suficiente elemente pentru a pricepe ușor cum arată țara pe care a început să o construiască Victor Ponta și toată gașca de șmecheri care controlează acum PSD. După cucerirea ultimei redute, președinția, Republica PSD se va putea dezvolta în voie, fără nicio piedică.
Republica PSD este o țară în care instituțiile nu funcționează în baza legilor și pentru principiile care au dus la înființarea lor, ci numai pe baza comenzilor politice executate cu precizie de politrucii plasați în posturi cheie.
Republica PSD este o țară în care presa funcționează numai pentru a-l lăuda pe conducătorul iubit, pentru a explica inexplicabilul atunci când acesta comite vreo gafă prostească și mai ales pentru a linșa public pe oricine va mai avea curajul să-și ridice semne de întrebare incomode.
Republica PSD este o țară în care societatea civilă practică activism de sinecură, conectată la conductele cu finanțări ale autorităților de tot felul și mereu pregătită să țină facă jocurile puterii.
Republica PSD este o țară în care procurorii-șefi din Parchete nu cred în arestările de vineri seară și magistrații incoruptibili nu mai judecă niciun dosar de corupție, pentru că procurorii servili nu mai reușesc să adune probe suficiente.
Tabloul de mai sus nu este deloc o exagerare.
Este imaginea pe care o întrezărim deja, punând alături evenimente consumate după primii doi ani în care PSD a guvernat România. Toate aceste evenimente descriu un război agresiv al PSD cu statul de drept, război început în vara anului 2012 și aflat acum în plină derulare. Un război care trădează faptul că cei care controlează PSD nu pot pricepe pur și simplu cum trebuie să funcționeze o țară civilizată și din acest motiv urăsc toate principiile pe care sunt incapabili să le înțeleagă. Pentru că nu le pricep, iau în fiecare zi decizii care le alterează grav.
Incidentul de joi seara, când Poliția Rutieră și Jandarmeria au intervenit în forță pentru a descuraja zeci de motocicliști care îl deranjau pe Mircea Badea, măscăriciul lui Dan Voiculescu, face parte din acest război.
Bikerii erau pe stradă, la ora 23.30, în semn de protest, după două zile în care Badea a călcat în picioare toate prevederile legii audio-vizualului care interzic incitarea la violență și limbajul injurios prin intermediul programelor audio-vizuale.
Babuinul lui Felix a dus isteria dincolo de orice limite atinse până acum, pentru că l-a deranjat zgomotul unei motociclete care trecuse pe bulevardul din fața sediului Antena 3. Bulevard pe al cărui trotuar și-a instalat Badea măsuța de câteva zile, fără să dețină vreo autorizație de vânzător ambulant sau să fie autorizat vreun bâlci pe acea stradă, în acel loc.
Nu l-a pus nimeni să-și mute calabalâcul TV lângă șosea.
A făcut-o din proprie inițiativă, crezând că așa poate să fie mai convingător în rolul din comedia de ficțiune ”Evacuarea Antena3”. Un serial SF în care sunt obligați să joace toți angajații Antena 3 de când a ajuns Dan Voiculescu la pușcărie. Desigur, Badea nu o face din obligație. La el slugărnicia e un mod de viață care îi aduce venituri babane.
Confundând domeniul public cu studioul Antena 3, babuinul lui Felix a devenit teritorial și a înjurat pur și simplu motocicliștii care l-au deranjat sonor.
Pe rețele sociale, grupurile de motocicliști au discutat degeaba despre lipsa de reacție a CNA o zi întreagă. Degeaba au răspândit un formular de reclamație și au citit ce spune legea.
Pentru că au văzut că legea a fost suspendată și CNA este din nou în ”pană de curent”, motocicliștii au decis să se plimbe puțin prin fața sediului Antena3.
Aveau motive serioase să considere că nu încalcă legea cu nimic, din moment ce în urmă cu trei săptămâni o țară întreagă a văzut cum se plimbă ziua în amiaza mare 3000 de pensionari care au răspuns la chemarea acestui post, fără ca vreo autoritate a statului să aibă o problemă cu asta.
Numai că, ce să vezi, în Republica PSD dreptul la plimbare este un privilegiu pe care îl au numai cei care se plimbă împotriva unei hotărâri judecătorești sau pentru a terfeli imaginea magistraților care le-au emis.
În Republica PSD dreptul la plimbare nu se acordă celor care cred că e revoltător ca o instituție să nu funcționeze așa cum îi cere legea. Poliția și Jandarmeria au transmis clar acest mesaj motocicliștilor plasând filtre și echipaje în zona unde Mircea Badea călca în picioare legea audio-vizualului. Zeci de motocicliști au fost opriți pentru legitimare deși nu încălcau nicio lege.
Scenariul este tras la indigo cu cel consumat în Piața Victoriei, după ce PSD a forțat nota cu legea amnistiei. Cei care au ieșit atunci în stradă, au fost primiți de Jandarmerie cu bastoane și gaze lacrimogene.
Aceeași Jandarmerie a fost inexistentă peste câteva luni, când propaganda lui Felix a ocupat ilegal strada și trei ziariști au fost agresați fizic de pensionari naivi, intoxicați acut cu ura pe care Badea, Gadea și alți câțiva mardeiași media au injectat-o în societate.
Jandarmeria și CNA nu sunt singurele instituții unde vedem clar cum arată Republica PSD. Avocatul Poporului, unde a fost plasat Victor Ciorbea este o altă instituție care deja a intrat în logica pesedistă a funcționării statului. Ciorbea, politicianul care se bătea cu cărămida în piept că a fost singurul prim-ministru neatins de corupție, s-a metamorfozat într-un politruc umil care garantează buna funcționare a Republicii PSD. Nu-l interesează ciopârțirea Legii Educației, dar face imediat anchete prin pușcărie atunci când Gigi Becali se plânge că are probleme.
Joi seară am aflat că și Poliția Rutieră a intrat în modul de funcționare al Republicii PSD. Niciodată, dar absolut niciodată, nu a existat o singură știre în ultimii ani cu vreun control al Poliției Rutiere pentru verificarea nivelului de zgomot produs de motociclete pe drumurile publice. Când zgomotul l-a deranjat pe mardeiașul propagandei PSD, șefii Poliției Rutiere au obligat agenții să umble după potcoave de cai morți în fața sediului Antena 3. Umilitor este faptul că polițiștii au fost obligați de șefi să-l păzească pe babuinul care de ani de zile le arată fundul roșu la televizor, de câte ori încasează vreo amendă.
Poliția a păzit un individ care încalcă constant legea și nu se ferește să insulte public polițiștii care își fac datoria. Așa ceva numai în Republica PSD se poate petrece.
Momentul în care Victor Ponta va ajunge la Palatul Cotroceni este momentul în care toate instituțiile statului vor funcționa numai după acest model: conduse de la partid, după bunul plac al conducătorului iubit.