România este republica procurorilor, și are un președinte ales pe viață: Laura Codruța Kovesi. Dacă ați crezut altceva, că Liviu Dragnea cu parlamentul dominat de PSD-ALDE conduce o republică semi-parlamentară, sau Klaus Iohannis, prin CSAT și instituțiile de forță conduce o republică semi-prezidențială, ați trăit într-o mare bulă de iluzie!
Adevărata putere în România stă în unitatea de monolit a procurorilor, în forța cătușelor și a lipsei oricăror sancțiuni reale împotriva abuzurilor.
Iar bătălia care se duce acum este ca aceste lucruri să rămână neschimbate, ca tot ceea ce a construit cuplul Coldea-Kovesi să dăinuie. Peste veacuri.
Dar pentru acest lucru este nevoie de ceea ce consultanții numesc, victorii simbolice.
Expresia “victoriei simbolice” înseamnă că această bătălie este o victorie importantă, deoarece arată oamenilor (cel mai adesea într-o lupta împotriva guvernului) că lupta nu s-a terminat.
Din moment ce este posibil să câștigi o bătălie, așa cum ai prin demonstrat-o victoria simbolică, nu există niciun motiv să consideri că ai pierdut războiul. Astfel, victoria este un simbol al speranței pentru “trupele” tale.
Ultimul exemplu, cel mai elocvent este modul în care Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a recuperat-o pe Laura Codruța Kovesi, proaspăt revocată din fruntea DNA de către președintele României. De-abia ieșită pe ușa DNA, anunțată de presă ca fiind proaspăt procuror DIICOT Sibiu, în câteva ore a ajuns la Serviciul de îndrumare și control din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția care se ocupă de controlul magistraților.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, remarca la acel moment: “Mie mi se pare că, în legătură cu Augustin Lazăr, decizia pe care a luat-o de a o numi pe Kovesi într-o funcţie la Parchetul General este un gest de aroganţă, de sfidare. Adică ea e revocată pentru nişte motive foarte serioase, printre care decizii CCR, plus alte motive prezentate în cererea de revocare a ministrului Tudorel Toader şi tu o numeşti în altă funcţie. Procurorul Lazăr de multă vreme are apetenţă pentru politică. Are discursuri politice, ne atrage atenţia ce trebuie să facem.”
Absolut corect!
Numai că acesta nu era (doar) un gest de sfidare, ci avea o încărcătură politică evidentă. Mesajul era: De NOI nimeni nu se poate atinge!
Spuneam că vorbim de un șef de instituție, revocat pentru carențe de management. În urma unui raport al ministrului Justiției ,Tudorel Toader, personajul-cheie al ultimelor luni. Ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale. Decizie aplicată de Președinte cu o întârziere de peste 30 de zile, dintr-o dorință a lui Klaus Iohannis de a arăta că nu este de acord cu ceea ce era obligat să facă “de îndată”.
Numai că, deși a riscat o suspendare, Klaus Iohannis n-a satisfăcut nivelul așteptărilor Laurei Codruța Kovesi care, la plecare, a făcut o declarație din care se înțelegea că președintele este de vină. Pentru că nu a acceptat să încalce Constituția!
Sună aberant, dar nu este. Kovesi&Co chiar așa gândesc!
Mai vreți dovezi?
Secția de procurori a CSM, adică colegii persoanei mai sus menționată, a amânat, pentru a treia oară, decizia în privința cercetării disciplinare a fostei șefe a DNA pentru refuzul de a se prezenta în fața Parlamentului și de a da explicații privind prezența sa în sufrageria lui Gabriel Oprea în noaptea alegerilor din 2009.
Articolul 16 din Constituție potrivit căruia “Nimeni nu este mai presus de lege”, a luat o pauză.
Ziariștii “specializați” pe zona de justiție, pe care eu i-am numit “caporali de presă” ai Binomului Coldea-Kovesi au țopăit timp de câteva zile pe decizia Președintelui, deși acesta alesese corect: Între Constituție și un om, alesese Constituția! Greu, dar făcuse alegerea corectă! Asta nu l-a scutit de câteva găleți cu invective aruncate de gașca nominalizată mai sus. Ca să înțeleagă că cine este adevăratul președinte al României în opinia lor.
Iar pentru ca procesul de învățare să fie complet, USR, acest partid cu tente anarhiste și anti-sistem i-a propus lui Kovesi să candideze la președinția României.
Ambasadorii marilor puteri colaborează cu entuziasm la această construcție de imagine. De la Statele Unite ale Americii, unde dacă ar fi să dau crezare lui Mirel Curea, Laura Codruța Kovesi figurează cu cetățenie stars&stripes, la Marea Britanie, trecând prin Franța și Germania, toți s-au înghesuit să o invite pe ex-șefa DNA la manifestări oficiale din ultimele săptămâni. Mai lipseau China și Federația Rusă ca să avem tot Consiliul de Securitate în spatele lui Kovesi.
Nici un cuvânt despre Protocoalele Secrete, nimic despre cele 235 de achitări în dosarele DNA ale judecătorilor din ultimele luni. 235 de oameni, 235 de familii distruse de zelul criminal al Binomului Coldea-Kovesi. La cele 235 de achitări, puteți adăuga 77 de medici oncologi, achitați recent și cazul medicului Monica Pop, pe care îl tratăm în ziarul de astăzi.
313 oameni care au fost acuzați de corupție de către Laura Codruța Kovesi și au fost achitați de instanțe. 313 de familii au trecut printr-un calvar greu de înțeles, dacă nu ai avut “privilegiul” să te numeri printre ei.
Ca unul care a trecut prin aceste experiențe, vă pot spune că înțeleg perfect de ce Binomul Coldea-Kovesi are nevoie de victorii simbolice și de ce vor lupta cu toată puterea pentru ca răspunderea magistraților să nu fie pusă în aplicare.
Pentru aceste motive, vom continua să scriem și noi!