Am avut ocazia să fiu prezent la Chişinău, la 25 de ani de la celebrarea declaraţiei de Independenţă faţă de Uniunea Sovietică, şi am constatat că Republica Moldova este mai divizată ca niciodată. Independenţa a fost decisă cu mai bine de doi ani înainte, când revenirea la românism şi renaşterea naţională nu au mai putut fi stăvilite de sovietici, iar Sovietul Suprem al RSS Moldovenească a votat revenirea la grafia latină, la limba română, la tricolor şi la imnul „Deşteaptă-te Române”.
Apoi drumul spre declaraţia de Independenţă a trecut prin denunţarea, la Chişinău, dar şi la Moscova, a Pactului cunoscut sub numele de Ribbentrop-Molotov (în fapt Pactul Hitler-Stalin, după numele comanditarilor care au împărţit Europa dintre ei în sfere de influenţă şi au călcat în picioare graniţe, ţări şi suveranităţi, aşa cum Rusia încearcă astăzi să o facă din nou).
Independenţa Republicii Moldova a însemnat desprinderea de URSS. Aşa a fost gândit iniţial, ca primul pas spre unire, spre reîntregirea neamului românesc, prin lichidarea consecințelor anexei secrete a Pactului ruso-german. Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova faţă de URSS este relevantă şi astăzi pentru că statuează şi consacră glotonimul limba română - din păcate, nu şi etnonimul de român – şi pentru condamnarea Pactului Molotov- Ribbentrop, din 23 august 1939. E de ştiut pentru istorie că, în noaptea precedentă adoptării Declaraţiei de Independenţă, documentul se numea Declaraţia de Reîntregire şi titulatura a fost modificată la cererea trimisului Preşedintelui Ion Iliescu, cel care semnase, cu nici o lună mai devreme, Tratatul de bază cu Uniunea Sovietică, cu nici o jumătate de an înainte de dizolvarea acesteia.
Independența față de URSS trebuie transpusă pe deplin în ruptura de fosta metropolă rusă şi orientarea strategică ireversibilă către Occident, Europa şi către România. Dealtfel, cu o zi mai devreme, vizita premierului Dacian Cioloş a marcat eliberarea primei tranşe de 60 milioane de euro din împrumutul rambursabil acordat de România, dar şi alocarea sumelor nerambursabile, în proiecte, de 5 milioane de euro pentru grădiniţe şi proiecte locale. Însă ziua Independenţei la Chişinău, dincolo de nota festivist-statalistă pe care a dat-o organizatorul, ministrul Culturii, Monica Babuc, a fost marcată şi de marile prăpăstii create în societate şi în public, şi asta înainte chiar ca reformele angajate să înceapă să-şi producă efectele imediate costisitoare pentru orice guvernare. Deja întreaga festivitate a fost înconjurată cu mii de oameni protestatari, unii strigând „Hoţii” şi „Trădătorii” actualilor guvernanţi, alţii „Unire”. Iar asta în momentul în care au defilat alături de armata Republicii Moldova trupele României, Poloniei, Ucrainei, Lituaniei, Marii Britanii, SUA. O dovadă clară a orientării geopolitice angajate de ministrul Apărării, unionist, Anatol Şalaru.
În profundă evoluţie, societatea este pe deplin scindată pe falii majore: identitare - român/moldovean– parcă mult mai estompată decât acum 10 ani, geopolitice - Est contra Vest – cu Uniunea Europeană preluând conducerea în opţiuni pentru Uniunea Vamală - Uniunea Euro-asiatică, politice - pro şi contra oligarhul Plahotniuc, a „statului captiv” şi, mai nou, cu apariţia în prim plan, parcă mai activă şi mai vizibilă, a opţiunii unioniste. În prag de campanie electorală la Bucureşti şi Chişinău, situaţia ameninţă să devină principala preocupare a dezbaterilor, mai ales dacă se prefigurează un câştig al preşedinţiei de către pro rusul Igor Dodon, ba chiar un tur doi în care opoziţia şi puterea pro-europeană, ambele fragmentate, să nu poată da un candidat în turul doi, şi să avem în Republica Moldova doi un al doilea candidat pro-rus, cel al Partidului Nostru.
În orice caz, în premieră, Campania electorală pentru alegerile generale din România va avea o prezenţă importantă, dacă nu dominantă, pe teme de politică externă, odată ce teme precum Republica Moldova şi orientarea sa politică, ameninţarea rusă, Turcia şi relaţiile strategice cu acest stat, problema refugiaţilor, reforma UE sau rivalitatea europocentrism franco-german versus euroatlanticism pro-american se vor manifesta, dacă nu vor domina, dezbaterea publică. Alături de tema corupţiei, deja destul de prăfuită şi fără capacitate de antrenare majoră, agenda ameninţă să se manifeste în mai mică măsură pe spaţiul economic sau al celebrelor promisiuni de infrastructură în transporturi, autostrăzi sau soluţii pentru capitalul autohton sau pentru agricultură.