Republica Moldova încheie anul 2016 apoteotic, anunțând un viitor sumbru în ajun de alegerile generale care vor avea loc în 2018, la Centenarul statului național unitar român.
Igor Dodon, un președinte pro-rus, a fost ales la Chișinău, Oligarhul suprem (și unii spun unic) s-a ales președinte al PDM și, deci, în mod oficial, șef al coaliției, și statul Republica Moldova e condus ca o societate comercială de bossul - om de afaceri, care-și stimulează angajații în funcții publice pentru ca să nu fure și să facă reformele.
Un pariu greu de anticipat: va reuși sistemul să producă reformele propuse? Până aici semnalele sunt pozitive, iar Guvernul Filip prformează în direcția bună, în ciuda opoziției vocale și inexistente în realitate, opoziție pro-europeană de dreapta care a intrat în hibernare, înainte de a profita de rezultatul prezidențialelor pentru Maia Sandu. Egoismul, excepționalismul, individualismul fiecărui lider a făcut ca momentul să fie ratat, nimeni nu s-a urcat pe val, nici măcar protagonista, Maia Sandu, care a anunțat doar că-și va consolida propriul partid, fără să marcheze crearea unei coaliții care a adus-o la rezultatul anunțat.
Un alt pariu, de data aceasta cu câștig sigur, e cel al viitoarei confruntări între oligarhul cu mentalitate pragmatic-cinică și de statsocietate comercială și politicianul pro-rus ajuns în fruntea statului, chiar dacă fără atribuțiile nici măcar ale predecesorului său. Ce e necunoscut e doar deznodământul, deși cu o majoritate parlamentară constituțională, dl.P l-ar putea lăsa pe Igor Dodon să îndeplinească mandatul de Președinte vorbind poporului de lângă statuia lui Ștefan cel Mare și fără portavoce!
În fine, un alt pariu ce merită scontat cu câștig cert este cel al posturii conflictuale și agresivofensivă pe linia României, cu mari aunecări în spațiul identitar, pe care o va îmbrățișa Igor Dodon. Deja primele semnale sunt lesne de văzut, iar prima decizie a fost trecerea site- ului Președinție la moldovenism și limba moldovenească, o revenire vetustă și retrogradă la o bătălie pierdută deja de câteva ori în istorie și de două ori de la Independența de stat. Tocmai pentru că această abordare contrazice Declarația de Independență, ce marchează limba română ca limbă de stat și anularea Pactului Ribentropp-Molotov ca temei pentru independență.
În plus, mandatul președintelui Dodon se anunță unul cu trăsături cunoscute, conform cu prezența și fragmentarea probate la ceremonia de preluare a mandatului: un președinte izolat, fără atribuții, dar tânăr, ambițios și virulent în declarații, care intră în contradicție cu majoritatea și Guvernul, cu dese înfățișări și arbitraje la Curtea Constituțională. Un Președinte care fie intră în irelevanță, pe baza inadecvării limbajului și abordărilor sale, fie își târăște statul în încetare de plăți, izolare și conflict cu ambii săi vecini, România și Ucraina. Asta până în 2018, când alegerile generale vor proba unde ne aflăm și dacă Rusia a câștiga o enclavă nouă la frontierele UE și NATO prin preluarea deplină a puterii de către socialiști la Chișinău.