Două fenomene majore au marcat ultima săptămână, între Anul nou și Crăciunul pe stil vechi: hiper-activismul, asertivitatea, voluntarismul și dorința de a se afla în prim plan ale noului președinte Igor Dodon și mesajul transmis către noul Președinte american Donald Trump, înainte de a prelua mandatul, de către proaspătul președinte ales al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, la Fox News, un mesaj plătit.
Aceste două elemente vin să marcheze tema mai importantă a modului în care poate coopera de fapt Rusia cu Occidentul într-un stat post-sovietic, cu Republica Moldova, caz test.
Dar să le luăm pe rând. Mai întâi Igor Dodon, într-o beție a excesului de comunicare, face greșeală după greșeală, marcându-și postura de președinte pro-rus, susținut de Moscova, dar subminându-și cu bună știință propriul stat și politicile naționale. După o ieșire extrem de dubioasă de contestare a Declarației de Independență a Republicii Moldova, reacțiile sale în relația cu regiunea separatistă și contestarea legilor și documentelor existente, a strategiei și abordării regiunii separatiste, creează dificultăți majore de coerență Republicii Moldova. El anunță pertracări, dar nu și câștiguri. Și toate în folosul Moscovei, deși se încăpățânează să se afirme ca președinte „pro-moldovean”, nu pro-rus.
Poate cea mai proastă variantă e abordarea nevoii de garantare a neutralității. Ideea garanțiilor pentru neutralitate la nivelul Consiliului de Securitate al ONU sau a altei formule ad hoc de mare putere, e o altă aberație prin care Moscova a încercat, nu o dată (vezi încercarea similară a lui Voronin), să câștige avantaje. Însă neutralitatea internațională, recunoscută și garantată, presupune resurse și costuri sau interese internaționale pre-existente, pe care Republica Moldova nu le are și nu le poate atrage, cu atât mai mult din poziția geografică de la marginea Europei, pe linie de falie, între frontiera NATO și UE de pe Prut, și Ucraina ce aspiră la drumul Occidental și se află în război cu Rusia în Crimeea și Donbas. O utopie, o necunoaștere a realităților, doar-doar se deschid oportunități pentru Moscova, pentru ca Rusia lui Putin, rugată de Chișinău, să facă demersuri în acest sens, chiar dacă nu are nicio perspectivă. Dar nu are sens să spunem noi cum vor curge lucrurile, va da Dodon însuși de pragul de sus când i se vor întoarce emisarii cu răspunsurile negative pe toată linia. Nu mai spunem că nu e treaba sa, ci a Guvernului, cu care nu s-a consultat măcar. Nu e inițiativa președintelui, care doar reprezintă statul și nu face politici, ci a majorității, Guvernului și Parlamentului, care nici nu au fost informate. Răutăcioșii ar spune că e caz clasic de lansare a procedurii de demitere în Parlament. Doar că e prea devreme.
A doua inițiativă este cel puțin interesantă, aspirațională, un act de politică externă și diplomație publică în ochii și sub nasul noului Președinte american ales, însă tot la nivel ideal și naiv. A spune că vrei în Occident fără să te cerți cu Rusia e, într-adevăr, o poziție naturală salutară. Ce te faci însă atunci când Moscova îți spune, prin vocea lui Rogozin preluată de Dodon, că pentru bune relații cu Rusia lui Putin își trebuie să renunți la Acordul de Asociere? Nu numai să nu ai relații cu NATO, să respecți și interesele Rusiei, ci să renunți la orice aspirație occidentală și să îmbrățișezi suveranitatea limitată în siajul Rusiei. Ba te și reintegrează teritorial, sub controlul trupelor ruse din stânga Nistrului, dacă ești cuminte și revii la noua structură imperială a Moscovei.
Un alt punct de discuție e acela în care, de fapt, refuzi să alegi între Vest și Est, pentru că, afirmi tu, refuzi să-ți faci noi dușmani. Dar abordarea eludează principiul suptului la două vaci al vițelului cuminte și blând, pe care Republica Moldova l-a practicat în mod repetat. Iar acest principiu trădează de fapt ambiguitatea, evitarea alegerii și a opțiunii ferme, tocmai pentru a trăi din câștigurile venite de la ambele părți. Asta, însă, înseamnă și trădarea celor doi competitori, deopotrivă, și Rusia și Occidentul. Și nu vorbesc aici despre relația cu România, specială și mult mai complexă. Lipsa de aplomb și de dorință de a decide și a alege e cea care va duce sigur la prăbușirea Republicii Moldova, între România Occidentului și Ucraina pro-Occidentală.
În fine, poate un lucru mai puțin vizibil, situația actuală din Republica Moldova e și un caz test de cooperare cu Rusia lui Putin în spațiul post-sovietic, după manifestările agresive din Georgia și Ucraina, dar și după deschideri anunțate de președintele american Donald Trump. Chișinăul e în spatele Ucrainei, deci reclamă nuanțări și limite evidente pentru a nu schimba realitatea și forța Kievului de a se apăra și a apăra Occidentul în fața agresiunii ruse, e și în contextul unei majorități și guvernări declarat pro-europene. Dacă termenii propuși de Rusia sunt cei ai acțiunii lui Dodon, lăsat să câștige în acest proces-test, un asemenea contra-argument va afecta fundamental orice tip de cooperare între America lui Trump și Rusia lui Putin pe toată aria, deoarece acțiunea marchează excepționalism, individualism și dorința de a prelua imediat întreaga putere de către Moscova – alegeri anticipate, război informațional, dominația mediei. Iar acest comportament, de actor căruia-i întinzi un deget și-ți ia toată mână, căruia- i întinzi mâna și dă să te înghită cu totul, e inacceptabil.