Republica Moldova, după prezidențiale: quo vadis? Ieșirea imediată din CSI, o primă decizie, așteptată de experți

Republica Moldova. După câștigarea de către Maia Sandu a celui de-al doilea mandat la prezidențiale, spațiul public al Republicii Moldova abundă de opinii și comentarii ale personalităților de pe ambele maluri ale Prutului. Acestea se întreabă care ar fi soluțiile onor probleme de maximă importanță, la etapa imediată de după scrutin. Profesoara universitară Ana Guțu, fost secretar de stat în Guvernul României, susține că victoria Maiei Sandu este abia un răgaz dinaintea parlamentarelor din 2025.

Ion Sturza: „Igor Dodon să fie dat jos de pe scări”

Omul de afaceri Ion Sturza este de părere că, în situația aceasta, fostul președinte Igor Dodon ar merita să fie dat jos de pe scări. Pe de altă parte, Sorin Ioniță, președintele Expert Forum din România, analizează amploarea interferenței rusești, în alegerile din Republica Moldova, amestec ce va continua, până la parlamentare.

Ana Guțu, fost secretar de stat în Guvernul României:

„Demiterea Guvernului Republicii Moldova in corpore, o măsură de prim-plan”

Prof. univ. dr. Ana Guțu consideră imperios necesar, ca până la parlamentarele din Republica Moldova, să fie urgent întreprinse o sere de acțiuni. „În primul rând, mă refer la chestiunea securității Republicii Moldova. Sper că doamna președinte a înțeles că nu doar că nu a fost susținută de rușii de aici, ci și că rușii de la Kremlin și-au bătut joc de Republica Moldova, inclusiv de dumneaei. În asemenea condiții, ar fi necesară schimbarea completă a echipei de consilieri la președinție.

Ieșirea imediată din CSI, introducerea vizelor pentru toți cetățenii ruși la intrare in Republica Moldova, inclusiv pentru cetățenii Republicii Moldova cu cetățenie rusă, adoptarea în parlament a legii anti-rașizm pe modelul ucrainean – ar fi alte decizii rapide ce ar trebui luate”, susține Ana Guțu.

Cine trebuie demis pentru ineficiență în asigurarea securității naționale, pe timp de război

„Propun, de asemenea, demiterea șefilor Serviciului de Informații și Securitate, Centrului Național Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției pentru ineficiența asigurării securității naționale pe timp de război și înlocuirea acestora cu profesioniști din domeniu, inclusiv din România. Întreruperea relațiilor diplomatice cu Rusia, pe motiv de atac hibrid asupra Republicii Moldova și ralierea la toate sancțiunile internaționale împotriva respectivei federații – sunt alte probleme ce necesită rezolvare urgentă”.

Ana Guțu atrage atenția asupra necesității stringente de semnare a unui acord trilateral în domeniul securității: Republica Moldova, România și Ucraina, pentru garanții de securitate, în caz de declanșare de către Federația Rusă a unui război împotriva Republicii Moldova. Securizarea administrativă a frontierei pe Nistru și declararea zonei separatiste din stânga Nistrului drept zonă ocupată de Federația Rusă ar fi o altă decizie de prim-plan a Republicii Moldova, în opinia fostului secretar de stat al Guvernului României.

În contextul politicii interne, Ana Guțu crede că ar fi necesară, în primul rând, demiterea Guvernului Republicii Moldova in corpore. Pentru asigurarea profesionalismului în management instituțional pe timp de criză, oficialul propune numirea unui executiv cu miniștri din diferite partide și diminuarea numărului de ministere, până la opt. Crearea unui minister pentru relația Republicii Moldova cu România, precum și lichidarea autonomiei găgăuze pentru a face parte din Județul Cahul ar fi, în opinia fostului secretar de stat, de neamânat.

Ion Sturza: Ce-ar putea face Alexandr Stoianoglu, dacă își dorește o carieră politică în Republica Moldova

Omul de afaceri Ion Sturza a oferit, la rândul său, o serie de comentarii post-electorale. El este preocupat de soarta lui Alexandr Stoianoglu, cel de-al doilea candidat la prezidențiale, care a eșuat lamentabil „Dacă domnul Stoianoglo are demnitate și își dorește o carieră politică în Republica Moldova, trebuie să se delimiteze ferm și să condamne atacul fără precedent al „vecinului bun” Șor și, implicit, al Rusiei asupra sistemului electoral.

S-a dorit cumpărarea a 300.000 de voturi. Pentru aceasta, s-au alocat peste o sută milioane de euro. A urmat coruperea în masă, zeci de avioane, autocare puse la dispoziție pentru „turism”. Valuri de falsuri și intimidări. Dar moldovenii au rezistat! S-au mobilizat și au dat riposta. Inclusiv cei care din convingere au votat altfel, nu pe bani. Recomand „comentatorilor” locali și celor din România să nu fie superficiali și răuvoitori”, a afirmat Ion Sturza.

Diaspora cetățenilor Republicii Moldova nu este „șoșoacalizată”

„Maia Sandu a câștigat detașat și fără echivoc aceste alegeri, cu tot atacul rusesc fără precedent. Meritul îi aparține. Dacă cineva a sperat la un alt rezultat sau e puțin invidios, este problema sa. Da, Republica Moldova are un alt fel de conducător - empatic și educat, respectat și modest. Fiți și voi la fel și veți reuși!

Vă „roade” faptul că diaspora moldovenească nu este „șoșoacalizată”? Ea, diaspora, trimite acasă, anual, două miliarde de dolari! Proiectează imagine pozitivă asupra țării sale. Are dreptul la vot și să fie respectată. Iar Dodon să fie dat jos de pe scări! Avem de învățat niște lecții”, consideră Ion Sturza.

Rezultatele scrutinului nu sunt percepute ca o înfrângere de către oponenții Maiei Sandu

Sorin Ioniță, președintele Expert Forum România, a analizat, la Moldova 1 TV,  amploarea interferenței rusești în alegerile de peste Prut, iar acest amestec în procesele electorale va continua.

„Sigur nu se vor opri aici. Mă aștept ca tot tărăboiul să continue, până la alegerile parlamentare, pentru că toate partidele pro-Kremlin vor încerca să-și bage oameni în Parlamentul de la Chișinău, ca să aibă patru ani unde să poată bloca și să facă tot felul de combinații. Aceste chestii vor continua, chiar începând de astăzi.

Victoria în aceste alegeri prezidențiale aparține societății civile și presei democratice din Republica Moldova. Iar aceasta este una dintre lecțiile pe care ar trebui să o învețe Partidul Acțiune și Solidaritate. Pe de altă parte, partidele proeuropene fragmentate trebuie să dea dovadă de maturitate politică și, eventual, să se coalizeze”, opinează Sorin Ioniță.