Opoziţia se află în pragul unei acţiuni în forţă: încercarea de a "trânti", la două luni şi jumătate după preluarea mandatului, guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. În orice domeniu, de la fotbal şi finanţe la învăţământ şi politică, există o perioadă de graţie.
De ce graba şi nervozitatea actuală a opoziţiei — precedată de ridicola "semi-revenire" în Parlament? Simplu: pentru că Mihai Răzvan Ungureanu creşte în sondaje. Zi după zi, temeinic, solid şi, din perspectiva famelicilor lideri ai Opoziţiei, ameninţător. Două din cele trei puncte ale moţiunii sunt puerile, iar al treilea catastrofal pentru imaginea României. Camuflată sub fustele unor subiecte inexistente, moţiunea interesează prin enormitatea principalului reproş: aşa-zisa "rupere" a UMF Târgu-Mureş pe criterii etnice. Ce şochează aici nu e atât substanţa (ne-am obişnuit cu ea încă de pe vremea lui Ceauşescu), cât stilul: oameni aparţinând unor partide cu pretenţii europene se comportă ca-n deşerturile asiatice. A călca în picioare Legea Educaţiei şi angajamentele internaţionale ale ţării, a atârna, într-un amestec de primitivism şi tâmpenie, încă o bilă de oţel de picioarele ţării, înfăţişându-ne ca o naţiune care persecută minorităţile, e o formă de sinucidere asistată: ţara moare, iar Ponta şi Antonescu şi-au asumat rolul de agenţi pentru eutanasie.
Prin iniţiativa Opoziţiei — dar şi prin mârâielile unora din profitorii alianţei guvernamentale — ne reîntoarcem cu douăzeci de ani în urmă, când "tema maghiară" conducea la încăierări sângeroase. Cu această politică a dezbinării şi-a câştigat Iliescu primele două mandate. Urmaşii săi ţin să-şi lege numele de acelaşi tip de mârşăvii. În prima fază, liberalo-pesediştii au mimat, fariseic, grija faţă de om: să nu-i lăsăm pe bieţii doctori unguri să se automarginalizeze. Ridicolul e desăvârşit, de vreme ce în multe specializări, de la chirurgie la stomatologie şi la manevrarea aparatelor de mare fineţe, produse exclusiv în străinătate engleza a devenit limba principală a specializărilor. Româna îţi foloseşte, în acest context, cam cât maghiara — adică deloc! Mai nou, voci vigilente au ridicat potul: la mijloc ar fi un atentat la banii românilor: mulţi absolvenţi vor alege să profeseze în Ungaria. În această logică, ar trebui să închidem şi secţiile în limba română, pentru că, de ani buni, ne găsim în fruntea ţărilor care livrează străinătăţii cohorte de cadre medicale ieşite din liceele şi facultăţile noastre. E uluitor că în anul 2012, într-o ţară care ameninţa că-şi face harachiri dacă nu e primită în Europa, alegerile se pot câştiga agitând măciuca naţionalismului primitiv. Că politicienii încearcă s-o facă, e rău. Dar şi mai rău e că reacţiile la aceste încercări de rebarbarizare a României nu provoacă riposta fermă a societăţii civile şi a intelectualităţii cândva critice, iar astăzi fascinată de panglicile scoase pe nas de Crin Antonescu.
Înainte de a se opinti să dărâme alianţa de la guvernare, Antonescu şi Ponta i-au pus cu botul pe labe pe vechii militanţi pro-Europa. Iar acum, braţ la braţ, se îndreaptă spre momentul revitalizării Vetrei Româneşti. Aceasta e veritabila semnificaţie a uneia din cele mai jenante moţiuni de cenzură depuse vreodată în Europa. Cu această politică a dezbinării şi-a câştigat Iliescu primele două mandate. Urmaşii săi ţin să-şi lege numele de acelaşi tip de mârşăvii.