Sfântul Ilie este singurul prooroc al cărui praznic (20 iulie) este însemnat cu roșu în calendar. În afara de el, nici un alt profet nu se bucură de o asemenea cinste din partea Bisericii.
Fiu al lui Sovah, din cetatea Tesva (de aici și supranumele de Tesviteanul), în regiunea Galaad, de pe malul răsăritean al râului Iordan, Sfântul Ilie a trăit cu opt veacuri înainte de Nașterea Mântuitorului, în vremea regelui Ahab al Israelului (cca. 874 - 853 î.Hr).
Acesta se căsătorise cu o feniciană, Isabela din Sidon, care își îndemna bărbatul să se închine la Baal, una dintre principalele zeități din țara sa, trădându- L astfel pe adevăratul Dumnezeu și încălcând Prima din Cele Zece Porunci. Ahab, om slab, se supune pretențiilor soției, ba mai mult, poruncește ca întreg poporul să se închine la idoli și începe o prigoană împotriva celor ce continuau să respecte dreapta credință. Îndemnat de Dumnezeu, Proorocul Ilie merge la curtea regelui Ahab, îl mustră pentru necredința sa și îl vestește că Dumnezeu va pedepsi poporul cu trei ani și jumătate de secetă. Ilie se ascunde de mânia lui Ahab la pârâul Cherit, unde un corb îi va aduce de mâncare, apoi în casa unei văduve din Sarepta Sidonului, unde va săvârși multe minuni, inclusiv să-l învie pe fiul acesteia.
Spre sfârșitul anilor de secetă, Ilie îi propune lui Ahab un test, pentru a se dovedi cine este adevăratul Dumnezeu. Astfel, pe muntele Carmel se ridică două jertfelnice: unul al preoților păgâni, altul al lui Ilie, pe care se așază câte un vițel, urmând ca fiecare, prin rugăciuni, să determine aprinderea focului. Cei 450 de preoți ai lui Baal se roagă zadarnic idolului lor; în schimb, la rugăciunile lui Ilie, Dumnezeu trimite imediat foc din cer care mistuie jertfa. După ce îl lasă în locul său pe Proorocul Elisei, Ilie este ridicat la Cer într-un car de foc. El va apărea, împreună cu Moise, de-a stânga și de-a dreapta lui Iisus, pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Față: unul ca primitor al Legilor, celălalt ca luptător neînfricat împotriva dușmanilor lui Dumnezeu.