Registrul lucrătorilor Securităţii. Năsui a depus proiectul la Senat

Deputatul USR PLUS Claudiu Năsui, ministru al Economiei, a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

„În primul rând, se extinde dreptul cetăţenilor şi al presei la informaţiile privind legăturile inclusiv mijlocite cu fosta Securitate ale persoanelor deţinând anumite funcţii sau demnităţi, prin posibilitatea verificării calităţii rudelor de până la gradul al Ill-lea.

Totodată, se instituie un registru public al lucrătorilor Securităţii care să permită identificarea sau căutarea acestora, precum şi transparentizarea legăturilor de rudenie ale acestora până la gradul al Ill-lea cu persoanele care ocupă anumite funcţii sau demnităţi în statul roman", se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Expunerea de motive, AICI

Și PSD susține proiectul

Social-democraţii Lucian Romaşcanu şi Daniel Zamfir s-au pronunţat marţi, în plenul Senatului, pentru eliminarea "securiştilor şi a fiilor lor" din viaţa politică, după ce ministrul Claudiu Năsui a anunţat depunerea unui proiect de lege în acest sens.

„Riscaţi foarte mult. Vreau să îi aduc aminte şefului dumneavoastră de partid, care voia ‘Fără penali în funcţii publice’ şi care a constatat brusc, ajungând la guvernare, (…) că deja corupţia a devenit un lucru marginal. Hai să vedem unde ajungem şi cu securiştii”, a spus liderul senatorilor PSD, Lucian Romaşcanu, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Economiei.

Şi senatorul Daniel Zamfir s-a declarat de acord cu cele propuse de ministrul Claudiu Năsui.

“Este un îndemn pe care nu am cum să nu mi-l doresc, aşa cum ne sugerează domnul ministru Năsui. (…) De la sloganuri la fapte e diferenţă mare”, a spus Zamfir.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a încercat, în calitate de preşedinte de şedinţă, să îl determine pe Daniel Zamfir să se refere la moţiunea în dezbatere.

“Aţi ajuns mult prea repede preşedintele Senatului, fără să aveţi pic de experienţă. Lăsaţi, că lucrurile stau altfel în Senat! Avem libertatea la cuvânt”, i-a replicat Daniel Zamfir.

Pe de altă parte, senatorul PSD Radu Oprea l-a acuzat pe ministrul Claudiu Năsui, în cadrul dezbaterilor moţiunii, că are ca obiectiv “distrugerea economiei româneşti”.

“V-am acuzat că nu aveţi viziune şi că nu aveţi un obiectiv pentru că nu vorbiţi cu antreprenorii. M-am înşelat! Aveţi o misiune, este foarte clară, aveţi un obiectiv şi acesta este de distrugere a economiei româneşti, de distrugere a capitalului autohton”, a susţinut Oprea.