Referendumul și alegerile din Republica Moldova pot fi organizate în aceeași zi

Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova / Sursa foto: Arhiva EVZ

Curtea Constituțională din Republica Moldova a respins sesizarea deputaților comuniști și socialiști care contestă organizarea în aceeași zi a alegerilor prezidențiale și a referendumului.

În argumentarea sa, Curtea a subliniat că organizarea simultană a mai multor scrutine este o practică obișnuită în statele europene și a evidențiat posibile beneficii, cum ar fi reducerea cheltuielilor și sporirea participării electoratului. Opoziția pro rusă va face tot posibilul ca referendumul să cadă, subliniază unii comentatori politici, potrivit Radio Chișinău.

Analistul Anatol Țăranu subliniază că la această etapă este complicat de vorbit despre cine are de câștigat, din punct de vedere politic, de pe urma organizării alegerilor prezidențiale concomitent cu referendumul privind aderarea la UE. Opoziția antieuropeană va face tot posibilul ca referendumul să cadă, precizează comentatorul.

„Rezultatul final depinde de această competiție politică dintre opoziție și guvernare. În speță, între inițiativa Maiei Sandu și PAS și a opoziției antieuropene, care va face tot posibilul ca referendumul să cadă. E greu de spus care va fi finalul. Rămâne de văzut cum se va desfășura această luptă politică, inclusiv măsurile de propagandă în susținerea referendumului și invers – compromiterea ideii referendumului”, a declarat Anatol Țăranu.

Referendumul și alegerile din Republica Moldova, organizate în aceeași zi

Decizia Curții Constituționale nu este o surpriză, întrucât anterior au mai avut loc scrutine organizate în aceeași zi cu referendum, spune analistul Nicolae Negru.

„Desigur, opoziția, mai ales cea pro rusă o să boicoteze acest referendum. Referendumul nu-i convine Rusiei. Pe de altă parte, acest lucru nu place nici unor lideri pro europeni, pentru că într-un fel iese că Maia Sandu monopolizează ideea cu privire la integrarea europeană”, a declarat Nicolae Negru.

Maia Sandu, mesaj despre importanța referendumului din Republica Moldova

Sursa foto: Arhiva EVZ

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu,  a transmis  că primul și cel mai mare avantaj al aderării la UE este legat pace și stabilitate. „Vreau să amintesc doar câteva beneficii, aici, cu această ocazie. Cel mai mare avantaj este pacea. Cu toții cunoaștem că în toate statele membre ale UE oamenii se bucură de pace și de aici, încrederea mea e că cetățenii RM vor ca statul nostru să devină membru al UE, pentru că toți cetățenii RM își doresc pace, aici, în RM, poate doar cu excepția câtorva slujitori ai Kremlinului”, a afirmat președintele Republicii Moldova.

„Uniunea Europeană este un proiect de pace și așa putem să consolidăm pacea, prin aderarea la Uniunea Europeană. UE oferă multe avantaje pentru creșterea bunăstării și a condițiilor de viață pentru cetățeni. În acest sens, orice cetățean al RM, poate compara standardele de viață ale cetățenilor din statele UE cu cele de acasă. Noi deja beneficiem într-o anumită măsură. Spre exemplu, exporturile noastre către UE, în 2023 au constituit circa 65%, este vorba de 47 de miliarde de lei. În Federația Rusă au fost de 3,5%”, a mai declarat liderul statului.